La mulți ani, Spania!
12 octombrie. A fost Ziua Națională a Spaniei, data la care, în 1492, Cristofor Columb a descoperit continentul american. Spania este cu atât mai legată de România, cu cât foarte mulți români lucrează în țara iberică, cel puțin oficial. În plus, tot Spania este una din preferințele românilor, în perioada de concedii.
Spania și România au avut, de-a lungul timpului, multe relații diplomatice. Întărite în ultimii ani, mai ales datorită numărului mare de români care lucrează sezonier sau nu în Spania. La 12 aprilie 1880, regatul a recunoscut independența de stat a României. Relațiile diplomatice între România și Spania au fost stabilite la 23 iunie 1881, când a fost numit un însărcinat cu afaceri spaniol la București.
Schimburile comerciale ale României cu Regatul Spaniei se derulează, în principal, în cadrul “Acordului european, instituind o asociere între România pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte”, semnat la 1 februarie 1993. Cele două țări au semnat însă o serie mai largă de acorduri bilaterale, în special pentru cooperare economică. La data de 12 iunie 2003, a fost semnat, la București, Acordul de constituire a Consiliului de Afaceri româno-spaniol, de către Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și Consiliul Superior al Camerelor de Comerț și Industrie Spaniole.
În județul Mureș, principalele investiții spaniole sunt realizate la CIE Matricon SA din Târgu-Mures, str. Gheorghe Doja nr. 155, Catalonia Inox SRL din Târgu-Mures, str. Depozitelor 27-29, Tomas Morero SRL din Sighișoara, str. Mihai Viteazu nr. 94, Azyskaia Constructor Group SRL din Târgu-Mures, str. Horea nr. 17, JR&MM European Company SRL din Luduș, str. Nicolae Grigorescu nr. 2B, Ideas Publipan SRL din Târgu-Mures, str. Mihai Eminescu nr. 19/2A, Addapta Gestion de Promociones SRL din Târgu-Mures, str. Hunedoara nr. 27/10, Maderas Barberom SRL din satul Urisiu de Jos nr. 103, comuna Chiheru de Jos, Case Ecologice SRL din Iernut, str. Mihai Eminescu nr. 17D/9 și Raso Arca Matsebe SRL din Târgu-Mures, str. Nicolae Balcescu nr. 8A/2.
Sandu TUDOR