Ciudățeniile justiției!

Deși nu am nici cea mai mică pretenție că m-aș pricepe la chestiuni legate de modul de funcționare a justiției în România, recentul (sic) scandal legat de compatibilitatea lui Klaus Iohannis mi-a readus în atenție o problemă la care am cugetat mai demult. Adică, cum poate înțelege cetățeanul simplu, justițiabil, că în prima instanță se dă o sentință anume, iar în a doua sau a treia se dă taman pe dos și asta fără probe suplimentare. Speța Klaus vs ANI (cel puțin din ce vedem pe la televizoare) intră în această categorie, mai știu și altele, mai mici ca impact, dar similare ca formă. Unii mi-au zis că judecătorii sunt subiectivi, alții că acționează la fel și fel de comenzi, în alte părți am auzit că legislația este foarte încurcată, etc. Unu: nu prea aș crede că judecătorii sunt subiectivi. Altminteri de ce naiba se fac legi pentru orice? Nu pentru a elimina prezumtivul subiectivism al judecătorilor și a acoperi toată plaja potențial infracțională. Adică ce, suntem în evul mediu, când nobilul care avea de la rege drept de judecată și supușii erau la cheremul lor? Și atunci erau legi, cutume și obiceiuri care se respectau și de către seniori. Haideți să acceptăm și o doză de subiectivism, dar nu poate fi o regulă.

Doi: Or răspunde ei și la comenzi, dar totuși nu cred că toate sentințele sunt impuse de undeva. Într-un proces de stabilire a vinovăției/nevinovăției unui șofer (mă refer la un amic) care a încălcat sau nu legea nu prea funcționează comanda și totuși se pare că sentința din prima instanță a fost atacată fără nici o probă suplimentară. Trei: Cu siguranță legislația este încurcată și încâlcită. În speranța că nu vor râde de mine foarte mulți cititori, susțin că atunci când încerc să citesc o lege mă apucă pandaliile, nu înțeleg mai nimic, iar în final nu pot emite nici un punct de vedere, darămite să aplic prevederile ei la o speță, reală sau imaginară. Și am destui ani de școală și ceva experiență adunată. Mă las păgubaș repede și întreb pe unii și alții să îmi explice. Dar treaba asta cu sentințe diametral opuse, fără probe în plus față de cele inițiale, nu numai că nu o înțeleg, dar nici nu o pot accepta, pentru că este în contradicție cu logica elementară, cu bunul simț, te face să crezi că suntem proști grămadă cu toții. Cum adică la Judecătorie îți dă o soluție și la Tribunal îți dă una exact invers, fără probe în plus? Sau Curtea de Apel vs Înalta Curte de Casație și Justiție? Aș accepta teoria influențelor externe dacă nu aș cunoaște câteva situații care nu au cum să fie influențate din exterior.Mai poate fi o explicație: obligația profesională a unor acuzatori de a parcurge toate etapele procesuale posibile, dar și așa mi se pare risipă de timp și resurse să faci recurs și apel la fiecare speță doar pentru că așa scrie în fișa postului, deși nu ai argumente în plus. Un lucru e cert: judecătorii nu sunt proști, dimpotrivă! Dar să lași subiectivismul să acționeze este greu de explicat oamenilor.

Cum adică, dacă un judecător nu a putut dormi noaptea, a doua zi dă sentințe de un fel, iar dacă e fericit le dă în alt fel? Păi nu sunt legi, coduri, precedente juridice, etc. Sau cum ne explică sistemul faptul că la unele curți de apel se dau un anumit tip de sentințe, iar la altele se dau alt tip de sentințe, pe spețe similare și în baza acelorași legi, coduri penale și de procedură penală (am auzit teoria asta la o emisiune de la un post de televiziune). Asta e greu, dacă nu de-a dreptul imposibil de explicat. Sau suntem naivi? Posibil, dar atunci majoritatea cetățenilor sunt naivi, ceea ce ridică o altă problemă. Pericolul, în cazul ăsta, e altul. Se va ajunge într-o fundătură de unde nu se iese pe căi normale, democratice, lăsând cale liberă la tot felul de variante de reacție. Pe de altă parte, datoria puterilor statului este să ne facă viața măcar mai limpede dacă mai ușoară nu o pot face, sau nu vor s-o facă. Sau mai punem un fenomen în lista de paradoxuri românești, despre care am vorbit acum câteva săptămâni într-un editorial. Cred că asta ar fi varianta cea mai simplă, să mai adăugăm o piesă în panteonul paradoxurilor noastre, deja legendare, am accepta chestia asta mai bine. Oricum, puterea judecătorescă poartă o mare răspundere pentru soarta națiunii și de modul în care reușește/va reuși să facă ”dreptate” va depinde în bună măsură și viitorul nostru, în forme și fond.