Sport

Cu cine porneşte ASA la drum?

OLYMPUS DIGITAL CAMERADeşi în ediţia 2015-2016 a Ligii I de fotbal s-a dat startul, se poate pune această întrebare, deoarece lotul vicecampioanei României, ASA Târgu-Mureş, nu este definitivat. Echipa s-a întors din cantonamentul efectuat în Austria sub comanda antrenorului Dan Petrescu, vineri, 3 iulie şi se pregătea încrezătoare în noua ediţie. După doar cinci zile urma Supercupa României, urma debutul în campionat cu Dinamo şi cel din cupele europene. A urmat lovitură după lovitură. Prima a venit din partea DNA, care a blocat conturile, urmând ca decizia să fie dată săptămâna viitoare, după două amânări. Pe fondul acestor frământări, Dan Petrescu şi-a anunţat plecarea în China, folosindu-se de clauza din contract, păguboasă pentru club, care îi permitea să plece în cazul primirii unei oferte avantajoase din afara ţării.

”Sperioşii” au ieşit pe uşa din dos

Lotul care s-a bătut la titlu până în ultimele minute ale ediţiei a suferit înaintea acestor evenimente deja serioase modificări. ASA s-a despărţit de nu mai puţin de 10 jucători, unii transferaţi, alţii după neprelungirea contractelor expirate. Cei plecaţi au fost: Ianis Zicu, Ioan Hora, Lászlo Sepsi, Silviu Ilie, Claudiu Bumba, Dorin Goga, Ionuţ Balaur, Patrice Feussi, János Székely şi Amauri Pereira.
Locul acestora a fost luat de alţi 11 noi jucători, dintre care 5 erau “autohtoni” şi 6 “stranieri”. Aceştia erau următorii: Vasile Maftei
(fundaş în vârstă de 34 de ani care venea de la Concordia Chiajna; Bănel Nicoliţă (mijlocaş în vârstă de 30 de ani, fost stelist care a evoluat în sezonul trecut pentru FC Viitorul Constanţa); Dacian Varga (jucător venit liber de contract, în vârstă de 30 de ani); Cosmin Frăsinescu (30 de ani, ultima dată la CSU Craiova); David Arenas Torres (atacant spaniol în vârstă de 29 de ani, ultima dată la Platanias Chania, în prima ligă a Greciei), toţi care au intrat în panică de teama neprimirii banilor şi Dan Petrescu abia a reuşit să încropească o echipă pentru Supercupa României. Paradoxal, mureşenii au câştigat-o în faţa Stelei. Dan Petrescu a părăsit după acest prim şi singur meci oficial echipa şi se preconiza plecarea altor jucători. Managerul Bogdan Mara a anunţat că ceilalţi vor rămâne şi vor mai fi efectuate 3-4 transferuri. Pe bancă a fost instalat oarecum “nefericitrul” Vasile Miriuţă. Acesta a părăsit-o ediţia trecută pe CFR Cluj care se afla şi ea într-un moment delicat şi a avut neşansa ca nici la magyiarii de la ETO Györ situaţia să nu fie mai roză.
A venit debutul în campionat. Din nou remiză albă pe teren propriu pentru ASA, la fel ca şi în ediţia trecută, cu U Cluj, dar cu Dinamo de această dată. Mureşenii au fost superiori, dar n-au reuşit să înscrie. Alţi doi şi-au făcut imediat bagajele, unul dintre aceştia, cel mai sigur fundaş al ediţiei trecute, Marius Constantin, care a plecat după Dan Petrescu, sub formă de împrumut deoacamdată. Linia de mijloc a suferit la rândul său o pierdere, Claudiu Voiculeţ urmându-l pe un alt nou sosit, Dacian Varga, la Petrolul Ploieşti, acesta din urmă fiind în echipa care a învins Steaua la Constanţa.

