Fetița cu chibriturile a crescut și a ajuns la teatru

Dacă o vezi pe stradă te atrage prin frumusețea ei stranie, pare o adolescentă căreia numai ochii și zâmbetul cald îi trădează maturitatea. Dincolo de trupul firav se ascunde puterea, care o face să fie caldă și strălucitoare. Are o voce domoală cu inflexiuni nestudiate. Ea este cea care a plâns la o fereastră, cea care căuta fericirea cu fulgii de zăpadă curgându-i pe fața de copil. A întrupat candoarea unui copil în care mai credem și astăzi, cei care am văzut-o pe Stanca Jabenițan, în “Fetița cu chibriturile” pe scena Naționalului târgumureșean.

Stanca s-a maturizat mult, dar nu și-a pierdut inocența. Se simte că este foarte responsabilă și mai ales se vede că muncește mult. Nu este genul de copil căruia îi vin de-a gata surprize consistente (mașină, apartament, excursii exotice), dar se vede că mereu a fost înconjurată de multă afecțiune, că cei dragi au avut încredere în ea, care i-a dat aripi. O parte din visul ei s-a împlinit. Este studentă în anul I la Universitatea de Artă Teatrală, clasa profesorului Nicolae Cristache. Cine o cunoaște știe cât de mult își dorea să facă teatru, știe pe unde i-au umblat gândurile și speranțele. La un moment dat credea că numai la București se va putea realiza, că numai instituțiile de firmă o vor putea învăța ceea ce-și dorea, cât dorea să asimileze. A trăit o primă deziluzie, dar a înțeles că lumea asta nu-i atât de dreaptă pe cât o visa ea, a realizat, dar și acceptat că pentru anumite locuri trebuie să te recomande numele părinților sau o sumă impresionantă de bani. A fost puțin afectată, dar nu a suferit atât de mult încât să nu-și dorească și impună să-și urmeze calea. A crezut în talentul ei și susținerea de care s-a bucurat au ajutat-o să ajungă pe prima treaptă a visului ei.

Liceul, un loc regretat

Ca mai toți tinerii și Stanca a crezut că liceul este greu și o etapă pe care o dorea arsă cât mai repede. “Acum, când mă văd cu foștii colegi povestim de cât de bine era în liceu și regretăm. Eu nu am trăit acești ani cu trăznăi mari, dar totuși îi regret”, a spus Stanca.

Pentru admitere la facultate nu a învățat mult, a început pregătirile înainte cu o lună făcându-și repertoriul și recitând poezii.

Își amintește foarte vag de primele ei roluri deși acela din “Fetița cu chibriturile” a rămas în mintea și inima multora. “Atunci era o joacă, mă jucam de-adevăratelea și era mai bine. Realizez că am anumite neputințe și mă gândesc la cei cărora le iese totul din prima. Eu știu că trebuie să muncesc foarte mult pentru a obține ceva, dar am bucuria să știu că durează” – spus Stanca iar vocea o apropie teribil de Valeria Seciu, care este de altfel unul dintre modelele ei. Nu se grăbește, acum știe că trebuie să parcurgă anumite etape și “trebuie să lupt mai mult pentru mine și cu mine”. Spune că ar face orice este de bun simț pentru a-și împlini visul; ar merge la castinguri și ar accepta roluri în reclame, ar juca chiar și în piese sau filme mai slab cotate. “Telenovelele românești sunt o șansă, nu este un exercițiu de maximă virtuozitate, dar este un exercițiu teatral”- spune Stanca. A pornit pe ideea că i se potrivesc rolurile în dramă, dar a descoperit comedia și o provoacă și fascinează.

Deși pare genul care ascultă numai muzică cultă spune că îi place, chiar foarte mult, și stilul heavy-metal.

Nu a fost niciodată o fire expansivă, explozivă și crede că îi este destul de greu să se regăsească. Chiar și la teatru simte că “parcă încă nu-s eu acolo”.

Cine a văzut-o jucând când era fetiță spune că tocmai acolo, pe scenă, îi este locul.

Cora MUNTEAN