Concluzii europene

Așa cum așteptăm în fiecare an să se coacă merele, perele, gutuile, să ne gâdâlim papilele gustative cu niscaiva must, să ne inventariem recoltele și să observăm jocul culorilor pădurii, tot așa (firesc este să) așteptăm Raportul de țară al Comisiei Europene. După cum semnele naturale ne prevestesc un anume fel de iarnă, concluziile experților europeni ne prezic viitorul apropiat.
Și, oricât de diplomatic ar fi expuse punctele de vedere în acest Raport, sunt fraze ce nu pot fi îndulcite cu nici un produs mediatic artificial. Mai marii noștri, liber aleși, se încăpățânează să vadă totul în roz-bonbon. Și să ne impună această nuanță infantilă. Evoluții peste evoluții, bunăstare peste bunăstare. Totul merge cu tracțiune 4X4. Adică, exemplificând cu vorbe din popor, aproape toate relele s-au spălat, iar bunele s-au adunat. În mormane.
Numai că, dincolo de euforia mult doritului succes de casă, rămâne de neclintit conținutul net al unora dintre opiniile specialiștilor internaționali, peste care puterea se pare că trece cu vederea. Lin și duios. În pofida trâmbițatei luări la trântă cu corupția, Comisia Europeană  precizează că “nivelul de corupție nu s-a modificat, iar numărul cazurilor judecate cu succes rămâne scăzut, în special pentru corupția la nivel înaltÂ… P.N.A. trebuie să se concentreze asupra misiunii sale principale, care e corupția la nivel înalt, în loc să se ocupe de un număr mare de cazuri de corupție măruntă”.
Judecarea unei cauze cu succes este întotdeauna determinată de actele dosarului. Adică, ai probe incriminatoare concludente – condamni. Nu ai – achiți. Simplu. Fie că ne referim la marile principii ale dreptului, fie că ne testăm bunul-simț. Cu alte cuvinte, succesul în lupta cu corupția depinde de modul în care procurorii P.N.A. își instrumentează dosarele. De responsabilitatea cu care pun probele pe masa judecătorului. De felul în care țin seama de drepturile tuturor participanților la procesul penal și, mai cu seamă, de fermele dispoziții ale Convenției Europene. Nu vreau să ne amărâm din nou, în această toamnă cu profunde semnificații, relatându-vă episoade din “telenovelele” jucate în birourile acestor procurori. Ele pot face subiectul unei comedii negre. Cu viețile noastre. 
Cert este că, așa cum remarcau experții Comisiei Europene, autointitulații eroi ai curățirii neamului de uscături își pun mătăsoasele mănuși Channel atunci când ar trebui să umble cu cei mai înalți dintre funcționari. Cu întâiul eșalon al țării. Ä‚la ce nu trebuie bruscat nici cu un trandafir. De ce? Aflăm tot din Raport: “Lupta împotriva corupției este împiedicată de probleme de integritate chiar în sânul instituțiilor care trebuie să aplice legea și să combată corupția”. Atunci când noi le ceream procurorilor P.N.A. integritatea pe care legea o statornicește, ne răspundeau urlând: “ultraj !”. Iaca, domnilor, a venit vremea să v-o spună în față Europa. Norocul comisarilor europeni că nu cad sub jurisdicția dvs…
Într-una dintre dezbaterile “pe sticlă”, procurorul general al P.N.A. afirma săptămâna trecută că, la nivelul acestei instituții, nu a existat nici semn de presiune politică. Fericiți oameni! Noi, magistrații, am simțit o astfel de presiune nu o dată, am afirmat-o în întruniri și am chiar pus-o pe hârtie. Cazurile nu au fost deloc izolate. Nici sesizările. Astrele de pe bolta națională și modul de lucru al unora dintre cunoscuții procurori P.N.A. contrazic ideea liniștitoare a procurorului general. Tot cu ocazia dezbaterilor Raportului am aflat (joi seara) că presiunile vin din partea jurnalelor care, înaintea termenului de judecată, publică un articol favorabil inculpatului, în discordanță cu rechizitoriul și, astfel, influențează completul de judecată.
N-om fi noi comisari europeni, dar tot trebuie să punctăm aspectele care au luat-o razna. În primul rând, transformarea în informații publice denigratoare, cu putere de adevăr absolut, a unor fapte pentru care nici măcar nu s-a început urmărirea penală este specialitatea P.N.A. Comunicatele pe care le cunoaștem dovedesc cu prisosință acest lucru. În al doilea rând, publicarea unor declarații de martori (luate în absența avocatului, ba chiar cu martorul în deplina “libertate” de voință a arestului) înainte ca despre existența acestora să se știe cel mai mic amănunt, face parte tot din meniu. În al treilea rând, declarațiile redate cu ghilimele, de cotidiene naționale, privind demisia în bloc a procurorilor P.N.A. în situația în care Înalta Curte ar îndrăzni să pună în libertate o persoană acuzată, sunt bomboanele de pe colivă. În al n-lea rând, utilizarea ziariștilor de serviciu (al căror nume ne-ar dezonora chiar la o simplă pronunțare), mai puțini decât degetele de la o mână, mereu aceiași, pentru scrieri la comandă. Cum altfel poate fi apreciată atitudinea unui astfel de diletant care, prezent termen de termen la instanță, într-o anume cauză, nu găsește de cuviință să scape nici o silabă despre derularea juridică a lucrurilor, despre felul evident în care dosarul a fost contrafăcut, ci se așează la masa de lucrături, caută prin procesele verbale furnizate de procurori și găsește că la data arestării persoana acuzată avea în geantă un prezervativ. Parcă ar fi avut o bombă cu antrax. De aici, epitetele se scurg paranoic. De fapt, autorul dă glas propriilor frustrări sexuale. Aceeași temă, aceleași apelative, același stil de articol sunt reluate ori de câte ori martorii acuzării au o prestație jalnică. Prestația minciunii sfruntate. Devotat ziarist. Cui? Ati ghicit! Cu alte cuvinte, chiar dacă inculpata nu-i coruptă, fraaaților, săriți, că-i curvă! Tradiționala legătură dintre “sulă” și “prefectură” este, încă o dată, dovedită.
Și uite-așa, oameni de bun-simț cum suntem, depistăm dintr-o privire cine pe cine presează și, mai ales, cât.