Cine a mai rămas?
Din lista celor 11 nou veniţi au plecat aşadar cinci. Celor şase rămaşi li s-au adăugat până în prezent alţi doi, dintre care unul a evoluat deja împotriva Dinamo. Aceştia sunt:
1-brandanMijlocaşul argentinian Pablo Daniel Brandan, în vârstă de 32 de ani este unul dintre cei mai apreciaţi mijlocaşi străini care au evoluat în campionatul României. Brandan a acceptat oferta clubului ASA din postură de jucător liber de contract, luând această decizie după numirea lui Dan Petrescu la timona ASA, antrenor cu care a câştigat titlul în 2009, la Urziceni. A mai jucat la formaţiile argentiniene Huracan, Independiente, Argentinos Juniors, Instituto, apoi în Spania, la Deportivo Alaves şi Burgos, în China la Liaoning Whowin, în Israel la Beitar Ierusalim, iar în România la Steaua şi CSU Craiova.
2-golanski

 

Fundaşul dreapta polonez, în vârstă de 32 de ani, revine în fotbalul românesc după ce a evoluat între 2007 şi 2010 la Steaua. În Polonia, Golanski a jucat pentru LKS Lodz şi Korona Kielce şi are 14 prezenţe în naţionala ţării sale. În 2001 a devenit campion european cu echipa sub 18 ani a Poloniei. Golanski a debutat în tricoul ASA-ului, în partida amicală cu Admira Wacker, evoluând şi în prima repriză a jocului cu albanezii de la Kukesi.

 

 

3-bucsa

 

Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani, a fost dealtfel primul jucător venit la ASA după instalarea lui Dan Petrescu. Este un jucător polivalent, care a evoluat pentru cele două echipe ale clubului Dinamo Bucureşti, la U-Cluj, în Germania la Bergisch Gladbach şi, ultima dată în Ungaria, la Györ. A debutat în Liga 1, la Dinamo, în martie 2012, într-un joc cu Oţelul Galaţi.

4-pedroJucătorul olandez de 25 de ani, născut la Luanda, în Angola poate evolua în special ca extremă dreapta, dar şi pe partea stângă. În ultimul sezon a îmbrăcat tricoul celor de la Levski Sofia în 28 de jocuri, marcând 4 goluri. De-a lungul carierei a mai jucat pentru Feyenoord (2008-2009), Excelsior Rotterdam (2009-2010), Go Ahead Eagles (2010-2011), Heracles Almelo (2011-2013), Botev Plovdiv (2013-2014).

 

 
5-romario kortzorg

 

Acesta este al doilea olandez legitimat la roş-albaştri în perioada cantonamentului din Austria. Kortzorg are 25 de ani, este născut la Rotterdam şi este tot un jucător de bandă, în special extremă stângă. A evoluat ultima dată la Erzgebirge Aue, în 2. Bundesliga, are 28 de jocuri şi 4 goluri în sezonul recent încheiat. A mai jucat de-a lungul carierei sale la AGOVV Apeldoorn, FC Dordrecht şi Botev Plovdiv.

 

 

6-jurado

Atacantul spaniol care s-a alăturat la rândul său echipei în Austria este în vârstă de 29 de ani şi evoluează în special ca al doilea vârf. A început fotbalul la juniorii lui Sevilla, jucând apoi pentru formaţia secundă a clubului şi la mai multe formaţii din ţara natală, cele mai importante fiind Cacereno şi UD Almansa.
În 2011 s-a transferat în Polonia, la Piast Gliwice, unde, în 4 sezoane a înscris de 38 de ori în 124 de jocuri.

7-sasa balic Sasa Balic, fundaş stânga, internaţional muntenegrean născut în 29 ianuarie 1990. A evoluat la OFK Grbalj, OFK Belgrad, Inter Zapresic, Metalurg Zaporoje, Krivbas Krivoy-Rog. Are 185 cm înalţime, 79 Kg., 15 prezenţe în echipa U 19, 10 în U 21 şi 6 în prima reprezentativă. A debutat în Liga I în partida de duminică, cu Dinamo şi evoluţia sa a fost una apreciată, chiar dacă a primit foarte uşor singurul cartonaş galben al echipei sale.

8-Filip Jazvic Filip Jazvic. Până la această oră ultimul transfer oficial este cel al jucătorului croat Filip Jazvic, în vârstă de 24 de ani. Născut în Bosnia-Herzegovina, la Bugojno, dar cetăţean croat, Jazvic a mai evoluat în Liga 1, în sezonul trecut, la CFR Cluj, iar de-a lungul carierei a mai jucat în Croaţia la formaţiile Inter Zapresic, NK Istra şi Hrvatski Dragovoljac. În Liga 1 are 18 prezenţe şi 2 goluri, iar în Cupa României a îmbrăcat de 4 ori tricoul clujenilor. Jazvic poate juca atât extremă dreapta, cât şi vârf.

 

 

 

 

 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close