Interviu

Carmen Todoran, premiu pentru încurajarea voluntariatului

Reporter: Cum ai făcut pasul spre AIESEC? Ce te-a motivat?

Carmen Todoran: M-am înscris în AIESEC acum aproape doi ani. Eram proaspăt întoarsă din programul Erasmus în care am descoperit cât de folositoare și plină de impact este experiența internațională și-mi doream foarte mult să continui. Am auzit întâmplător de AIESEC și de faptul că oferă tinerilor programe internaționale, fie de voluntariat, fie internship-uri plătite, în diferite țări ale lumii și am decis să mă înscriu pentru un astfel de program. 

Rep.: Este prima implicare într-un astfel de proiect?

C.T.: Am mai fost voluntară pentru două organizații pentru care făceam traduceri, însă toate aceste acțiuni erau foarte mult orientate înspre mine și dezvoltarea mea, pe când în AIESEC am înțeles cât e de important și cât de împlinit te simți în momentul în care contribui la dezvoltarea altora, la crearea unor experiențe pozitive și de învățare pentru alții. 

Rep.: Spune-ne, pe scurt, despre activitatea pe care o desfășori în cadrul AIESEC…

C.T.: De la începutul lunii aprilie, coordonez AIESEC Târgu-Mureș. În echipa de conducere, coordonez șase persoane minunate, fiecare vice-președintele unui departament. Momentan suntem 34 de membri și desfășurăm diferite proiecte adresate atât studenților cât și elevilor de liceu. 

Rep.: Ai primit un premiu în cadrul Târgului ONG-urilor. Care au fost acțiunile pe care le-ai întreprins și a căror rezultate au fost recunoscute prin acest premiu?

C.T.: Am primit diploma pentru încurajarea și includerea celor care fac voluntariat în special pentru a contribui la dezvoltarea profesională a tinerilor. În toată experiența mea AIESEC de până acum, am contribuit la buna desfășurare a acestor programe și am facilitat experiențe de învățare și dezvoltare pentru tinerii din Târgu-Mureș. 

Rep.: Ce înseamnă pentru tine acest premiu?

C.T.: Premiul acesta este al organizației internaționale din care fac parte. Este una dintre dovezile care arată că acțiunile și munca fiecărui membru AIESEC este recunoscută și răsplătită nu doar de cei care sunt implicați direct ci și de alte persoane care înțeleg puterea voluntariatului. Pentru AIESEC Târgu-Mureș este o onoare să fie recunoscută ca și asociația care contribuie la dezvoltarea profesională a tinerilor.

Rep.: De ce este bine ca tinerii să se implice în acțiuni de voluntariat, în acțiuni care nu le aduc un beneficiu financiar?

C.T.: E adevărat că voluntariatul presupune multă muncă, uneori e aproape ca un job care însă nu-ți aduce bani și toate astea te-ar putea face să stai pe gânduri dacă să te implici în așa ceva sau nu. Sunt voluntară pentru că, nicio sumă de bani nu poate să compenseze sentimentul de împlinire pe care îl am atunci când cineva vine la mine și-mi mulțumește pentru că i-am schimbat viața sau atunci când văd evoluția celor cu care și pentru care lucrez, pentru că activitățile pe care le am aduc un impact pozitiv în societatea în care trăiesc, pentru că tot ceea ce investesc în alții, e și investiție în mine, ajutându-i pe alții să crească, contribui la creșterea mea, pentru că îmi dezvolt abilități și competențe pe care altfel nu mi le-aș dezvolta într-un ritm așa rapid, pentru că mă conturează și ca persoană, pentru că e o experiență ce o voi adăuga în CV-ul meu, pentru că îmi fac diferite relații și cunosc atât de mulți oameni valoroși și pentru că îmi place.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close