Există diamante în latrina politică?

Întotdeauna în preajma alegerilor mă apucă un soi de greaţă, combinată cu deznădejde. Mi-e silă de lumea politică în ansamblu, şi mă dezamăgesc politicienii români luaţi unul câte unul. Doar puţini sunt cei care au clasă, iar aceştia se pierd printre ceilalţi. Lumea politică românească este ca o latrină, mizeră şi pestilenţială, în care nu vezi ori îţi este greu să scormoneşti şi să găs

eşti diamantele.

M-am tot gândit, probabil ca mulţi alţii, dacă să intru sau nu în viaţa politică. Până acum n-am găsit nici un motiv pentru care să fac acest pas. Dar am descoperit o sumedenie de motive pentru care să nu iau decizia asta. Nu vreau să fiu politician pentru că:
risc să mă compromit definitiv în ochii mulţimii;
pot să-mi stric, într-un an, imaginea construită în zece ani;
risc să fiu asimiliat cu fripturiştii şi hoţii, chiar dacă nu sunt unul dintre ei;
ar trebui să fac zece lucruri bune, pentru a răzbate înspre opinia publică măcar două dintre ele;
din cele zece lucruri bune pe care le-aş face, nouă şi le-ar atribui alţii;
dacă aş face zece lucruri bune, aş deveni marginalizat de către incompetenţii care îşi vor simţi ameninţată poziţia;
dacă fac zece lucruri bune şi alţii nu fac nimic, nu se va vedea nici ce am făcut eu bine;
dacă fac zece lucruri bune, nu voi putea promova decât dacă voi căra geanta şefului de partid;
dacă îl contrazic pe şeful de partid sau sunt împotriva unei decizii a sale, degeaba am făcut zece lucruri bune;
va fi obligatoriu să mint: şeful, colegii, dar, mai ales, electoratul;
va trebui să fac parte dintr-o anumită aripă a partidului şi voi intra în conflict, mai mult sau mai puţin declarat, cu membrii celeilalte aripi;
dacă nu fac parte din nici o aripă, voi deveni duşmanul tuturor aripilor;
dacă am un prieten în alt partid, sunt privit ca un trădător al propriului meu partid;
dacă nu mă afişez cu vreun prieten din alt partid, sunt bănuit că am, totuşi, un prieten în alt partid şi că trădez, pe ascuns, cauza propriului meu partid;
dacă votez altfel decât majoritatea colegilor de partid, voi fi, cândva, marginalizat;
dacă votez la fel ca şi colegii mei de partid, nu voi fi băgat niciodată în seamă;
va trebui să-i înjur pe membrii altor partide, chiar dacă nu mi-au făcut nimic;
va trebui să-i înjur pe membrii altor partide, chiar dacă mi-au făcut ceva, dar eu nu vreau să-i înjur;
colegii mă vor face să fur, ca să nu spun altora cum au furat ei;
dacă nu vreau să fur, colegii vor face în aşa fel încât să se pară că am furat şi eu;
Ar mai exista şi alte motive pentru care nu vreau să fiu membru în vreun partid politic:
nu vreau să mă îmbogăţesc rapid, ci îmi place să realizez totul prin muncă cinstită;
nu pot să am două feţe şi sunt prea sincer;
nu-mi place să mă ridic, călcând pe cadavre;
îmi place să fiu liber, să fac ce vreau şi să spun ce cred;
îmi place să fiu fair-play şi să îmi ţin promisiunile;
nu pot să pozez în altceva sau altcineva;
nu-mi place să zâmbesc, atunci când sunt trist sau să par îngrijorat (mai ales de problemele unor oameni pe care nu-i cunosc), atunci când sunt fericit;
mai am motive, dar nu mai am spaţiu tipografic.
Cred că nu am stofă de politician şi de aceea îi las pe ei singuri, în latrina lor. Mergeţi la vot, poate găsiţi diamantul în fecaleÂ… Poate nu!