Uncategorized

Lene intelectuală

Am citit cu întârziere producțiile unui jalnic săptămânal clujean, care, vezi Doamne, se ocupă de “cazul Gazeta”. În afară de capul de ziar, care este cu “bandiții” de la Gazeta, celelalte titluri zguduitoare se referă la sculpturi în iarbă, rețetele dragostei cu Dan Chișu și o știre ultra-nouă cu un om de afaceri care vrea să pună mâna pe “U” Cluj. Respectiva știre cu omul de afaceri e “nouă” de vreo șase luni. Dar nu e treaba mea. Fiecare își face treaba cum știe. Ceea ce mă deranjează este modul de abordare a speței Gazeta. Ca și în cazul altor publicații, mult mai titrate, se ia punctul de vedere al Parchetului, adică se copiază din rechizitoriu aberațiile procurorilor Hrudei&Deritei și apoi sunt reproduse discuții cu personalități clujene, și alte discuții care trebuie să fie neapărat vulgare și să se refere la colegi de breaslă.

N-a observat nimeni că din cele 50 de mii de convorbiri telefonice, cu care s-a lăudat Parchetul că le-a interceptat într-un an de zile, există o singură convorbire cu Emil Boc, patru sau cinci cu Daniel Buda și două cu Marius Nicoară. Halal legături în lumea înaltă cum susțineau procurorii în cererile de arestare ale noastre. Unde sunt legăturile dacă, din cele 50.000 de convorbiri înregistrate, doar 10 sunt cu personalități politice ale Clujului? În imaginația bolnavă a procurorilor.

Dar unde este deontologia profesională a ziariștilor? Publică 12 pagini care mă acuză pe mine și pe colegii mei și nu cer nici măcar un punct de vedere celor acuzați. Asociații mei, Aurelian Grama și Dan Pârcălab, directorii Dorel Vidican și Anca Cocuț și directorul editorial Memoranda Onac sunt toți în libertate. Nimeni nu le-a cerut părerea. Oricum, în cele 12 pagini din jalnica publicație care ne fac “reclamă”, mai păcătuiesc ceva. Prin lene intelectuală. Așa este cel mai ușor. Iei de la Parchet, care, în premieră națională, cred, a și dat spre publicare pe internet tot rechizitoriul, îl copiezi, pui titluri și intertitluri și e gata ziarul. Nu te întrebi cum a fost alcătuit rechizitoriul, pe baza căror probe! Cine sunt persoanele care au depus plângeri, ce probitate morală reprezintă aceștia? Nu, onorabilii ziariști de la publicația pe care n-am de ce să o numesc nu își pun întrebări, nu îi întreabă nimic pe cei acuzați, ci doar copiază ca niște oligofreni ce le spune Parchetul. Nu îi interesează, de pildă, că din cele 43 de așa zise părți vătămate, nu 53 cum susține Parchetul, pentru că 10 nu au dorit să se constituie parte vătămată, 20 se plâng că ar fi fost “vătămate” înainte de 2004, ceea ce le scoate automat din “dosarul Gazeta”, care se referă la “fapte comise” în perioada 2004-2006. Nu îi interesează că din ce1 23 rămași, doar 4 au avut contracte de publicitate cu noi. și asta în condițiile în care, numai în perioada 2004-2006 am avut încasări din publicitate de mai multe milioane de euro. Reclamanții care au avut contracte de publicitate cu noi nu acoperă nici 0,1% din bugetul nostru pe ultimii trei ani. Nu, asta nu-i interesează pe jalnicii jurnaliști. Nu-i interesează nici că mai puțin de jumătate dintre așa zisele părți vătămate au pierdut procesele de calomnie și insultă intentate nouă. De ce nu s-au plâns atunci de șantaj, ci de insultă și calomnie? Dar cine o să ne plătească zilele furate? Zilele în care stăm în pușcărie. Pentru că, vezi Doamne, suntem un pericol public și nu putem fi judecați în libertate.

Liviu MAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close