Editorial

Iar se repetă istoria!?

Foto Nicu Pop - EDTORIALMilenariștii sau habotnicii ar zice că sunt semnele sfârșitului. Atacuri teroriste, conflicte deschise, cataclisme, fenomene meteorologice extreme, avioane căzute sau alte evenimente stranii se întâmplă în această perioadă. Dacă suprapunem asta peste sfârșit/început de mileniu chiar putem vorbi de premisele apariției unei psihoze, alimentată de tot felul de interpreți ai faptelor, buni cunoscători ai comportamentelor colective, mai ales cele ale comunităților care viețuiesc și după norme religioase, așa cum suntem și noi românii. În mod cert însă, situația conflictuală din vecinătatea estică a țării noastre nu este un ”semn al sfârșitului” în sens biblic, ci o realitate istorică. Dacă ne uităm în trecutul nostru recent (să zicem 150 de ani) putem avea impresia unui déjà –vu. Parcă ne urmărește un blestem.

De fiecare dată când au fost perioade benefice, noi am pierdut startul, iar când să credem că ajungem și noi ultima turnantă, aceste perioade se încheie. Așa a fost și la începutul secolului XX (pentru România Veche), când prima conflagrație mondială a pus capăt prosperității aproape haotice a României și la fel a fost și în perioada interbelică. Pare că istoria se repetă. Acum sunt toate premisele să credem că ne aflăm la capătul unei perioade în care, după ce am scăpat de comunism, am început să ne străduim să intrăm în rând cu țările europene. Sigur că ne-ar mai trebui vreun deceniu de eforturi ca să ne aliniem cu totul, în condițiile în care lucrurile vor merge tot așa. Dar iată că istoria începe să o ia razna. Criza financiară a scos în evidență slăbiciunile sistemului economic mondial. Care se repercutează asupra economiei. Ceea ce scoate la iveală spaime și incertitudini. Și nu era mare scofală să ne gândim că astfel de situații generează mutații geo-politice ce pot scutura bine de tot statu-quo-ul economic și geo-politic. Că premisele care au stat la baza statu-quo-ului nu mai sunt de actualitate. Au apărut noi factori ce influențează sistemul. Și au tendința să-l modifice. Așa a fost întotdeauna.Noi românii suntem iarăși nepregătiți. Ca de fiecare dată în ultima vreme. Paradoxal, energiile națiunii sunt utilizate parcă pentru a distruge solidaritățile atât de necesare în astfel de împrejurări. Dacă evoluțiile scenei internaționale ne vor fi potrivnice, cum vom reuși oare să reacționăm ? Sau vom fi din nou la cheremul altora ! Ca și altă dată. Când alții (ne)au negociat pentru noi.Conducătorii noștri, care au obligația să ne asigure propășirea materială și spirituală, așa cum jură de fiecare dată, par să nu conștientizeze că lucrurile pot să o ia razna rău de tot. Sau nu vor să țină seamă! Va trebui să găsim alte resurse în acest sens.

Exista în spațiul nostru public anumite inițiative de a contura noi solidarități, dar sunt cantonate mai mult în sfera politicului, ceea ce nu cred că este foarte atractiv pentru populația activă a României care a început să conștientizeze tot mai mult că statul slăbește și că dezbaterea politică nu este de natură să creioneze evoluții previzibile. Din zona populației active va trebui, totuși, să ne extragem energiile creatoare și să le canalizăm spre proiecte viabile care să refacă încrederea românilor în propriile forțe. Aparent este un obiectiv abstract, dar fără obiective de anvergură nu vom reuși să facem pași înainte.Iar istoria prinde viteză… cum am mai spus-o și altă dată. Problemele din est evoluează destul de rapid. Rușii se simt răniți în orgoliu și reacționează așa cum ne așteptam dealtfel. Ținând cont de factorii angrenați, escaladarea conflictului de la granițele estice ale Ucrainei poate conduce la dereglări majore ale stau-quo-ului și reaprinde conflicte în alte zone (mai ales în Orientul Mijlociu), iar de aici totul devine imprevizibil…Suntem în apropierea uneia din zonele fierbinți, am mai fost și altă dată, ceea ce ne obligă la decizii și la planuri… Dar planurile viabile se fac pornind de la niște realități pe care te poți baza, iar una dintre ele și cea mai importantă este solidaritatea/coeziunea în jurul unui scop. Și noi aici avem de suferit… Nu avem un scop major (îi admirăm pe unguri din acest punct de vedere), iar coeziunea este frântă, românii pleacă din țară și nu ar fi asta cea mai mare problemă. Dureros este că mulți pleacă pentru că se simt neajutorați, că îi apasă incertitudinile, că nu întrevăd și nu își pot planifica viitorul…Să ne bazăm doar pe alianțe este o copilărie !

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close