Summitul poetilor la Teatrul 74

Al doilea eveniment din seria “Conferintelor cetatii”, desfasurat vineri, 28 martie în spatiul primitor al Teatrului 74 s-a bucurat de prezenta a patru din cei cinci poeti optzecisti invitati – Nichita Danilov, Ion Muresan, Ioan Es. Pop si Liviu Ioan Stoiciu, a criticului literar Bogdan Cretu, autorul prefetei antologiei “Bautorii de absint”, a profesorului universitar Alexandru Cistelecan, a actorilor Teatrului 74 si a unui public numeros, iubitor de poezie. Antologia “Bautorii de absint”, ce include poemele lui Traian T. Cosovei, Nichita Danilov, Ion Muresan, Ioan Es. Pop si Liviu Ioan Stoiciu, se vrea a fi, dupa spusele lui Bogdan Cretu, “o carte care cuprinde “nucleul dur” al poeziei ultimelor decenii”, ce ofera cititorilor prilejul de-a relectura versurile acestor poeti, peste a caror opera “nu s-a asternut praful înca”, desi poemele lor sunt studiate pe bancile scolii. Acest fapt explica prezenta numeroasa a tinerilor la conferinta dar si atmosfera joviala în care s-au desfasurat discutiile. Prima gluma a serii a fost spusa de profesorul Alexandru Cistelecan, ce compara întâlnirea de vineri cu summitul NATO, spunând ca publicul prezent la eveniment participa la un summit al poetilor si al poeziei. Desi prima lectura a versurilor celor cinci poeti a fost facuta de gazdele evenimentului, actorii Nicu Mihoc, Theo Marton si Catalin Mîndru, seara a continuat cu scurte prezentari ale poetilor si lecturi proprii, fiecare liric citindu-si creatiile.

Un moldovean

ratacit in Bucuresti

Liviu Ioan Stoiciu, nascut în comuna Dumbrava Rosie, judetul Neamt, si-a început activitatea literara la 30 de ani, fiind autorul a peste zece volume de versuri, doua volume de publicistica, patru romane si un volum de teatru, distinse cu numeroase premii. “Sunt un moldovean ratacit în Bucuresti si atât. Un tânar critic spunea în ceea ce ma priveste ca stilul meu e prea gâfâit, prea complicat. Mi se parea uluitor ca un critic nu ma întelege, dar va spun sincer ca nu eu scriu. Când ma asez la masa de scris, totul vine spontan, dupa care uit tot ce-am scris. Nu tin minte nici un vers, nici al meu, nici al altora, cred ca ma protejez cumva în felul asta. Stilul meu cunoaste niste etape, în functie de înaintarea mea în vârsta. Cred ca toata viata mea am fost un om trist si fara umor, de-asta nu stiu ce caut aici, ce-o mai lungesc atât”, marturisea poetul.

Fericirea de a scrie

Ion Muresan, poet clujean, a publicat patru carti si a colaborat cu numeroase reviste literare.”Ca sa scriu trebuie sa prind starea necesara. Eu scriu destul de greu, lucrez în gând mergând pe strada si-mi ies poeme geniale, dar ma îmbat si le uit. Daca ati sti ce bucurie îmi provoaca terminarea unui poem, ce fericire ma inunda si cum îmi vine s-o spun tuturor. Am impresia ca-i un eveniment cosmic. Pentru mine poezia este ca si o harta. Un poet are muntii, altul mlastinile si poetul care nu se bucura de calatoria în tara altuia e un poet terminat”, marturisea Ion Muresan.

Cavalerul Artelor

Nichita Danilov s-a nascut în comuna Musenita, Climauti, judetul Suceava, are peste 20 de volume editate, este prezent cu texte în toate antologiile literare din tara, a fost tradus si publicat în reviste literare din toata lumea si decorat de Presedintele României în 2004 cu Ordinul “Cavaler al Artelor” , clasa A. “Eu nu am o metoda de a ma aseze la masa si a scrie. La mine sunt momente în care pot sa scriu, apoi urmeaza momente în care poezia sta si dospeste si apoi revin la ea si îi dau un mesaj din mine. Când sunt prins în starea de creatie am scris poemul, apoi acesta se roteste în mintea mea pâna când asperitatile dispar si poezia se aseaza într-o anumita forma”, spunea poetul.

Actor al propriilor fantezii

Ioan Es. Pop, poet maramuresean, autor a zece carti pentru care a obtinut numeroase premii si colaborator la numeroase publicatii culturale din Bucuresti, primeste în 2004 Ordinul “Meritul Cultural” în grad de ofiter. În prezent este editor – sef al “Ziarului de duminica” si editor senior al revistei de stiinta, tehnologie si calatorii “Descopera”. Legat de relatia poeziei sale cu teatru poetul spunea: “Sunt un actor al propriilor mele fantezii”.

Claudia SAS

Punga de cirese

de Liviu Ioan Stoiciu

Punga de cirese din odaie, de pe

masa, varsata pe dusumea, îl chinuieste de când a

fost sa se puna pe picioare, trezit din

patul hotelului, dupa ce

a visat ca trebuie sa o duca pe mama

lui la cimitir, cu sania, bate în lemn – si în graba, neîntelegând

cum de a fost posibil, varsase

punga de cirese…

Aude iar vaicarelile mamei si sunetele ragusite scoase de caprele

care cautau de mâncare sub

fereastra

lui! Doamne daca

ar putea sa o adune la loc, e o punga mare: cirese albe si

cirese învinetite, rasturnate,

semn rau…

Caprele, corpuri nebuloase, aparute în bolile organice

cerebrale, mâncau

gunoaiele si tineau aleea curata. De când

a fost sa se puna pe picioare, trezit la realitate: îsi spinteca brusc

abdomenul. E plin de sânge. Ce-ai facut, cretinule! Îsi

tine matele în brate, le scapa. Vezi sa nu calci

pe ele! E înconjurat de o

aura, în

stare de tensiune afectiva

pozitiva maxima, obsedat de ciresele rasturnate, o punga: dupa ce,

cu o seara înainte, a

analizat orbitele primitive ale unor

comete.

Poemul despre poezie

de Ioan Muresan

Toata viata am adunat cârpe sa-mi fac o sperietoare

îmi amintesc zilele în care ascuns sub pat îmi desavârseam

lucrarea gramada de pantofi vechi pe care îmi rezemam capul

uneori

când adormeam iar acum când e gata noapte de noapte

sting lumina si numai banuind-o acolo încep sa urlu de spaima.

Poemul lacrimilor

de Nichita Danilov

Lacrima pe care tu o strivesti cu piciorul

Si lacrima pe care o arzi cu un fier înrosit.

Lacrima care-ti arde în ochi

Si lacrima care alearga pe ape.

Lacrima în fata careia stai în genunchi,

cu crestetul gol si fata în lacrimi.

… Spui: Nu exista lacrimi fara ochi

Si totusi tot nevazutul plânge…

Taci si asculta: când l-au dus pe bunicul la groapa

de Ioan Es. Pop

au scapat sicriul în groapa – n-au mai putut face mare lucru

parca bunicul a vrut sa intre acolo cu tot dinadinsul

parca s-a grabit sa coboare de parca

trupul pe el ar fi fost doar o camasa subtire –

parca s-a grabit sa îmbrace un trup mai sigur.

s-a grabit grozaaav, parca a vrut sa se arunce chiar el în groapa

când au scapat sicriul în groapa – vrei sa bei putina limonada?

esti atât de slab, de livid, nu te mai atinge, pielea ta

se rupe repede – asa era si bunicul

parca purta pe el o camasa în loc de trup.