Sport

Încă o remiză pentru “municipali”

Divizionara secundă de fotbal FC Municipal Târgu-Mureș a încheiat un nou joc la egalitate pe teren propriu, de această dată 1-1 cu echipa din Liga a III-a, Unirea Tărlungeni.

Absențe la mureșeni

În partida amicală disputată sâmbătă pe terenul Weekend, echipa brașoveană a deschis scorul la finalul primei reprize, imediat după ce mureșenilor le-a fost anulat un gol, pe motiv de ofsaid. Dîlbea a egalat în minutul 65, cu un șut plasat de la 25 de metri, care l-a învins pe portarul oaspeților. La fel ca în celelalte partide de verificare, antrenorul Alexandru Pelici a efectuat multe schimbări, dar mai mulți componenți au lipsit din motive medicale. Printre aceștia s-au numărat Botoșer, Szilagyi, Apostu, Bujor. Jocul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și mureșenii au dat dovadă în mai multe rânduri de nesiguranță în faza de apărare și ineficiență în fața porții adverse. În repriza secundă s-au înmulțit fazele de poartă, iar golul înscris de Dîlbea a și închis tabela cu o jumătate de oră rămasă până la ultimul fluier deși, până la final ambele formații au trecut pe lângă obținerea victoriei. Și în această partidă, în lotul FCM-ului au mai apărut două nume noi. Este vorba de fundașul Mihai Deaconescu (ultima dată la Luceafărul Oradea) și Lucian Chețan (Sportul Studențesc), care poate evolua atât fundaș, cât și mijlocaș.

Următorul meci, mâine

FCM Tîrgu-Mureș a început cu formația: Negru – Pascariu, Apostol, Nicu – Bunea, Dîlbea, Alexandru Dan, Șaim – Cigan, Huiban, Szabo. În repriza secundă au mai jucat: Caparco – Deaconescu, Petriș, Chețan, Hanca, Dedu, R. Miclea și Teut.Următorul joc amical al mureșenilor va avea loc marți, 21 august, ora 18.00, pe terenul Clujana din Cluj-Napoca, în compania formației prim divizionare Universitatea.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close