Loviți de soartă, neglijați de semeni

Deși soarta i-a privat încă din prima lor zi de viață de anumite drepturi, copiii cu grad I de handicap din Târgu Mureș se lovesc și de alte probleme, în fața cărora, atât ei, cât și părinții lor se simt neputincioși.

Un grup de 7 copii cu astfel de probleme au frecventat timp de doi ani de zile Centrul de perseverență “Alpha Transilvană”, centru care are ca scop creșterea calității vieții copiilor cu nevoi speciale și a familiilor acestora. Asta s-a întâmplat până la sfârșitul anului trecut când, în urma unei hotărâri date de Comisia pentru Protecția Copilului Mureș, li s-a propus asigurarea posibilităților de continuare a școlii într-o clasă specială, inclusă într-o unitate de învățământ obișnuit. Astfel, din luna octombrie 2004, ei au fost transferați la Å¢coala Ajutătoare Nr.2 din Târgu-Mureș. Primii care s-au declarat nemulțumiți în urma acestui transfer au fost părinții. Fiecare copil în parte s-a născut cu o problemă cu care este silit să trăiască în fiecare zi: retard psihic și de limbaj, epilepsie simptomatică, tetrapareză spasticică severă, întârziere mintală severă, sindrom Down, tulburări de comportament cu agresivitate, boli despre care unora dintre noi ne este și frică să vorim sau să citim într-o carte de specialitate

Iar alții se luptă cu ele.

Sunt părinți care se plâng de lipsa banilor, de datorii, de note proaste la școală, de bunuri pierdute, de rate la mașina de spălat, dar dacă ar sta măcar 5 minute să se gândească la felul în care trăiesc alții, dacă ar încerca doar pentru scurt timp să se pună în locul unor astfel de părinți, și-ar da seama cât de blândă este soarta cu ei. Si că, de fapt, ei nu au necazuri.

De ce mutarea de “acasă”?

Transferul celor 7 copii la o școală specială a fost gândit ca o mișcare bună pentru unii, dar nici într-un caz pentru cei bolnavi. Cine și ce a avut de câștigat de aici? Aceasta este întrebarea la care părinții așteaptă un răspuns.

La Centrul de zi copiii se simțeau bine și făceau într-adevăr progrese. Aici aveau parte de ședințe de kinoterapie, de logopedie zilnică, de consilieri și asistenți sociali, de psihopedagogi și specialiști în artă, care reușeau să-i stimuleze în gândire și mișcare, beneficii de care nu mai au parte la școala specială. Aici urmau programe de recuperare complexă neuro-psiho-motoire, coordonate de o echipă întreagă de specialiști. Părinții erau mulțumiți când vedeau că, în timp, copiii lor începeau să lege cuvinte, să se joace altfel, făceau gimnastică zilnică sub supraveghere și îndrumare specializată, dar mai ales de faptul că transportul le era asigurat de o mașină care-i lua dimineața pe fiecare și îi aducea la sediu.

În scaun cu rotile, din capătul orașului

“Copilul meu nu poate umbla, eu vin în fiecare dimineață din cartierul Dâmbu până pe strada Lenin cu taxiul, care mă costă, vă spun exact, 52.000 lei un drum. Calculați și vedeți cât mă costă pe lună transportul până aici și puneți în balanță rezultatul cu salariul meu de 2,8 milioane lei brut. De ce s-a renunțat la acest drept al copiilor?” întreabă o mămică. “Sunt dimineți în care nu găsesc un taxi imediat și stau în brațe cu fetița simțind cum îmi alunecă puțin câte puțin din mâini și mă rog la bunul D-zeu să apară o dată o mașină până nu o scap”, a mai spus aceasta.

Un copil cu grad I de handicap este asistat în permanență de un asistent social, de regulă mama acestuia. Ea beneficiază de un salariu la nivelul salariului minim brut, lunar, iar perioada de asistență este recunoscută ca vechime în muncă și se ia în calcul la pensionarea pentru limita de vârstă. Inspectoratele teritoriale pentru handicapați încheie acestor persoane contracte de muncă în condițiile legislației prevăzute pentru personalul casnic, efectuând periodic anchete sociale.

