Uncategorized

Investiții anchilozate la Sighișoara

Intenția mai multor companii europene de a investi în deschiderea unor supermarket-uri readuce în discuție mai vechea problemă a terenului de sport din Sighișoara și țeapa administrată de benzinăria OMV l Punctele nevralgice ale edililor sighișoreni sunt din nou stimulate l Reprezentanții Kaufland, Plus și Aldi sunt interesați de obținerea unui spațiu comercial în Sighișoara l Terenul de sport situat lângă drumul E60 este ținta favorită a investitorilor l Hotărârea consiliului va depinde și de unele interese personale ale aleșilor sighișoreni.

Un spațiu comercial situat de-a lungul E60 reprezintă un vad comercial foarte bun. De câteva luni, mai multe firme europene și-au anunțat intenția de concesionare a unor terenuri în Sighișoara, pentru deschiderea unor supermarketuri. Deocamdată Kaufland și Plus au purtat discuții cu executivul, în ideea de a concesiona terenuri pentru viitoarele magazine. Sighișoara nu duce lipsă de teren intravilan, doar că spațiile situate de-a lungul E60 sunt cele mai căutate. Din informațiile pe care le avem până acum, atât reprezentanții acestor magazine cât și executivul mizează pe terenul de sport, acesta fiind varianta care pare să mulțumească ambele părți. Firmele, pentru că ar putea concesiona un teren lângă E60, iar executivul pentru că va scăpa de o problemă tergiversată încă din perioada investiției OMV, ce s-a dovedit a fi o țeapă de zile mari dată autorităților locale. În plus, după cum afirmă primarul Dorin Dăneșan, concesionarea terenului se va face numai dacă investitorii vor fi de acord să contribuie la construcția unui complex sportiv, amplasat în zona Târnava.

OMV-ul promisiunilor deșarte

Trebuie aminitite antecedentele unei investiții care a debutat cu promisiuni și s-a terminat cu distrugerea unei porțiuni din terenul de sport. Investiția OMV. La sfârșitul mandatului primarului PUNR Constantin Ștefănescu (1999-2000), petroliștii de la OMV au venit cu propunerea de construcție a unei stații și în municipiul Sighișoara. Inițial, negocierile

s-au purtat cu executivul, urmând ca apoi Ștefănescu să aducă în discuție această investiție în cadrul unei ședințe de consiliu local. De la bun început proiectul a fost tergiversat. Cel mai deranjat s-a arătat pe atunci proaspătul consilier PD, Florin Coman, plecat cu arme și bagaje de la PUNR. Nu de alta, dar locul propus pentru construcția benzinăriei se afla periculos de aproape de un magazin alimentar al cărui patron este chiar Coman. De frica demolării sau a scăderiii profitului, Coman a agitat apele, dar majoritatea consilierilor a decis ca benzinăria să se construiască lângă terenul de sport. Se preciza că investitorul, în schimbul terenului (pe care l-a concesionat pentru un preț rezonabil, ca să nu spunem jenant), se obliga să amenajeze terenul de zgură și să renoveze clădirea în care funcționau vestiare și birouri. Însă după ce au primit avizul, investitorii OMV au uitat de înțelegere și mai mult au distrus decât au construit, iar Sighișoara a ieșit în pierdere.

Punct și de la capăt

În planul urbanistic de detaliu (PUD) al Sighișoarei, terenul de sport (aproximativ 2 ha) figurează ca viitor spațiu comercial, urmând ca investitorii, în schimbul concesionării terenului, să investească în noul complex de sport și agrement. “Am avut discuții cu reprezentanții de la Plus și Kaufland, dar există încă șapte-opt cereri de la alte societăți. Zona ocupată de terenul de sport poate fi folosită pentru spații comerciale, cu condiția ca investitorii să contribuie la noul complex de sport. Dar, înainte de a lua o decizie, vom face o dezbatere publică să vedem care va fi și părerea cetățenilor”, a declarat primarul Dorin Dăneșan.

La viitoarea ședință de Consiliu Local se va lua în discuție problema terenului de sport. Probabil că, până la acea dată și discuțiile cu posibilii investitori vor fi mai concludente. În funcție de negocieri, sighișorenii pot câștiga investiții semnificative sau pot pierde un teren de sport.

Cristina CORNEA

cristina@ziaruldemures.ro

Show More

Related Articles

Back to top button
Close