Fotbalul războinic

Privind la nebunia care a cuprins planeta, cu americanii ce-şi umflă muşchii pentru a nu ştiu câta oară, ca să măture colbul din ograda altuia, mă întreb cum ar arăta lumea fotbalului dacă mai marii ei s-ar comporta precum şacalii din politică. Spre exemplu, la noi, ar fi vai şi amar de dictatori precum Mircea Sandu şi Mitică Dragomir. Parcă îl văd pe şeful FIFA, Sepp Baltter, cum l-ar soma pe “teroristul” Sandu, duşmanul numărul unu al fotbalului românesc şi principala ameninţare la adresa jocului cu mingea din întreaga lume, să renunţe la dictatura instituită de 13 ani încoace, pentru liniştea suporterilor români, înfometaţi atâta amar de vreme de fotbal corect, şi a planetei, terorizată de riscul folosirii armelor blateologice şi aranjatomice. FIFA ar desemna evident o comisie care ar face inspecţii pe stadioane, căutând în iarba minţită a gazoanelor urmele lăsate de produse toxice pentru văz, fabricate în cooperativele lui Jenel sau Fănel. O altă comisie de inspectori fotbalistici ar bântui prin vestiare şi magazii căutând fluiere cu focoase corupte şi rapoarte de observatori cu radioactivitate mărită. Mai apoi, iritaţi de lipsa de transparenţă a oficialilor români, mai marii fotbalului mondial ar introduce rezoluţii menite
să-i mazilească pe Sandu şi Dragomir, între timp, prin ţările vecine ar fi masate sute de echipe cu jucători meseriaşi şi nepătaţi de aranjamente, pregătiţi să intervină pentru stârpirea răului. Avioane pline cu bombe antiminciună şi contrablat ar sta pregătite să atace stadioanele româneşti, casa fotbalului şi palatele ligii profesioniste. Dizidenţi exilaţi precum Prunea sau Lupescu i-ar convinge pe boşii de la FIFA că atacul nu mai poate întârzia nici o clipă, în timp ce UEFA, niţel mai indulgentă, ar milita pentru soluţii paşnice, cerându-le oficialilor români să fie mai cooperanţi.
Din păcate, sau din fericire, las pe fiecare să judece problema după propria logică, între fotbal şi politică mai există ceva diferenţe, chiar dacă mizerie şi interese meschine există de ambele părţi. Sau poate că nici nu ar fi atât de multe, dacă bunăstarea fotbalului românesc s-ar măsura în barili, iar drumul lui spre FIFA ar fi o imensă conductă la capătul căruia un Blatter sau un Johanson să poată colecta bani, petrol sau putere.