Concluzii europene (II)

Stilul autohton de prezentare ca albe a unor episoade sumbru colorate și de pătare fără scrupule a unor imagini luminoase este, din păcate, mult prea cunoscut. De fiecare dată când observăm aceste anomalii și nu putem opri sângele să ni se înfierbânte prin vene, ne revine în gând semnificativa formulare a lui nenea Iancu: “enteresul și iar enteresul”…
Adică, una gândim și alta zicem. Una zicem și alta facem. Una facem și alta o prezentăm (celorlalți). Una o prezentăm și alta o gândim. Rotația în jurul cozii ar putea continua la infinit.
Raportul Uniunii Europene privind România face referire expresă la o “decizie” care “limitează…transparența PNA și răspunderea sa în fața opiniei publice și a parlamentului”. Este vorba despre suprimarea obligației PNA “de a raporta în fața Parlamentului”, obligație care “a fost înlăturată în mai 2004, în urma insistențelor șefului PNA că acest lucru i-ar garanta independența politică”.
Dincolo de izul lacrimogen al opiniilor ce laudă minunăția concluziilor Raportului pentru țărișoara noastră și pentru subiecții vizați, actul european accentuează ideile de “transparență” și “răspundere”. Mai exact, nevoia punerii lor în practică. În  replică, deși nu directă, procurorul general al PNA solicita fără ezitare, la o dezbatere televizată (Realitatea TV), ca procurorii din această instituție de luptă la baionetă cu corupția mică-mijlocie-și atât, să fie lăsați în pace. Nu, nu este vorba de pacea de veci, ci de pacea de toate zilele. Adică, să nu fie chestionați, astfel cum s-a susținut, în legătură cu situația dosarelor pe care le au în lucru, mai exact în legătură cu stadiul acestora. Expresia a fost: dacă sunt sau nu lăsate sub scaun. Al procurorului, evident.
Perspectiva noastră devine, deci, una mai mult decât fericită. Nu punem nici o întrebare, nu cerem nimic, nu informăm opinia publică decât dacă și când instituția mai sus abreviată simte o nevoie vizibilă de a ne servi texte prefabricate cu rol informațional-operativ. O astfel de abordare face procurorii PNA mai magistrați decât magistrații. Nici un judecător ori procuror nu a reușit să beneficieze de o astfel de “imunitate”. (Nu este locul și nici timpul să reluăm aici hotărârile mai mult decât clare ale Curții de la Strasbourg, potrivit cărora procurorul nu poate fi magistrat, în ciuda eforturilor disperate ale unora de a-l împinge în această categorie. Or, simplu spus, nici o prevedere a legii române nu poate bate o dispoziție a Convenției. Dar, despre asta, pe larg în alte împrejurări.). Și, apoi, cum putem deschide gura despre independență politică, de vreme ce procurorul își exercită atribuțiile pe făgașul subordonării ierarhice care merge până la executiv? Cu tot balcanismul nostru, poveștile de adormit buștean țâncii nu ne mai satisfac.
Deci, să ne înțelegem: Raportul zice transparență, noi vrem “pace vouă”. Paradoxul de-abia se conturează. Mergând mai departe pe firul lucrurilor deja trăite, constatăm că în felurite cazuri “transparența” liber asumată de PNA este atât de mare încât din hârtiile aflate pe scaunul ori sub scaunul procurorului (și numai acolo!), se dau în presă informații menite să deseneze o imagine a acuzatului numa’ bună de scaunul electric. Cu alte cuvinte, presa poate fi folosită ca armă pentru ridicarea opiniei publice în capul acuzatului, iar și iar, dar pentru încălcările legii de către procuror, nici vorbă. Sau, eventual, putem vorbi de ele, după potop. După plecarea dosarului din preajma șezutului procurorului. Când, datorită consecințelor produse de abuzurile cercetării, este prea târziu. 
Oricum, pentru frumusețea textului și romantismul lui (în contrast cu realitatea ce poate fi probată cu înscrisuri sute), trebuie să redăm opinia conducătorului acestei instituții, exprimată public la data de 11 octombrie a.c.: “Chiar dacă a comis o faptă penală, cel în cauză are dreptul să se apere, și nu este îngăduit sub nici o formă și cu nici o justificare să-i încălcăm drepturile procesuale. Știți foarte bine că magistrații pot fi trași la răspundere pentru aspecte ce țin de nerespectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, mergându-se inclusiv până la răspunderea penală”. Vorba aceea: să aveți gura aurită, domn’ procuror general!!!