Între Orient şi Occident cu Baroc Transylvania la Academia Sighişoara

 Luna august în burgul sighişorean stă sub auspiciile muzicii aduse de Academiei Sighişoara care, de peste două decenii însufleţeşte zidurile cetăţii cu muzici şi muzicieni de excepţie. Unul dintre momentele deosebite ce va avea loc anul acesta în cadrul concertelor susţinute la Academia Sighişoara va aduce în faţa publicului meloman muzica barocă prin lucrările cuprinse într-una dintre cele mai voluminoase culegeri de muzică de acest gen din țara noastră, Manuscrisul de la Sfântu Gheorghe, ce datează din anul 1757. Concertul va fi susţinut de Ansamblul Baroc Transilvania în data de 5 august 2015, ora 23.00, la Primăria Sighişoara. Despre acest moment a vorbit Erich Türk, liderul ansamblului.

 Reporter: Care este rolul şi locul muzicii baroce în lumea de astăzi?

Erich Türk : Muzica barocă constituie un tezaur îndrăgit de publicul meloman, a cărui pondere în viaţa muzicală cultă este în continuă creştere. În mod cert o contribuţie importantă o are curentul de interpretare informat istoric, care a început în Europa Occidentală la mijlocul secolului trecut şi prinde tot mai mult teren şi în estul continentului. Datorită interpretării bazate pe vechile tratate şi instrumente, muzica barocă a câştigat o nouă expresivitate, iar lucrările tot mai multor compozitori până nu de mult necunoscuţi sau neapreciaţi primesc astfel o şansă de a-şi revela nebănuita frumuseţe. Dacă mainstream-ul culturii muzicale se dedică preponderent repertoriului dintre 1750-1950 interpretat cu instrumente şi tehnici interpretative ale secolului 20, lumea aşa-numitei muzici vechi încearcă să readucă la viaţă repertoriul din anii 1600-1800, încercând restaurarea practicilor şi instrumentelor adecvate epocii, un proces de cercetare ce prezintă, chiar şi după mai bine de jumătate de secol, potenţial pentru revelaţii noi. Preocuparea faţă de practicile acestei epoci este cu atât mai importantă cu cât interpretul produs de şcolile contemporane nu învaţă decât să mânuiască instrumentul său, pe când în Baroc a fi muzician însemna nu doar a cânta la instrument, ci şi a “produce” muzica, adică a improviza, a compune, a folosi limbajul muzical pentru a transmite în mod creativ mesaje proprii.

Rep.:  Manuscrisul de la Sf. Gheorghe. Ce reprezintă această culegere ?

Erich Türk: Programul cu acest titlu din cadrul Academiei Sighişoarea este dedicat unui manuscris autohton foarte interesant – Manuscrisul de la Sf. Gheorghe din 1757, care este o culegere voluminoasă de muzică de cameră ce era probabil cântată la seratele din reşedinţele burgheziei culte sau ale nobilimii din Transilvania. Deşi manuscrisul a fost găsit în Secuime, nu este exclus ca el să fi provenit din sfera culturală săsească. O trecere în revistă a compozitorilor reprezentaţi în manuscris sugerează o legătură cu Dresda: Adolf Hasse, Francesco Maria Veracini, Pietro Castrucci, Gasparo Visconti, Georg Philipp Telemann, Pietro Locatelli ș.a. sunt reprezentaţi şi în arhiva din Dresda numită “Schrank 2”, ce documentează repretoriul orchestrei de curte din secolul 18. Interesantă este modernitatea acestui manuscris, având în vedere că majoritatea compozitorilor mentionaţi erau încă în viata in 1757, şi erau deja cântați în Transilvania, la hotarul estic al sferei culturale apusene. Colega Mária Szabó, care a cercetat în amănunt manuscrisul, va ţine o scurtă prelegere în deschiderea concertului şi va arăta în ce fel s-au întâlnit Occidentul cu Orientul în Transilvania. Pe lângă repertoriul cameral cântat şi la curtea regelui August II. cel Puternic, manuscrisul conţine şi câteva dansuri cu iz folcloric oriental. De asemenea, felul în care din lucrările păstrate la Dresda au fost “decupate” adesea doar menuetele sau anumite părţi ori fragmente, ne permite să aruncăm o privire inedită asupra vieţii muzicale practicate în înalta societate a secolului 18 din zona noastră.

Rep. : Care este importanţa redării istorice a muzicii, referitor la genurile mai târziu apărute în muzică?

Erich Türk: Precum am menţionat deja în contextul muzicii baroce, redarea muzicii cu instrumentul pentru care a fost compusă şi încercarea de a înţelege textul muzical prin prisma reperelor cunoscute de compozitor la acea vreme, oferă de regulă revelaţii cu privire la resurse de expresivitate altminteri nevalorificate. Aceasta se referă nu doar la muzica barocă, ci se poate aplica tuturor epocilor stilistice. Interesant este, de altfel, că în lumea muzicii conteporane există atât tendinţa de a compune pentru instrumentele “tradiţionale”, care sunt practic cele ale perioadei post-romantice (uneori folosite în mod neconvenţional), cât şi tendinţa de a apela la instrumente noi (inclusiv tot ce ţine de electronică şi informatică) ca vehicol pentru un nou limbaj, o noua expresivitate. În fiecare epocă stilistică din trecut s-au inventat sau transformat instrumentele pentru noul limbaj, ce constituia modernitatea epocii respective.

Rep.: În acest proces de descoperire a muzicii vechi, cât de ajută un manuscris precum cel de la 1757 ?

: Pentru a înţelege alienarea care o poate suferi o piesă, atunci când este interpretată cu mijloace aparţinând unei epoci îndepărtate, propun un exerciţiu de imaginaţie: să ne închipuim o piesă de teatru al cărei text se curăţă de diacritice şi se pronunţă după reguli aparţinând altei limbi. Interpretarea poate fi foarte interesantă, chiar dacă publicul nu înţelege nimic, în cazul în care regia, scenografia, mimica actorilor poate capta atenţia sau chiar fascina. Oricum, fiind obişnuiţi şi cu dadaism, teatru absurd, pantomimă, poate nici publicului, nici actorilor nu le lipseşte sensul originar al textului. Nu consider deci lipsită de sens interpretarea nefondată istoric, ea poate fi o expresie a unei creativităţi moderne şi să captiveze publicul în felul ei. Dar cine caută să înţeleagă şi textul originar apropiindu-se de spiritul epocii respective, în orice caz va fi mai bogat. Şi va avea resurse suplimentare pentru a oferi publicului ceva inedit. Oricum, descoperirea muzicii vechi este încă un proces de cercetare în plină desfăşurare şi cei implicaţi au mereu de câştigat dacă rămân căutători.