Fabrica de caviar

Dacă totul merge bine, în 5-6 ani Virgil Zahan va fi unul dintre principalii exportatori de icre negre ai României, cu afaceri de milioane de euro. Până atunci însă, mureșeanul de 33 de ani are înainte o muncă titanică și singurul lui avantaj e faptul că o face cu plăcere, pescuitul fiind unul dintre hobby-urile sale.

Virgil Zahan este managerul companiei de investiții financiare Goldring din Târgu Mureș, companie aflată pe locul 17 la nivel de țară în topul intermediarilor activi la Bursa de Valori București, si acționară a acesteia cu 1,48% din capitalul social. Din spatele laptopului său, îmbrăcat stil business, nu aduce deloc cu un pescar. Aici, la birou, conectat la portalurile burselor românești și internaționale, la cele de schimb valutar, cu telefonul mereu la ureche și cu un ochi pe angajații care înfierbântă calculatoarele în încăperea de alături, Zahan își trăiește cea de-a doua mare pasiune: tranzacțiile și investițiile financiare. „Planul meu este ca într-o bună zi să unesc cele două hobby-uri, prin listarea la Bursă a viitoarei companii producătoare de icre negre”, spune Virgil Zahan, îngăduindu-și, doar pentru o secundă, să devină visător. Revine apoi brusc la siguranța rece a unui om de afaceri versat, care știe ce are de făcut pentru a transforma un business în succes.

Livrarea rusească

Prin 2006, vremuri în care Virgil Zahan avea o firmă de consultanță pe proiecte europene, i-a trecut pragul un cetățean moldovean care avea o idee interesantă: vroia să-și deschidă o fermă de sturioni la Ghindari. Era deja proprietarul unor hale în comuna mureșeană și avea o oarecare experiență în domeniu, pentru că derulase o afacere identică în Republica Moldova. „Ideea mi-a plăcut pe loc și la scurt timp ne-am pus de acord să fim parteneri în viitoarea fermă. El venea cu halele, eu trebuia să aduc banii pentru investiții. Așa a pornit totul”, își amintește Virgil Zahan. Au urmat două eșecuri usturătoare, soldate cu pierderi de bani, dar asta nu i-a descurajat pe cei doi. În 2007, firma lor, GMC Finance, realiza primul import românesc de icre negre embrionate, aduse din Rusia, care ar fi trebuit să populeze cu sturioni bazinele de la Ghindari. Costul celor 3 kg de icre, transportul lor în România (cu avionul) și taxele vamale au însemnat o investiție de circa 24.000 de euro, bani care s-au dus pe apa sâmbetei. „Am decis să importăm icrele din Rusia pentru că raportul preț-calitate era foarte bun, în comparație cu ce exista în România. Dar, din cauza ambalajelor de slabă calitate și a faptului că vameșii români ne-au ținut câteva ore până s-au lămurit la ce grupa de produse se încadrează importul, icrele noastre n-au mai fost bune de nimic pe când am ajuns cu ele la Ghindari”, povestește Zahan. Recuperarea banilor a fost o misiune imposibilă, rușii dovedindu-se extrem de abili la negocieri. Inițial au acceptat că marfa s-ar fi putut strica din cauza ambalajelor lor și au propus să o înlocuiască, cu condiția ca GMC Finance să cumpere încă 3 kg de icre. Surpriză, însă, prețul se dublase, și mureșenii ar fi urmat să plătească practic pentru încă 6 kg, suportând de două ori cheltuiala pentru icrele de la prima livrare. O tranzacție inacceptabilă.

Un al doilea eșec a venit imediat după primul, dar pierderile au fost mai mici, pentru că și cantitatea de icre embrionate a fost redusă. Importul din Italia a decurs conform planului, în bazinul de la Ghindari au apărut primii peștișori dar aceștia nu au supraviețuit mai mult de 3 săptămâni din cauza unei probleme de toxicitate a apei.

Halele de la Ghindari

Era momentul în care aproape oricine ar abandonat un astfel de proiect. Nu și Virgil Zahan și partenerul său. Cei doi și-au promis însă că nu vor mai încerca să populeze vreun bazin până nu vor rezolva toate problemele legate de apă și nu vor avea gata infrastructura necesară. Au continuat să investească pe cont propriu la Ghindari, modernizând clădirea administrativă și amenajând una dintre cele trei hale de 1200 mp. „De ce am ales să creștem sturionii în hale? Pentru că numai așa putem creea un mediu controlat. Acolo peștele ajunge la maturitate sexuală mult mai repede, având un randament mult mai bun decât în heleștee. În loc să ajungi să colectezi icrele în 8-15 ani, cât ar fi normal, poți să faci acest lucru în 5-7 ani”, susține Virgil Zahan, care, între timp, a devenit expert, la nivel de teorie, în creșterea de sturioni. În toată această perioadă, finanțarea fermei se va face din vânzarea de carne de pește, dar și acest lucru începe abia la doi ani de la popularea bazinelor, când femela poate fi deosebită de mascul. „Dezavantajul halelor este faptul că necesită un consum mare de energie, deoarece apa din bazine trebuie recirculată continuu printr-un sistem de țevi.”, spune Zahan.

