(Ano)Timpurile sarbatorilor de iarna

Le numim neutru, cu o frivolitate grava, sarbatorile de iarna. Se scurg dupa liniile magnetice ale unui timp social si, paralel, ale unui timp de gratie. Încep din ajunul Craciunului, trec prin Revelionul care frânge zgomotos si spumos anii si se sfârsesc la Boboteaza, într-o ultima betie nostalgica, înainte de întoarcerea fatidica si, în genere, lipsita de glorie, de unde am plecat (adica, la lucru si la toate cele).

Epuizam acest timp exterior, social al sarbatorilor în poleiala cadourilor pe care am reusit, potenti, sa le oferim celor dragi, în cantitatea de sms-uri trimise celor cu care interactionam profesional si care ne confera noua aura prestigiului social, în consum ostentativ si în dezmat gastronomic. Iar mai presus de toate, în cautarea intimitatii unui “acasa” mai mult jinduit decât regasit.

În rastimpul acesta, prea putin cu stirea noastra, din ce în ce mai putin cu întelegerea noastra, o întreaga cosmogonie se petrece, miraculoasa si înspaimântator de tainica. “Si Cuvântul trup S-a facut si S-a salasluit întru noi; si noi vazutu-I-am slava ca pe slava Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.”(Ioan 1, 14)

Cerul coboara pe pamânt, vesnicia se lasa cuprinsa într-o clipa de gratie, Dumnezeu prinde chip de om în pântecele unei fecioare sfinte.

Sfânta spaima si ferecata taina este nasterea lui Mesia în acea lume într-atât de încordata de asteptarea Lui, încât prea putini au avut curajul sa-L recunoasca. Smirna, aur si tamâie. Darurile si închinarea înteleptilor pentru preotul, împaratul si mântuitorul candidatilor la cetatenia cerului.

Insuportabila taina si teribila spaima trebuie sa fie si acum, pentru cetatenii satului gobal în care traim, acest eveniment cosmic si existential, revolutia nesângeroasa si radicala care reînnoieste omenirea, de vreme ce toate fortele mediatice se unesc complice sa o treaca sub tacere, cu o înversunare gratioasa, cum numai ele stiu sa o faca. Se straduiesc din rasputeri sa o camufleze sub mult zgomot, sa o disimuleze în indiferenta, sa o arunce în derizoriu, în show ori în conventional.

De curând, navalirea gâfâita a bucurestenilor spre naluca metalica a celui mai înalt brad din Europa, cu puzderia sa de beculete jucause a tradat, în ultima instanta, un impuls arhaic în varianta post moderna, de un tragicomic palid. Acela al cautarii unui simbolic axis mundi, exterior, spatial, ca simptom al decentrarii, al pierderii axului interior, al bâjbâielii disperate, în bezna.

“Lumina era cea adevarata, care venind în lume, lumineaza pe tot omul. În lume era si lumea printr-Însul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale sale a venit, dar ai sai nu L-au primit. Dar celor câti L-au primit, care cred întru numele Lui, le-a dat puterea sa devina fii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 9)

Uluitoare sansa si nepretuit privilegiu. Sa ne fie si noua, fiecaruia, sarbatorile Nasterii Domnului prilej de împrimavarare spirituala si de devenire, dupa cât ne tin puterile si vointa!

Sid NEDEEA