Din mizeriile altor procurori DIICOT
Fabricarea unor dosare penale pentru îndeplinirea normei profesionale este deja o stare de fapt în România. Cazurile de acest gen sunt extrem de numeroase, iar până în prezent nici un procuror nu a fost sancționat. Un fost procuror DIICOT este acuzat că a contribuit la fabricarea unui dosar, pentru a accede într-o altă funcție. Instanța supremă a admis, la începutul acestei luni, plângerea penală depusă de un jurnalist împotriva fostului procuror DIICOT, secția Alba-Iulia, Dana Ileana Ghițoaica, în prezent judecător la Curtea de Apel Alba-Iulia. Magistratul este acuzat de ziarista Mihaela Miclea, martor în “Dosarul Sibișan”, instrumentat de DIICOT, de abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă și abuz verbal.
Fostul procuror de la DIICOT Alba, Dana Ghițoaică, actualmente judecător la Curtea de Apel Alba Iulia a fost reclamată la Parchet pentru abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă și abuz verbal. Plângerea împotriva acesteia a fost depusă de o ziaristă, martor într-un dosar instrumentat de Ghițoaică, pe vremea când aceasta era procuror DIICOT. Potrivit unor publicații centrale care au acordat atenție acestui caz, Ghițoaică a “constituit” un grup infracțional pe care l-a și arestat ulterior, cu surle și trâmbițe. Martor în cazul “Sibișan”, ziarista care a depus plângere împotriva fostei procuroare, a declarat că dosarul instrumentat de Ghițoaică este bazat pe mărturii “fabricate” de aceasta. Jurnalista a explicat, citată de Mediafax, că, în timpul audierii sale de către procurorul Ghițoaică, aceasta “a urmărit un interes care nu reprezintă adevărul”. Mai grav este că jurnalista susține că procurorul i-a scris “declarația în ideea de a nu risca interesul dânsei. Deși răspunsurile mele erau exacte și corecte, doamna procuror scria exact ceea ce dorea dânsa și m-am trezit că sunt al patrulea cap al acuzării”. Ba mai mult, Miclea susține că au fost peste 150 de martori care și-au retractat declarațiile și au reclamat presiunile la care au fost supuși de procurorul Ghițoaică.
Împotriva fostului procuror DIICOT, Dana Ghițoaică, a făcut plângere penală și fostul comandant al Poliției municipiului Deva, Ioan David, arestat în dosarul “Spumă și Bibanul”. Cei 12 membri ai grupării “Sibișan” au fost arestați în anul 2005 sub acuzațiile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, tentativă de omor, tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal și ultraj contra bunelor moravuri.
Declarație scrisă de procuror
În fapt, Dana Ghițoaică este acuzată că a fabricat un dosar penal în care peste zece persoane erau acuzate de constituirea unui grup infracțional pentru săvârșirea unor infracțiuni de criminalitate organizată. Magdalena Mihaela Miclea a fost audiată în calitate de martor în acest caz. Ultrior, ea a denunțat la Tribunalul Alba modul în care a instrumentat acest dosar procurorul ajuns între timp judecător la Curtea de Apel Alba. “Doresc să arăt faptul că procurorul DIICOT Dana Ghiâoaica m-a audiat, urmărind un interes care nu reprezintă adevărul. Procurorul mi-a scris declarația, tocmai în ideea de a nu risca interesul dânsei. Deși răspunsurile mele erau exacte și corecte, doamna procuror scria exact ceea ce dorea dânsa. Menționez că eu nu am afirmat că persoanele respective constituie grup infracțional, acest fapt trebuie demonstrat în instanță. Dar mi s-a impus acest lucru ilegal de doamna procuror, prin faptul că nu am fost lăsată să-mi scriu singură declarația. (…) La intrebarea mea ce se va întâmpla în instanță, dacă cu toți martorii se procedează așa, procurorul Ghițoaica mi-a raspuns că nu o interesează și că este problema lor”, susținea Mihaela Miclea, pentru presa centrală. “Atitudinea procurorului a fost imorală și ilegală, prin faptul că mi-a impus o declarație care nu era conformă cu realitatea dar pe care am semnat-o fiind obligată psihic de procuror, dorindu-mi să scap cât mai repede (…). Aceeași situație s-a petrecut și cu un alt martor și anume Virgil S., care mi-a solicitat ajutorul în acest sens. Doamna procuror și-a exercitat în continuare presiunile asupra martorului S. Virgil, amenințându-l cu arestarea în alte dosare. Dosare care ar fi trebuit să-și urmeze cursul normal al instanțelor și nu să constituie un obiect de șantaj”, a susținut Miclea în fața judecătorilor Tribunalului Vâlcea, unde s-a strămutat dosarul. Deloc de neglijat ar fi faptul că, în fața instanței, s-a arătat și faptul că se aflase de o arestare programată în această cauză, construită special pentru “grup infracțional”, la comanda unui politician local.
60 de martori și-au schimbat declarațiile
În cursul anului trecut, la Tribunalul Vâlcea, în timpul cercetării judecătorești, s-a produs o surpriză de proporții, unică în istoria judiciară postcomunistă. Astfel, un număr de 60 de martori, utilizați de procurorul Ghițoaică în timpul anchetei regizate, au afirmat, cu mâna pe Biblie, că nu-și recunosc declarațiile pe care au susținut că au fost constrânși să le dea în timpul urmăririi penale. Procurorul de ședință a rămas fără replică în fața acestei răsturnări judiciare. Tot cercetarea judecătorească efectuată de Tribunalul Vâlcea a scos la iveală faptul că prin acest dosar, procurorul și-a asigurat rampa de lansare spre mult doritul fotoliu de judecător.
Memoranda ONAC



