Pâinea vieții

În mod tradițional, există trei categorii de pâini sfinte: cea de toate zilele, prescura și colacul de înmormântare, din aceeași categorie făcând parte și parastasul pentru morți. În ziua de azi s-a uitat că la originile umanității acțiunea de a mânca avea o valoare religioasă și că îmbuibarea a fost inventată mai târziu.

În creștinism, sanctificarea hranei se face prin rugăciunea de dinaintea mesei. Urme ale religiilor neolitice se pot vedea în libațiunile de la înmormântare, când se varsă pe pământ din paharul de țuică, sau atunci când familia celui decedat ridică parastasul și sticla de vin, ca ofrandă dată pentru sufletul mortului.

La Cina Cea de Taină, Christos a folosit pâine și vin și le-a transformat mistic în Trupul și Sângele său. Dacă ne gândim la pâine, aceasta are în sine “foc” pentru că dospește, deci se transformă. Vinul are în el elementul “foc” pentru că fermentează, deci se transformă. La fel trebuie să se întâmple și cu viața noastră, să ” dospească” sau să ” fermenteze”, deci să se transforme, ca să devină ” hrană” pentru Dumnezeu. Nu întâmplător, Christos a folosit pâine și vin. Însă Christos a folosit pâine nedospită, și aici găsim un întreg mister. Este de datoria noastră să desăvârșim această pâine. Prescura o mănânci doar atunci când “semeni” spiritual cu ea.

La cea mai importantă slujbă bisericescă, liturghia, se folosește prescură și vin. Liturghia are drept scop înfrățirea credincioșilor prin rugăciune și prin cuminecare – adică prin consumarea Trupului și a Sângelui lui Christos sub forma prescurii (Cuminecătură, Euharistie) și a vinului. Pe Câmpia Transilvaniei, sunt două tipuri de prescuri: prescura compusă, ” în șase colțuri” pentru vii și prescura pentru morți.

Prescura “în șase cornuri” este formată din “cornuri”, adică din pâini mai mici, rotunde, unite între ele. Una dintre ele este pâinea centrală, astfel că prescura seamănă cu o stea. Cele cinci pâini grupate în jurul celei centrale simbolizează cele cinci pâini înmulțite de Christos. Fiecare din cele șase pâini poartă o pecete cu însemnele IS-XC NI-KA (adică Iisus Christos Învinge), sub formă pătrată făcută cu prescurnicerul (numit în alte părți și pristolnic). În timpul slujbei, preotul decupează pecetea, după un ritual bine stabilit. Această pecete, decupată din corpul pâinii și pusă pe disc lângă potirul cu vin, se numește Agneț (Miel, în limba greacă) și-l simbolizează pe Christos. Va fi folosit la cuminecarea credincioșilor. Alături de el se pun și alte părticele.

Prescurile mai pot fi cu patru cornuri în formă de cruce, cu trei cornuri simbolizând Sf. Treime. De obicei, indiferent de formă, prescurile se fac din două straturi suprapuse de aluat, simbolizând că Christos a fost Dumnezeu și om. Prescurile trebuie să fie făcute din făină albă de grâu curat, nu prea veche și nealterată, să fie preparată cu apă naturală, potrivit de sărate, dospite, bine coapte și nealterate, cu gust firesc.

Există un parastas mic, adică o prescură care se aduce la biserică la fiecare slujbă alături de prescura în colțuri. Din această pâine se decupează părticelele pentru morți care se pun apoi pe disc. Parastasul are formă rotundă și prezintă o împletitură ca o funie din aluat, sub formă de cruce. Știm că funia este un simbol al vieții fără de sfârșit și exprimă speranța că viața nu se sfârșește niciodată, nici dincolo de mormânt. De aceea apare doar pe pâinea pentru morți.

Pecetea cu care se inscripționează prescurile pot fi adevărate opere de artă. Inscripția amintită mai sus poate avea formă pătrată sau, ca în Oltenia, rotundă. Corpul obiectului este uneori sculptat artistic.

Orice persoană credincioasă poate face prescuri, fie femeie sau bărbat, dacă cunoaște modul de preparare a prescurilor.

Narcis MARTINIUC