Sport

City’us are misiuni grele la Odorheiu Secuiesc

OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎn prima partidă a finalei Ligii I a Campionatului Naţional de futsal, formaţia City’us Târgu Mureş a pierdut la loviturile de departajare cu scorul general de 7-8, pe teren propriu partida susţinută cu FK Odorheiu Secuiesc. Jocul a fost unul deosebit de încrâncenat şi cu mult prea puţine realizări pentru un meci de fotbal în sală, cu o primă repriză încheiată fără gol. Mureşenii au dominat prima parte, dar intervenţiile portarului Klein Laszlo, care în sezoanele trecute era component al echipei mureşene i-a salvat pe harghiteni în mai multe rânduri. Revenit la echipă după un an şi jumătate, brezilianul Carlao a intervenit la rândul său salvator în câteva rânduri, astfel încât tabela a rămas neschimbată. Repriza secundă a decurs în acelaşi fel. Fără ca vreuna din formaţii să reuşească să înscrie. Primul gol a venit abia în minutul 14 al părţii a doua, când un alt mureşean, originar din Sovata, care a evoluat şi la City’us, Mihály Zoltán a trimis în poartă după o fază în care Carlao şi apărarea au respins câteva şuturi. Golul venea oarecum conform desfăşurării jocului, harghitenii fiind în acele minute în plină dominare. După nici două minute, Lucian Nicuşan a reuşit egalarea, la o minge care a ajuns la el cu ceva şansă. Niciuna din echipe nu a riscat în ultimele minute, dar mureşenii au avut o mare şansă prin Răducu, scăpat pe contraatac, dar acesta a trimis puţin lângă. Scorul a rămas 1-1 s–a ajuns la prelungiri, deoarece una din formaţii trebuie să obţină două victorii din maximum trei întâlniri. Acelaşi Răducu a fost autorul celei mai mari ratări a prelungirilor în chiar primul minut, când a trecut de Klein, dar nu a mai reuşit să cadreze şutul din unghi.

De la înger la demon

Erou în ultimele secunde ale prelungirilor a fost portarul mureşenilor, Carlao, care a salvat la singura ocazie importantă a harghitenilor. De la înger la demon a devenit acesta, deoarece la loviturile de departajare a fost singurul care a ratat din cei 14 executanţi, trimiţând la încheietura barelor. Campioana va fi stabilită la Odorhei, unde se va disputa următoarea sau următoarele partide. Prima va avea loc marţi, 26 mai, iar în cazul unei victorii a mureşenilor, meciul decisiv se va juca după doar două zile. Sarcina va fi una foarte dificlă, deoarece echipa lui Kacso Endre va avea de înfruntat pe lângă o echipă foarte puternică şi o sală foarte ostilă, a căror suporteri au intonat cu mult entuziasm imnul secuiesc la finalul partidei, o sală în care nu se va ţine cont nici de duelul fraţilor Csoma, aflaţi acum în tabere diferite. Până atunci, cele două formaţii se vor înfrunta marţi 19 mai, de la ora 20.15, tot la harghiteni, în semifinalele Cupei României. În prima semifinală, de la ora 18.00 se vor întâlni Autobergamo Deva şi Muncitorul Reşiţa. Finalele se vor disputa a doua zi. Misiunea, mai exact misiunile mureşenilor de a redobândi titlul pe care l-au cedat anul trecut după cinci ani de supremaţie şi a păstra în vitrină Cupa României, pe care o deţin de 7 ani se anunţă foarte dificilă(e).

 

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close