E nevoie de ajutor, nu de legi scrise

Timp de doi ani de zile, celor 7 copii li se asigura drumul până la sediul centrului, cu mașina. S-a renunțat la aceasta o dată cu transferul lor la o școală specială.

Cazul fetiței afectată de probleme psiho-locomotorii care nu se poate deplasa la școala nu este singurul. Îi vedem în fiecare zi, în scaunul cu rotile, uitându-se neputincioși la unele locuri unde nu pot ajunge pentru că nu au o rampă de ajutor, mă refer la instituții, magazine, fără a mai pune în discuție mijloacele de transport. Conform legii nr.53 din 01, 06, 199,2 privind protecția specială a persoanelor handicapate, căile de acces în clădirile și locurile publice trebuie amenajate corespunzător, prin adaptare sau construcție, astfel încât să nu constituie bariere arhitecturale sau alte obstacole pentru persoanele handicapate. Au trecut 13 ani de când s-a publicat legea în Monitorul Oficial și multă apă pe Mureș s-a scurs de atunci, fără a se rezolva ceva în acest sens. De multe ori, chiar și locurile de parcare specializat amenajate pentru handicapați sunt ocupate de mașini. Asta ține de bunul simț. O dată nu m-am putut abține și am întrebat un astfel de șofer, pus la cravată și diplomat, cu alte cuvinte stilat și educat, de ce nu respectă semnul pe care-și parchează mașina. “ Ascultă, mă lipsesc de morala dumitale, da?” a fost răspunsul lui.

Amalia VASILESCU

În zece ani de zile, în baza unui contract semnat cu o organizație non-guvernamentală din Olanda, Fundația “Alpha Transilvană” a reușit să ridice o clădire unde să funcționeze un centru de zi și de noapte pentru un număr de 36 copii cu handicap sever. În 2001, ca urmare a unei finanțări Phare, membrii fundației în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului au reușit să finalizeze investițiile și să inaugureze Centrul de zi “Perseverența” în care au fost incluși șapte copii. De anul trecut, finanțarea a trecut în responsabilitățile Consiliului Județean, decizie de la care au început și problemele. “În vara anului trecut, fără să fim consultați, s-a luat o decizie de excludere a unor copii din centru și de limitarea șederii lor până la șase luni de zile, în ideea de a beneficia prin rotație un număr cât mai mare de copii cu astfel de probleme. Scopul nostru nu este cantitatatea, ci calitatea. Suntem de acord cu această rotație, dar numai cu acordul dat de grupul nostru de specialiști. Ei sunt în măsură să hotărască dacă copilul este pregătit să părăsească centrul nostru. În șase luni, un copil cu handicap are slabe șanse să facă progrese”, spune Andreia Moraru, manager program, Fundația “Alpha Transilvană”.

Pe de altă parte, instituția care răspunde de protecția socială a copilului consideră că o astfel de decizie dă posibilitatea unui număr mai mare de copii de a beneficia de serviciile centrului “și nu este vorba despre o perioadă de numai șase luni. Aici este vorba despre o lipsă de comunicare sau detalii greșit înțelese. Fiecare copil va părăsi centrul de zi numai cu acordul specialiștilor în urma evaluării făcute de aceștia pentru fiecare caz în parte și nu este vorba de o perioadă determinată pentru toți. Un copil stă trei luni, altul șase sau mai mult, asta nu noi hotărâm, ci echipa specializată care poate da acordul”, spune Angela Csilla Borsa, purtător de cuvânt al Direcției Județene pentru Protecția Drepturilor Copilului. Ea continuă spunând că programul în care sunt incluși copiii nu este rigid. Echipa de specialiști lucrează după un program stabilit de ei și are o anumită finalitate. Cei șapte copii care au fost transferați de la Centrul de zi “Perseverența” au ajuns la vârsta școlarizării și deci, nu pot beneficia în același timp și de învățământ și de serviciile centrului.