Editoriale & Opinii

Jozsa Tibor renunță la funcția de viceprimar

Reporter: Pe site-ul Primăriei v-ați postat raportul de activitate pe anul 2012. Cum e experiența de viceprimar?
Jozsa Tibor: Îmi place foarte mult administrația, îmi place să lucrez între oameni, respectiv să îmi fac treaba la ceea ce mă pricep. Din partea Executivului, cum se vede și în raportul meu, și din partea unor directori din Primăriei, ce să zic? Au fost alte priorități ale Exeutivului decât să lucreze împreună cu noi, viceprimarii. Eu n-am înțeles atitudinea domnului primar având în vedere că am lucrat foarte bine cu el vreo doi ani cât am fost director la administrația domenului public. Eu totuși am sperat că ambițiile politice și personale vor fi lăsate la o parte, cum a cerut domnul primar chiar la constituirea Consiului Local și la jurământ. Eu l-am rugat de câteva ori să lăsăm ambițiile politice deoparte și să discutăm. Dânsul practic refuză orice e legat de persoana mea și am înțeles că există dispoziții conform cărora nu e voie să se colaboreze cu viceprimarii.

Rep.: Ați încercat să vă adaptați la programul Primăriei?
J.T.: Din păcate, noi viceprimarii suntem excluși 100% când vine vorba despre proiectele orașului. Nu ni s-a permis niciodată să mergem în ședința operativă ținută de domnul primar săptămânal sau bisăptămânal. Niciodată nu am fost invitați la vreo ședință operativă, ba mai mult când am dorit să mergem am înțeles să nu mergem că vom fi dați afară și așa mai departe. E regretabil. Indiferent că sunt eu viceprimar sau doamna Ciotlăuș (Ionela Ciotlăuș – n.r.) sau altcineva, este regretabil ca un primar de municipiu reședință de județ să refuze să lucreze cu viceprimarii reprezentanți ai altor partide politice și aleși democratic.

Rep.: Sunteți viceprimar desemnat în mod democratic…
J.T.: UDMR, pe care îl reprezint, înseamnă între 38% și 41% la alegerile locale. Practic, domnul Florea (Dorin Florea – n.r.) refuză să ia în considerare 41% din populația orașului Târgu-Mureș, ceea ce e nepermis. Indiferent cine e viceprimar, poate tu nu respecți persoana dar trebuie să respecți funcția de viceprimar. Este regretabil și domnul primar și-a încălcat singur cuvântul. Când a depus jurământul și era în fața Bibliei, ne-a rugat pe toți consilierii să lăsăm deoparte ambițiile politice și personale. Dânsul e primul care nu și-a respectat cuvântul…

Rep.: Ce alte sincope au apărut în relația cu primarul municipiului Târgu-Mureș?
J.T.: Nu respectp populația din Târgu-Mureș dacă nu participă la ședințele de Consiliu, iar când participă se enervează și părăsește sala. Nu este un comportament normal al unui primar. E de nepermis ca tu, ca primar, să lipsești de la ședința de Consiliu Local în care se adoptă proiecte de importanță majoră pentru Târgu-Mureș. E regretabil și anormal acest fapt… Chiar am solicitat, verbal, consilierilor locali, să trimitem o adresă în care să îl rugăm pe domnul primar să fie prezent la fieare ședință de Consiliu Local. Sunt probleme importante și dânsul e singurul ordonator de credit. De asemenea, de zece luni domnul primar nu și-a manifestat intenția să facă o ședință operativă cu consilierii locali. Să aleagă doi – trei oameni din fiecare partid și să-i cheme la o ședință.

Rep.: Ce intenționați să faceți mai departe?
J.T.: Am avut o discuție cu staff-ul UDMR și mi-am exprimat dorința ca într-o lună, două, trei maxim, să mă retrag din funcția de viceprimar. Regret că trebuie să mă retrag, dar este o alegere personală, am motive personale și cred că dacă nu voi mai fi eu, domnul primar va fi mai deschis cu succesorul meu. Tehnic și din punct de vedere profesional fac orice pentru Târgu-Mureș dar dacă nu sunt agreat vă dați seama că poate locul meu nu este aici și unul dintre motivele pentru care mă retrag este acesta, pentru că nu există nicio colaborare cu Executivul și nu este bine pentru populația din Târgu-Mureș.

Rep.: Cât de important e ca un primar să colaboreze cu viceprimarii aleși în mod democratic?
J.T.: Domnul primar este un primar care nu acceptă să fie pe locul doi. E și normal, este primar ales de 14 ani și vrea să își pună amprenta peste tot. Cred că după zece luni, imediat după un an de la alegeri nu mai este campanie electorală, nu mai este nicio luptă politică importantă în următorii doi ani. Totuși, trebuie ca domnul primar să lucreze cu viceprimarii, indiferent dacă e vorba sau nu despre mine. Sper ca viitorul viceprimar să aibă mai multă răbdare și diplomație decât am avut eu, ca să lucreze cu domnul primar. Eu am avut răbdare foarte multă, am înghițit multe, și din presă și declarații personale ale domnului primar, multe spălături pe cap cum se zice. N-am refulat niciodată în presă deoarece consider că nivelul meu de inteligență și caracterul nu îmi permite să cobor și să mă cert în presă. Nu se poate ca noi, ca Executiv, să mergem după gândirea unui singur om. Noi trebuie să demonstrăm un management mai deschis spre oameni, bazat pe criterii de performanță. Eu cred că va fi foarte greu cu domnul Florea având în vedere că dânsul are niște oameni care îl ascultă 100% chiar dacă e bine, chiar dacă nu e bine. Oamenii din Primărie, unii directori, eu cred că nu pot să zică “nu†în fața domnului primar și atunci vă dați seama când toată lumea numai “da†îți zice și vine unul și zice “nuâ€, atunci te superi pe el. Eu zi că totuși domnul primar are idei foarte bune câteodată, într-adevăr a făcut lucruri foarte bune în oraș, și a avut o deschidere foarte bună în unele sensuri, în administrație, dar eu cred că totuși ar trebui să adopte un stil managerial mai deschis, bazat pe încrederea între oameni și să accepte și dânsul să primească informații, nu așa cum e acum, un management dictatorial în care nu acceptă răspunsuri…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close