Uncategorized

Greu la deal cu consilierii mici

În Consiliul Local Sighişoara timpul trece, leafa merge

Consilierii locali din Sighişoara s-au întâlnit săptămâna trecută în sala de şedinţe a Primăriei… aproape degeaba. Punctele prezente pe ordinea de zi nu au fost altceva decât simple reluări ale unor proiecte de hotărâri nefinalizate încă.

Săptămâna trecută, consilierii Sighişoarei s-au întunit, ca de obicei, în sala de şedinţe a Primăriei pentru a dezbate, aşa cum ne-au obişnuit, o serie impresionantă de proiecte de hotărâri mai mult sau mai puţin importante. Punctele existente pe “lista lunară” a aleşilor nu au adus, cu mici excepţii, nici o noutate. Încă de la prima strigare, primarul sighişorenilor, Dorin Dăneşan, a pus în dicuţie, pentru a “n”-a oară, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2003. Nimic nou. Simple “pălăvrăgeli” răstălmăcite şi reauzite. Următorul pe listă a fost un proiect de hotărâre care privea aprobarea vânzării unor terenuri, precum şi însuşirea expertizelor de evaluare. La acest capitol, spiritele încinse ale iluştrilor consilierilor sighişoreni au cam început să se mişte. Se pare că într-un ritm destul de alert, având în vedere faptul că la un moment dat, în sală, nu s-a mai înţeles “om cu persoană”. Într-o astfel de situaţie, penibilă de altfel, orice încercare a ZIARULUI de a reda deznodămîntul “ridicolului” din inima Cetăţii Medievale este inutil. Ne-au rămas însă vag în minte cuvintele viceprimarului, Sorin Savu: “dacă nu curge… cade”. Noi am spune mai degrabă că… “pică”. Vicele se referea, probabil, la unul dintre punctele proiectului.

Distracţia acum începe

Ca şi cum “balamucul” vânzării caselor din Cetate nu ar fi fost suficient, Primăria Sighişoarei a decis să se expună cât mai curând posibil la un alt “circ”. De data aceasta pe societăţi. Mai pe înţeles, aleşii locului au decis aprobarea concesionării prin licitaţie a unor turnuri ale Cetăţii.  Este vorba despre celebrele Turn al Croitorilor, respectiv al Măcelarilor. Printre firmele care s-au înscris deja la acest “maraton al groazei” se numără  SC Parat Ro şi SC Acon SRL. Vă avertizăm încă de pe acum că lupta va fi acerbă, având în vedere faptul că unii dintre patronii acestor firme şi firmuleţe au idei din cele mai idioate. Spre exemplu, una dintre societăţile care şi-a exprimat clar intenţia de participare la licitaţie, şi al cărui nume îl ţinem deocamdată la secret – doar, doar ne-o “pica” şi nouă ceva, vorba lui Savu – intenţionează să deschidă în “ditamai” monumentul istoric un “Centru al Oamenilor de Afaceri”. Probabil pentru multele chermeze. Noi îl sfătuim prieteneşte să mai întrebe din când în când şi… publicul.

Intenţii mascate

Subiectul Piaţa Cetăţii nr.1 a fost adus în discuţie pentru a nu ştim câta oară. Interesant este faptul că de fiecare dată, “telenovela” sighişoreană se îmbogăţeşte cu noi şi noi informaţii. Pentru cei care nu citesc cu frecvenţă regulată ZIARUL de Mureş, amintim că, începând cu luna martie a anului care urmează, patru familii chiriaşe ale imobilului din Cetate îşi vor strânge… catrafusele, deoarece pe edilii oraşului i-a “pălit”… iluminarea. Mai pe scurt, Primăria intenţionează să deschidă în imobilul cu pricina un Centru de Orientare Turistică. La o primă vedere, toate sunt vechi. Dar noutăţile abia acum se află: un miliard de lei a investit Primăria tuturor sighişorenilor pentru renovarea imobilului în cauză. În rest, calculul este unul hilar de simplu. Toate cele patru apartamente ale clădirii scoase la vânzare nu reuşesc să acopere nici pe jumătate investiţia Consiliului. Iar cine afirmă că “locul” nu a fost pregătit pentru a-l prelua fundaţia Messerschmidt, proprietari ai “Casei cu Cerb”, vorbeşte aiurea. Şi prin urmare mai bine… tace.

Ca şi concluzie….

Cătinel, cătinel, toate proiectele de hotărâre au fost votate. Iar consilierii şi-au dat “autografele” precum… primarii. Fără să gândească. Că doar mulţi au capul “pe degeaba”. 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close