Recomandați? Executăm, să trăiți!
Gașca lui Marko Bela, reprezentată de un politician abil, inteligent și carismatic, a îngenuncheat încă o dată țara în care trăiesc ungurii, vor, nu vor. La Strasbourg, nu la Budapesta. Gyorgy Frunda a reușit performanța de a impune poziția UDMR în privința Legii Statutului Minorităților, sprijiniți fiind de Partidul Popular European, formațiune după care tânjesc și democrații mioritici. Aceștia sunt însă mult mai preocupați să-și tragă șuturi pe sub masă, în cadrul Coaliției, decât să fie atenți la faptul că alții, din afară, hotărăsc dacă România va mai fi un “stat național unitar” sau nu. Adevărul este că nu va muri nimeni dacă va fi o relaxare administrativă și teritorială, dacă nu ne vom mai face preș în fața Bucureștiului, dar este posibil să scăpăm de un stăpân și să dăm peste altul. Unul căruia nici nu-i vorbim limba, nu-i cunoaștem istoria (dintr-o crasă ignoranță și mândrie prostească), dar căruia va trebui să-i suportăm capriciile și să-i satisfacem cerințele.
Jocurile se fac la Strasbourg și Bruxelles, unde noi suntem reprezentați în calitate de observatori. Adică asistăm la spectacol, dar nu avem alt drept decât acela de a aplauda la comandă. UDMR are în spate cel mai puternic partid european, PPE, și își permite orice. Ai noștri probabil că nici nu trec pe acolo, preocupați mai degrabă să meargă la cumpărături și să caște gura la vitrine, să se bucure de banii de la buget, pentru un nemeritat turism politic. Să nu ia nici măcar o poziție atunci când țara pe care o reprezintă este târâtă într-un lung șir de acuzații, cele mai multe nefondate, este o mare rușine. Decât să fie umiliți ca niște școlari prost pregătiți, mai bine chiulesc și se aleg cu ceva din mandatul pe care l-au obținut pe cine știe ce criterii. Chiar și președintele Traian Băsescu, interpelat de un deputat european ungur la Strasbourg, a spus o mare gogomănie: cum că am fi o țară model în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților. Afirmația lui a fost parată brusc de Marko Bela, iar Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat chiar a doua zi varianta propusă de UDMR. Oricât de cocoș se dă Băsescu, europenii nu sunt ca rușii și nici nu-i sigur că oamenii durului Putin nu-i vor da o lovitură la cotitură. Fără nici un dubiu, președintele a avut dreptate în legătură cu rușii, meritau o palmă, dar în privința minorităților chiar nu-i treaba președintelui să se ocupe de substraturi. Și nici nu ne putem lăuda gratuit că suntem model în minorități. Poate că doar în ceea ce-i privește pe maghiari, dar se uită mereu că nu ei sunt singura și nici cea mai importantă, numeric vorbind, minoritate. Dacă ne referim la țigani, nu prea cred să fim chiar așa un model.
Cu oameni bine pregătiți precum Frunda, UDMR a reușit să smulgă Adunării Parlamentare o Recomandare. Documentul, pentru o țară puternică, ar avea doar valoare de recomandare. La noi se traduce prin ordin, executat cu plăcere.
Și cireașa de pe tort se va pune săptămâma aceasta, în Parlamentul European, când europarlamenarilor li se servește un film despre ororile la care sunt supuși ceangăii în România. Deputatul este ungur, iar pe invitațiile la film tronează și sigla PPE. Poate că se deranjează și observatorii noștri să-l vadă. Cred că-i gratis!
de Cora MUNTEAN