În acest moment, la ferma de la Ghindari principala activitate este construirea de bazine. Una dintre hale este echipată deja cu 6 astfel de „acvarii” uriașe, cu diametre de 7 sau de 3 metri. „Inițial am încercat să le producem noi, din fibră de sticlă. Ne-am dat seama însă că nu vor fi foarte rezistente și atunci am ales o firmă să le construiască din polipropilenă, la fața locului. Lunar avem gata 2-3 bazine noi, iar la final fiecare din cele 3 hale va avea câte 12 bazine cu diametru de 7 metri și 12 cu diametru de 3 metri, precum și o zonă cu bazine mai mici pentru puiet.”, spune Zahan.

Europa ne învață să pescuim

Pe lângă popularea acestor hale cu sturioni, Zahan și partenerul său s-au gândit să construiască și câteva lacuri pentru pescuit sportiv pe cele 7 hectare de teren de la Ghindari. În plus, vor să deschidă un restaurant cu specific pescăresc și un magazin de pește. Și dacă totul merge bine, de ce nu, un mic resort turistic?

Cu ce bani însă? Pe ce finanțare se bazează? În 2009, Zahan a depus un proiect pentru fonduri nerambursabile pe domeniul piscicultură, în valoare totală de 1 milion de euro. Din cauza deselor schimbări la nivel politic și a reorganizărilor de ministere, proiectele pe piscicultură (27 la număr, în valoare totală de circa 20 milioane euro) au fost amânate. Mai mult, Bruxelles-ul a anunțat că dosarele depuse au fost acceptate ilegal de către Minister și că trebuie redepuse. „Acum câteva zile am primit o scrisoare prin care suntem rugați să ne retragem proiectul pentru a-l redepune, de această dată la minister. Vom face acest lucru, dar vom aduce câteva modificări în legătură cu noile planuri de investiții, iar suma solicitată va crește. Pentru cofinanțare este permis și aportul în natură, deci investiția proprie va fi parțial recuperată. Trebuie neapărat să absorbim acești bani. Pentru 2010 există 140 de milioane euro disponibili pentru piscicultură, de la Uniunea Europeană, bani pe care trebuie să-i consumăm, ca să nu fim nevoiți să-i rambursăm.”, explică Virgil Zahan.

Piața icrelor negre

Ce înseamnă însă comerțul cu icre negre? Imaginați-vă că în Rusia numai tranzacțiile ilegale cu acest produs depășesc 2 miliarde de euro. Prețul unui kilogram de icre negre variază între 400 și 1500 de euro, în funcție de pește, cele mai scumpe fiind cele provenite de la morun și nisetru, cu condiția ca aceștia să fi fost crescuți în sălbăticie. Pentru certificarea calității lor există și persoane specializate, un fel de „degustători” de icre, precum cei ai vinurilor. Icrele negre nu au însă mare căutare în România, decât în restaurantele de lux. „Nici piața de carne de pește – sturion – nu e foarte dezvoltată la noi, deși am început să o văd prin magazinele mari, la prețuri rezonabile, în comparație cu cele din Occident. Ferma noastră va produce și pentru piața internă și pentru export. Avem atâta încredere în acest business încât ne-am hotărât să mai cumpărăm o fermă, undeva aproape de o sursă de apă. Am găsit deja și parteneri pentru această afacere, e doar o problemă de negociere”, susține Virgil Zahan.

Ferma din Ghindari își propune ca în câțiva ani să aibă o producție de 240 tone de carne în fiecare dintre cele 3 hale. Începând din al șaselea an al investiției, crescătoria lui Zăhan ar trebui să producă și cel puțin o tonă de icre negre pe sezon. „Icrele înseamnă cam 20% din greutatea unei femele de sturion. Până de curând, trebuia să sacrifici peștele pentru a colecta icrele, dar acum există metode chirurgicale moderne și peștele nu mai trebuie sacrificat”, spune Zahan.

Povestea caviarului de Mureș, relatată din spatele laptopului, între două clickuri îndrăznețe pe ForEx sau BVB, pare … o poveste. Chiar pescărească. Virgil Zăhan a spus-o însă atât de frumos încât nu vedem niciun motiv să nu-i acordăm o șansă. Așa cum susține chiar el, dacă reușești să lucrezi exact în domeniile care te pasionează, șansele de reușită îți cresc exponențial. Și atunci nici măcar asocierea „Bursă – Sturioni” nu ți se mai pare imposibilă.

„Planul meu este ca într-o bună zi să unesc cele două hobby-uri, prin listarea la Bursă a viitoarei companii producătoare de icre negre” Virgil Zahan, Goldring și GMC Finance

Alin BOLBOS