Uncategorized

Gânduri duhovnicești deșpre Paști și Înviere

Sfintele Paști, când prăznuim Învierea Mântuitorului nostru Isus Hristos, este o sărbătoare solemnă. Oamenii sunt mai liniștiți de Învierea Domnului, mai interiorizați. Învierea aduce o bucurie mai liniștită, nu trebuie să alergăm așa cum încercăm de Crăciun să ajungem la Peștera Nașterii. Dumnezeu Omul este în noi, în suferința noastră, în pocăința noastră, în purificarea noastră prin post și prin reconvertire. Slujbele frecvente și mai lungi, durerea inimii noastre pentru păcatele săvârșite, deniile și privegherile ne înalță treptat spre o apropiere de Dumnezeu. Și duhul nostru este mai râvnitor către pocăință și mai sârguincios spre rugăciune.

Când eram copil posteam cu osârdie, deși nu era ușor pentru noi copiii, dar îngerul nostru păzitor ne ferea de ispita oalelor cu lapte din cămară și de smântâna atrăgătoare. Și chiar dacă mai greșeam, știam că părintele ne va ierta la spovedanie, căci noi nu aveam nici o îndoială că intervenția părintelui pe lângă Dumnezeu era fără greș.

La înjumătățirea postului, Miercuri, mama ne chema pe cei mai mici – cei mari erau la lucrarea câmpului, a viei, etc. și ne punea să numărăm ouăle. În anii buni, putinile erau pline cu ouă albe, de cele mai multe ori aveam peste trei sute de ouă; în anii mai slabi aveam peste 200. Cea mai tainică treabă pe care o făcea mama era în serile de Martie, când la lumina unei lumânări, cerceta ouăle alese de ea pentru a le pune la cloșcă. Ouăle cu bănuț le punea de o parte. Din ele urma să iasă puii care vor face ouăle pentru Paștele anului următor. Ce taină a vieții cunoștea mama, cu câtă convingere făcea ea cruce peste ouăle care vor scoate pui. Tare mi se părea mie că treaba pe care o făcea mama semăna într-un fel pe care nu-l înțelegeam, cu Învierea.

Spovedania

Pe urmă erau spovedaniile. Părintele împărțise satul în trei grupe: copiii, care erau spovediți mai la începutul postului, de obicei, mergeam pe rând cu toată clasa și cu învățătorul, flăcăii și fetele care urmau la mijlocul postului și bătrânii care veneau la urmă. Așa cum am spus, nu era chip să așcunzi de părintele ceva. Dacă evitai să spui o ceartă șau un mic furtișag, părintele te și întreba: “Dar cearta cu cutare cum a foșt?”

Mersul la spovedanie avea un ritual specific satului nostru. Părintele ne anunța în biserică: “Cei care veniți la spovads să stiți că asta înseamnă că aduceți un dar pe altarul unde se va săvârși jertfirea lui Iisus și acest dar ește chiar sufletul vostru. Prin spovedanie vă curățiți de păcate. Să nu veniți la altar cu un suflet mânjit de tot felul de necurățenii și, mai ales împăcați-vă cu vrăjmașii voștri. Știți că eu cunoșc certurile dintre voi și când vă voi șpovedi și voi întreba dacă te-ai împăcat cu cutare, ce-mi vei răsăpunde?

Împărtășirea și deniile

Duminca împărtășirii însă era cea mai mișcătoare. Înainte de a pleca de acasă la biserica spălați curat îmbrăcați mergeam întâi la părinți și la bunici, le sărutam mâna și ziceam cu inima sdrobită de părere de rău: “Iartă-mă, Mamă!, Iartă-mă, tată, sau bunicule, bunica !” Ei răspundeau: “Domnul să te ierte! Apoi noi: Și de-al doilea. Ei: Domnul să te ierte! Și iar noi: Și de-al treilea. Ei: Domnul să te ierte. Ei ne sărutau pe creștetul capului și noi le sărutam mâna și apoi plecam la împărtășit.

Ne întorceam de la spovedanie mai ușori, pe de o parte, fiindcă părintele ne ușurase spovedania și, pe de alta, pentru că scăpasem de o spaimă, de spaima faptei săvârșite și nemărturișite. Așta era încă o minune care ținea de Paști.

În Săptămâna Mare era denie în fiecare seară. Dar cele mai tulburătoare seri erau cea de Joi și cea de Vineri. Joi se citesc cele 12 Evanghelii. Insiruirea patimilor Mântuitorului, unele subliniate prin repetare, judecata la cei doi arhierei – Ana și Caiafa – judecata la Pilat, oare cine și-ar putea reține lacrimile auzind chinurile Domnului? Copii fiind ne supăram pe Iudeii care strigau, la toate întrebările lui Pilat: “Răstignește-L! Răstignește-L!” În noaptea de Joi, flăcăii aprindeau un foc în curtea bisericii, simbolizând focul la care se lepădase Apostolul Petru de Hristos.

