Cabaret şi poezie

Companiile private de teatru de propun

Înregimentarea într-un sistem, într-o instituţie cu oarecare statut este sigur mult mai comodă decât iniţiativa privată în teatru, adică decizia de a te rupe de un organism tradiţional şi a face artă după propriile principii şi puteri. Deşi companiile de teatru particular sunt puţine la număr în România, tocmai pentru că această activitate nu este aducătoare de venituri materiale, există o serie de temerari, de “nebuni” care au avut tăria şi curajul de a pune pe picioare un teatru particular sau de a strânge laolaltă o trupă de actori care să facă teatru independent.

O astfel de trupă independentă este “Hahota”, o formaţie de teatru privată funcţionând sub eghida unei firme de impresariat. Ideea de a face o trupă de teatru s-a născut în 1985 dintr-o joacă, din dorinţa unor tineri de a prezenta spectacole de cabaret pe malul Mureşului, vecinilor, prietenilor, tuturor celor care doreau să râdă, să se binedispună, să lase la o parte grijile zilnice. Iniţiatorul trupei este Puskas Gyozo, cel care este în prezent directorul artistic al trupei Hahota, devenită între timp dintr-o trupă de amatori una de artişti profesionişti. Trupa a continuat să prezinte secvenţe de cabaret până în 1988, când publicul pe care-l strângea la spectacolele sale a devenit prea numeros pentru nivelul de paranoia al fostei securităţi, care i-a interzis continuarea activităţii. Ideea unui teatru de cabaret a prins viaţă din nou imediat după revoluţie, când întreaga trupă s-a înscris la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Mureş, toate repetiţiile şi spectacolele desfăşurându-se aici. Iar de trei ani de zile trupa Hahota nu mai este una de amatori, ci de profesionişti, alcătuită din nouă actori de la Teatrul Naţional şi de la Ariel.

În ţară şi prin lume

Din păcate în momentul de faţă, din pricina dificultăţilor materiale, singura sursă de venituri fiind încasările din vânzarea biletelor, trupa nu mai poate să apară cu trei-patru premiere pe stagiune, după cum obişnuiau. Singurul spectacol la care nici unul din membrii trupei, nici directorul artistic, nici impresarul lor, Jakab Zsombor, nu a putut renunţa este spectacolul de cabaret de revelion, devenit deja tradiţional. Pentru că publicul s-a obişnuit cu el şi-l aşteaptă an de an cu nerăbdare. Atât spectatorii târgumureşeni, cât şi cei din alte oraşe transilvane, unde Hahota face turnee: Mirecurea Ciuc, Gheorgheni, Sfântu Gheorghe, Luduş, Iernut. Pentru anul în curs Hahota este invitată să joace la Casa Maghiară din Viena, dar şi în Suedia, unde se vor prezenta cu specatcolul de cabaret din 2003, “Egy bolond szazat csimal”, pus în scenă de B. Fulop Erzsebet. Istoria trupei Hahota numără sute de reprezentaţii cu piese de gen clasicizate deja, cum ar fi “Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen, ceea ce înscrie trupa în preferinţele unui public fidel şi fidelizat de multă vreme.

Credinţa în poezie

O altă abordare a discursului teatral o găsim la trupa independentă “Tamacisza”, care a ales să educe publicul într-ale poeziei. Trupa fiinţează din 1997 şi s-a născut din dorinţa de a face un altfel de teatru. Kojic Iosif, fost actor al Teatrului Naţional, alături de ceilalţi membri ai trupei, au optat pentru un drum mai sinuos, mai dificil în ceea ce priveşte activitatea de scenă, dar satisfacţiile lor sunt imense. Ce-ţi poţi dori mai mult decât, în urma spectacolelor susţinute în faţa unui public tânăr şi chiar foarte tânăr, să fii rugat să mai zăboveşti în sala de spectacole, după “căderea cortinei” pentru a comenta împreună reprezentaţia, pentru a explica modul în care aceasta a fost gândită? Ceea ce conduce către o motivaţie puternică, ce face trupa să meargă mai departe pe calea pe care şi-au ales-o. Interesul publicului pentru trupa “Tamacisza”, succesul de care se bucură nu fac decât să confirme calitatea actului interpretativ şi singularitatea, într-un fel, a acestui gen de spectacole de poezie, adresate o parte copiilor, iar altele adulţilor. Trupa joacă nu doar în săli de spectacole din Târgu Mureş şi din alte oraşe transilvănene, ci şi în mijlocul copiilor, în şcoli sau grădiniţe. Multe dintre spectacole sunt gândite interactiv, copiii luând parte în mod concret la desfăşurarea reprezentaţiei. Rolul educativ, didactic chiar al spectacolelor pentru copii este reflectat şi de includerea în repertoriul trupei a unor bucăţi literare, poezii şi cântece, studiate în şcolă. Iar dacă acest lucru nu e posibil trupa “Tamacisza” încearcă măcar abordarea autorului înscris în bibliografia şcolară sau în programa de învăţământ, reuşind o familiarizare a copilului cu poezia, cu scriitorul, precum şi deschiderea unui alt fel de apetit pentru lirică. Copiii învaţă astfel să devină sensibili la poezie, prin joc, printr-o îmbinare a interpretării actoriceşti, cu farmecul păpuşilor, cu muzica şi poezia.
Membrii trupei sunt nişte frumoşi “nebuni”, pentru că într-o lume a valorilor bulversate, ei trăiesc din poezie, toţi trei crezând cu tărie în forţa acesteia şi simţind-o ca pe o necesitate. Şi chiar aşa este. Doar că noi trebuie să ne deschidem ochii şi sufletul pentru a vedea şi înţelege acest lucru.