Germania, un singur popor

Aflată la răscrucea Europei, una dintre cele mai puternice țări europene, cea mai mare economie europeană și printre primele cinci ale lumii, motorul Europei, cum este denumită, o forță politică, socială și culturală la nivel mondial aniversează în octombrie 19 ani de la re-unificare.

3 octombrie 1990 este actul fondator al noii Germanii. Mai mult decât oricare altă sărbătoare națională, ziua Germaniei este o aniversare a Europei unite de astăzi.

Istoria vizuală a trecutului recent a imortalizat pentru posteritate imaginile efervescente ale mulțimilor de oameni, bărbați și femei, trăitori până atunci în două state germane diferite și divergente și care inaugurau de acum, în fața ochilor ciclopici ai mass media internaționale, un destin comun.

Re-nașterea istorică a unității germane se petrecea grație unor decizii politice temerare, printre ai căror actori a fost cancelarul vest german Helmuth Kohl, decizii luate cu acordul marilor puteri ale lumii, într-un context geopolitic nou, revoluționat în anul de grație 1989, după deschiderea zidului Berlinului. În 1990, reunificarea celor două Germanii, în fapt dizolvarea fostei Republici Democrate Germane și încorporarea ei în Republica Federală Germană, ștergea granițele unei grele sciziuni suferite după cel de-al doilea război mondial și consfințea sfârșitul războiului rece, prin victoria democrațiilor occidentale asupra lumii europene comuniste.

Soarta Berlinului este emblematică nu doar pentru istoria recentă a acestei țări, ci a Europei și a lumii. Aflat sub autoritatea cvadruplă a puterilor învingătoare în cel de-al doilea război mondial, orașul, ca și țara, de atfel, era partajată în zone de influență britanică, franceză, americană și sovietică. Exodul a milioane de germani din zona de ocupație sovietică spre zona occidentală este motivul pentru care autoritățile est germane au dispus în august 1961 obstrucționarea acestei emigrări masive prin ridicarea unui zid de-a lungul liniei de demarcație a zonei de ocupație sovietică a Berlinului. Ceea ce propaganda comunistă justifica drept zid de apărare împotriva posibilelor atacuri sau imixtiuni ale rivalilor lor occidentali, a fost un fapt un zid al captivității propriilor cetățeni.

Până în 1989, „zidul rușinii” a fracturat destinele familiilor germane și a născut povești dramatice, adeseori tragice de evadare spre lumea liberă. El era, de fapt și frontiera ultimă între Est și Vest, între regimurile autoritare ale țărilor socialiste și democrațiile occidentale. Zidul Berlinului era zidul mental și fizic dintre două lumi politice, ideologice, economice și sociale divergente, prototipul frontierei aparent inexpugnabile dintre aceste lumi.

În noimebrie 1989, breșa produsă în zidul generic avea să pulverizeze în timp aceste frontiere exterioare, până la deființarea lor de drept în Uniunea Europeană. Nu și a celor interioare, sau nu în totalitate. Căci „zidul din cap”, invocat de confrații germani după experiența reîntâlnirii lor istorice, persistă în diverse forme.

Re-unificarea Germaniei nu a fost un eveniment, ci un proces. Gestionat cu rigoare nemțească, el a cunoscut câteva etape decisive în planuri vitale, extrem de complexe. Unificarea statală a fost precedată de cea monetară, economică și socială. Politicile de integrare a fostei RDG în structurile Germaniei Federale au implicat planuri și investiții masive în reconstrucția instituțională a Germaniei de Est. Din punct de vedere politic, fostul stat socialist s-a convertit total la noua ordine liberală, federală și socială a Germaniei de Vest. Pentru mulți din germanii estici, prețul acestei convertiri la exigențele economiei sociale a pieței a fost perceput ca extrem de dureros, iar pentru contribuabilii vest germani, extrem de costisitor. Nu știu în ce măsură capitalul simbolic al experiențelor estice a fost la rândul lui valorizat în acest proces integrator, dar este cert că reunificarea mentalitară are nevoie de alte ritmuri, în durata lungă. Diferențele de acest ordin se resimt negreșit în viziunea asupra vieții, în etosul muncii, în comportamentul cotidian, în expectanțele sociale. Chiar dacă lumea materialistă a societății de consum uniformizează stilurile de viață, între vest germani și est germani diferențele persistă. Aceste diferențe resimțite cotidian se obiectivează adeseori în stereotipuri sociale.

Mai în glumă, mai în serios, sloganurile care au însoțit istoric reunificarea germană dau seama de complexitatea covârșitoare a acestui proces. Dacă sfârșitul comunismului este-german s-a făcut în 1989 sub presiunea manifestanților care scandau cu înflăcărare „Noi suntem poporul!”, în 1990, reunificarea se petrecea sub invocația extatică „Noi suntem un singur popor!”. După ce costurile mari ale reunificări și-au lăsat amprenta asupra fiecărui cetățean german, fie el estic sau vestic, la această incantație a reunificării, „Noi suntem un singur popor!”, răspunsul celorlalți vine promt: „Și Noi!”

Și totuși, dincolo de stereotipii și dincolo de diferențe există o puternică forță centripetă a intereselor comune, a principiilor și a etosului muncii care face din germani un popor redutabil al Europei.

Sid NEDEEA