Prohodul

Vinerea era prohodul Mântuitorului. Părintele și cu învățătorul satului organizau pe cei care cântau la prohod, în trei grupe: prima era cea a copiilor de școală primară. Învățătorul alegea cei mai buni coriști și timp de o lună de zile, după orele de clasă, făcea repetiție cu noi. Numai în Săptămâna Mare făceam repetiția în biserica, spre a ne mai ușura emoția pe care toți avem în seara prohodului. A doua grupă era cea a fetelor mari, a treia, cea a flăcăilor. La ocolirea bisericii, mergeam toți cu lumânările aprinse, solemni și liniștiți, nimeni nu vorbea, toți eram pătrunși de tragismul momentului în care Hristos era pus în mormânt.

Învierea

În Noapte Învierii, părinții ne sculau din somn aproape de miezul nopții. Deși de cu seara îi rugăm pe părinți să nu ne lase să dormim, ci să ne scoale cu zorul, deșteptarea ne era foarte grea. Dar cum ne sculam, ca să ne sperie somnul, mama avea lângs patul nostru un lighean și o cană mare de apă foarte rece, pe fundul căreia tremurau în undele apei două ouă: unul roșu și altul alb. Oul roșu simboliza sănstatea trupului și a sufletului, iar cel alb, curatenia inimii. Ne primeneam, ne curatam de ganduri rele și alergam, în cele din urmă, inviorați, la biserică. Acolo, aceleași grupuri de cântăreți de la prohod ședeam la locurile noastre, așteptând cu înfrigurare momentul in care toate candelele și lumânările vor fi stinse, iar biserica se va scufunda intr-un întuneric adânc. Numai o luminiță mică, în altar, va străluci ca o promisiune de la mormântul lui Iisus. Cu acea luminiță, preotul va ieși pe ușile împărătești chemând cu glas mare: Veniți de luați lumină! În biserică se făcea o învălmășală nezgomotoasă și echipele de cântăreți izbucneau într-un triumfător Hrisosa înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din mormânturi viața dăruindu-le!

Ieșeam afară, unde preotul citea sfânta Evanghelie a Invierii rostind stihurile tulburătoare: Precum se stinge fumul să se stingă, precum se topește ceara de para focului, așa să piară păcătoșii de la fata Lui, iar dreptii șă se veselească. Și după fiecare stih, noi cântam: Hristos a inviat!

Oamenii aduceau cozonaci, ouă roșii, carne prăjită, slănină și pește prăjit în coșuri mari și se așezau pe două rânduri în jurul bisericii. Preotul venea cu busuiocul și crucea și o găleată cu apa sfințită pe care o ducea crasnicul și stropea ofrandele cu aghiasma: rodul vinului, al grâului și al animalelor. In urma lui veneau doi flăcăi cu o cuvertură mare pe care o țineau de cele patru colțuri și oamenii aruncau din coșul lor ceea ce pregătiseră pentru preot: ouă roșii, cozonac, peste, carne, șlanină.

Șăptămâna luminată și Duminica Tomei

In toată Săptămâna Luminată, nimeni nu ieșea la lucrarea câmpului, nimeni nu muncea toți duceam o viață curată, căutând să păstrăm în noi neintinată bucuria invierii.

De Duminca Tomei, ne incredințam și noi cu Apostolul Toma ca Iisus inviase, iar Luni, de Paștele Blajinilor, ne duceam toți la cimitir. Acolo mamele așterneau lângă mormintele adormiților familiei covoare românești frumos colorate, pe care așezau ouă roșii, cozonac, pește și alte butnătăți. Preotul venea ceva mai târziu să sfintească ofrandele care erau pentru pomenirea morților. Rostea o ectenie la fiecare mormant. Nu era inșotit decat de cantaret și de noi copii de școala. Cea mai mare parte din ofrandele primite, preotul ni le dădea nouă copiilor spre marea noastră bucurie.

Frumoasele vremuri ale copilăriei! Tot satul, tineri, bătrâni și copii, aveam o inocență pe care nimic nu ne-o putea răpi: nici păcatele, nici neînțelegrile dintre oameni, nici răutatea vrajmașului. O inocență pe care ne-o înnoiam de două ori pe an: la Crăciun și la Paști. Biserica era pentru noi scăldătoare din Vitesda, în care ne vindecam de fiecare data când intram în ea, căci îngerii Domnului tulburau mereu apa vindecătoare și nu numai cel care intra primul se vindeca, ci toți ne vindecam și ne înnoiam sufletul, mintea și inima.

Părintele Calciu Dumitreasa

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close