Ultimul călugăr de la Lăpușna

A fost construită în jurul unei bisericuțe de lemn ridicată în anul 1779. Deși e nouă și pare foarte confortabilă, aici locuiește doar un singur călugăr. În județul Mureș mai sunt cel puțin două mănăstiri în aceeași situație. De vină e lipsa tot mai mare de călugări cu care Biserica Ortodoxă se confruntă în ultimul timp. Reprezentanții Arhiepiscopiei Alba sunt depășiți de situație și se arată neîcrezători în ameliorarea acestei situații într-un viitor apropiat.

O bisericuță de lemn și câteva chilii goale – aceasta e mănăstirea Lăpușna. Ai zice că e pustie dacă nu ți-ar ieși blajin în întâmpinare părintele Arsenie. El e starețul mănăstirii și totodată singurul ei călugăr. „Aici eu comand… și tot eu execut” se amuză părintele. E foarte fericit de fiecare dată când cineva îi calcă pragul, deși lucrul acesta se întâmplă destul de rar. De zece ani de când a venit aici, e mai mult singur, iar timpul și-l împarte între rugăciune și treburile administrative ale mănăstirii. Nu se simte deloc singur, deși în jur e o pustietate de-ți pătrund fiorii în inimă.

Din centrul comunei Ibănești și până la mănăstirea Lăpușna sunt cam 20 de kilometri de drum cumplit, pe care doar jeep-urile și ATV-urile pădurarilor reușesc să-l străbată fără prea mari bătăi de cap. Pe vremea când Ceaușescu venea în aceste păduri la vânătoare, drumul era asfaltat ca-n palmă și cu fiecare astfel de vizită, asfaltul era împrospătat. Acum, din toată primeneala, a rămas doar multă mocirlă și găuri mari cât roata mașinii.

Istoria bisericuței de lemn

Se spune că, aflat la vânătoare în pădurile de pe valea Gurghiului, regele Carol al II-lea a văzut bisericuța ortodoxă a satului Comori și a îndrăgit-o atât de mult, încât le-a dăruit sătenilor în schimbul ei moșii întregi, iar pe deasupra le-a construit și o biserică din piatră, mare și spațioasă. Bisericuța de lemn a desfăcut-o bucată cu bucată, a urcat-o în care trase de boi și a transportat-o în curtea castelului său de vânătoare din Lăpușna. Aici meșterii au reasamblat-o pe fundația de piatră pregătită mai dinainte, folosindu-se doar de cuie de lemn și de îmbinările pe care bârnele le aveau. Cu această ocazie, i-au adăugat și turnul înalt, specific zonei Maramureșului. Clopotele de aramă au fost turnate special pentru ea, la Oituz, iar pictorii au refăcut icoanele deteriorate din cauza dezasamblării, a transportului și a reasamblării. Bisericuța a fost capela castelului de vânătoare până în 1949, când întreg domeniul a fost naționalizat.

În timpul comunismului, localnicii din Lăpușna se adunau aici aproape în fiecare duminică la slujbă, până când încet încet oamenii s-au mutat în alte părți și n-a mai rămas cine să se închine. De atunci, lăcașul a stat închis și pustiu mulți ani, timp în care autoritățile silvice, în administrarea căreia rămăsese, îi schimbau periodic șindrila de pe acoperiș, pentru ca aceasta să nu putrezească. Localnicii povestesc amuzați, că aflat prin împrejurimi la vânătoare, Ceaușescu ar fi văzut bisericuța cea veche din lemn, taman în apropierea castelului său. Atunci, spun ei, a privit nemulțumit la acoperișul ușor înnegrit de șindrilă și crezând că le face credincioșilor o favoare, a ordonat ca acesta să fie schimbat, cu unul mai arătos din țiglă nouă. Bineînțeles, că nimeni nu s-a încumetat să strice asemenea monument istoric pentru un ordin năuc, iar președintele de atunci, simțind probabil că a făcut o gafă, n-a mai adus niciodată în discuție acest subiect.

Tărăboi mare pentru mai nimic

În 1997, conducerea Arhiepiscopiei Alba a luat decizia redeschiderii bisericuței de lemn. Dar pentru că nu mai existau enoriași care să o frecventeze, s-a hotărât înființarea în împrejurimi a unei mănăstiri. De atunci mănăstirea Lăpușna e tot în construcție. Direcția Silvică Gurghiu a deviat un drum forestier care trecea exact în locul în care urmau să fie construite chiliile și a donat mănăstirii 30 de hectare de pădure. A fost achiziționat un mic gater pentru confecționarea grinzilor și a scândurii necesare construcției. Banca Națională, Banca Comercială Română împreună cu alte bănci, dar și cu societăți comerciale din județ au pus mână de la mână pentru adunarea fondurilor necesare demarării lucrărilor. Din exploatările forestiere ale proprietății proaspăt donate au fost completate aceste fonduri, astfel încât ritmul construcției să nu fie întrerupt. Pe lângă aceasta, 100.000 de dolari au fost alocați de către Direcția Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii doar pentru refacerea picturilor din interiorul bisericuței. După toate aceste investiții și după mai bine de zece ani de muncă, numărul călugărilor de aici se ridică la… o persoană. Oficialii Arhiepiscopiei Alba ridică neputincioși din umeri: „Acesta e potențialul societății de astăzi, nimănui nu-i mai surâde viața monahală”, susțin ei. Și acest caz nu este singular. În Jacul Românesc povestea e exact aceeași: o mănăstire – un călugăr.

La doar câțiva kilometri de Lăpușna, în Cașva, situația e identică. Numai că aici s-a găsit o oarecare soluție de rezolvare a problemei. Pentru că opt ani de zile starețul de aici și-a tot mâncat amarul de unul singur, au mai fost aduse trei maici și în consecință, cu un scor de trei măicuțe la un singur călugăr, mănăstirea a fost declarată ca fiind mănăstire de maici.

Un lăcaș al extremelor

Așa ar putea fi caracterizată în câteva cuvinte mănăstirea Lăpușna. Bisericuța de lemn, veche de sute de ani a fost bine întreținută de-a lungul timpului și excelent refăcută în ultimii ani. În interior, aceasta e pictată în întregime, direct pe lemn, iar valoarea picturilor este inestimabilă.

În jurul ei au răsărit chiliile și clădirile–anexă ale noii mănăstiri. Singura asemănare între bisericuță și restul clădirilor e legată de faptul că toate sunt ridicate din lemn și toate sunt lucrate cu măiestrie. Iar de aici, orice asemănare se sfârșește. Acoperișul pitoresc de șindrilă al lăcașului de cult contrastează izbitor cu celelalte acoperișuri, noi și moderne, acoperite cu țiglă metalică vișinie. În ton cu acestea sunt ferestrele și ușile cu geam termopan ale chiliilor, practic aici cuvântul de ordine este bunul gust. Cât despre contrastul dintre vechi și nou, acesta nu este nici pe departe supărător, aspectul general al întregului ansamblu fiind unul foarte plăcut și îngrijit. Până și cotețul câinelui este lucrat cu migală artistică și acoperit cu țiglă metalică, întocmai ca restul clădirilor.

Numai că și câinele, la fel ca restul călugărilor, lipsește cu desăvârșire, motivul fiind cel mai probabil, aceeași lipsă de aplecare spre viața monahală…

Allain Cucu