Oțetul de Batoș, pe masa trupelor americane
40.000 de litri de oțet natural de mere produs la Batoș, lângă Reghin, vor ajunge în depozitul de alimente al soldaților americani staționați în România, în zona Constanța. Proprietarii fabricii Aceto speră să încheie un contract pe termen lung cu firma care furnizează alimente americanilor.
Firma Aceto SRL a luat ființă în 1995. Patru asociați și-au pus în cap și au reușit preluarea și punerea pe picioare a fostei fabrici de oțet de la IAS Batoș, care nu mai era funcțională. În urma unei investiții de peste 500.000 de euro, cei patru parteneri au reușit retehnologizarea, renovarea clădirilor și introducerea apei curente în fabrică. Materia primă pentru oțetul lor este sucul concentrat de mere, fruct aflat din belșug în această zonă. După tehnologizarea fabricii, au început probele, iar apoi producția. Re-utilarea unității a fost făcută conform standardelor sanitar-veterinare actuale, calitatea produsului fiind garantată de o experienta de peste 25 ani. La început, oțetul produs la Batoș era livrat vrac, produsul final fiind îmbuteliat doar din toamna anului 2008.
“Suntem la aceeași capacitate cu care am început, urmează să o extindem în funcție de cererea pieței, de cum se vor derula contractele cu pertenerii externi. Îmbuteliem în jur de 200-250 de mii de litri de oțet anual, în funcție și de durata fermentației acetice” ne-a declarat Marius Bumbu, unul dintre asociați, tehnolog șef în cadrul firmei Aceto.
Istorie, tradiție și terapie
Oțetul produs din mere e cunoscut încă din cele mai vechi timpuri, de către babilonieni, dar și de către soldații romani. Conține toate elementele pe care le conține mărul. Pe lângă calitățile de condiment, are de asemenea și utilizări terapeutice, deoarece conține magneziu, calciu, fosfor, sodiu, sulf, fier, potasiu, zinc, fluor, precum și vitamine și aminoacizi, esențiali pentru funcționarea normală a organismului uman. Este un produs ideal pentru diete, benefic pentru menținerea tonusului muscular.
“Oțetul natural de mere este folosit pentru migrene, la curele de slabire, inclusiv pentru combaterea hiperacidității. Acest lucru l-am testat chiar pe pielea mea, aveam acid, și într-un pahar cu apă am pus două lingurițe de oțet de mere și una de miere, și beam aproape zilnic. Am scăpat de aciditate” a precizat Marius Bumbu.
Materia de bază, mărul
Oțetul are la bază sucul concentrat de mere. Firma Aceto cumpără acest suc de la diverși furnizori, îl diluează, îl însămânțează cu drojdii selecționate și îl pune la fermentat. “Oțetul are nevoie de o dublă fermentație. După cea alcoolică, urmează fermentația acetică, pe talaj de fag, după care se introduce în tancuri pentru maturare. Tehnologia spune că oțetul nu se poate denumi oțet dacă nu are o dublă fermentație, alcoholică și acetică, urmată apoi de maturare, iar în final de îmbuteliere” explică Marius Bumbu.
Deschiderea către piața externă
Fiind un produs prea puțin apreciat pe piața internă, prioritatea a reprezentat-o deschiderea către exterior, care s-a reușit datorită relațiilor de prietenie cu parteneri externi.
“Prima dată nu ne-au întrebat de preț, ne-au cerut o probă din produs. După ce au primit mostrele cu produsul nostru, le-au verificat la un laborator din Linz, Austria, și ne-au dat ok-ul pentru a ieși pe piața externă. Acolo ne puteau depista foarte ușor, dacă oțetul produs de noi nu corespondea normelor. Suntem prezenți în special pe piața germană și cea austriacă” ne-a declarat Marius Bumbu.
Au venit americanii …….
Totul a început de la un telefon primit de la firma din București care se ocupă de distribuția oțetului de Batoș. Inițial nu se cunoștea identitatea celui care și-a exprimat dorința de a comanda oțetul de mere, doar cerința expresă a clientului, ca acest produs să corespundă standardelor de calitate. “Ni s-a cerut ca oțetul să corespundă certificatului de calitate, și din discuții am aflat că era vorba de armata americană, care a descoperit produsele noastre în Austria, unde suntem pe piață. Pentru început a fost comandată o cantitate de 40.000 de litri de oțet pentru trupele americane. Comanda se va permanentiza apoi, la o cantitate de 20 de tone în fiecare lună. Deja am început să livrăm din această comandă, chiar în această săptămână a plecat primul transport. Oțetul este distribuit exclusiv pentru trupele americane staționate în România, pentru alimentația soldaților americani” a menționat Marius Bumbu.
Reticența pieței românești
Deoarece în România oțetul natural de mere nu este cunoscut la adevărata lui valoare, Aceto s-a orientat spre piața externă. Este cunoscut acest aspect și în cazul altor produse, unde valoarea acestora este pusă pe plan secundar, în detrimentul prețului. “Noi de la bun început am mers pe ideea să facem un produs natural, indiferent de costul de producție. Suntem siguri că lumea o să înțeleagă cu timpul și o să aleagă între un produs alimentar neconform și unul natural. Noi mergem pe o rețetă tradițională, de la care nu ne dăm în lături, deoarece vrem să păstram naturalețea acestui produs alimentar, nelipsit din bucătăria fiecăruia” ne-a spus tehnologul.
Ideea oțeturilor aromate
Ideea oțeturilor aromate a fost preluată din străinătate, deoarece ele sunt folosite foarte mult în bucătăria vestică, mai ales în cea franțuzească. Tot oțetul folosit acolo este 100 % natural. Nu se admit esențe sau coloranți sintetici. În acest sens, Aceto a lucrat timp de 7 luni la rețete, microprobe pentru macerat, apoi teste la diluție. Acum se așteaptă omologarea acestora, pentru ca firma din Batoș să poată lua cu asalt piețele externe și, de ce nu, cea din România. Aceto are în vedere producerea oțetului cu aromă de leuștean, cimbru, tarhon, cu petale de trandafir. De asemenea există în plan și producerea oțetului balsamic, pentru care există cerere, dar care încă nu poate fi onorată. De asemenea, oțetul picant, care are în componență mai multe ingrediente, pe lângă aromele amintite, conține usturoi, piper și ardei iute. “Una peste alta, oțetul este un condiment, pe gustul fiecăruia, care oferă o savoare deosebită mâncării. Una e să folosești un condiment natural și alta e să folosești unul care are la bază compuși chimici. Se poate face o comparație simplă între un oțet natural, cum e cel produs de noi, și ceea ce se găsește în magazin. Oțetul trebuie să fie catifelat, nu să te înțepe, trebuie să fie plăcut, atât la gust, cât și la miros” a concluzionat Marius Bumbu.