Uncategorized

Ajutor pe jumătate de la Nașul de la FRF

Divizionara A de fotbal FC Municipal a fost pusă în dilemă. Echipa secundă, cu mulți jucători care au evoluat pe prima scenă a pierdut la barajul de promovare în Liga III în fața campioanei județului Suceava, Sporting. Pregătită sufletește să rămână în liga județeană, echipa a doua a FCM s-a trezit totuși cu un ajutor neașteptat. „Nașul†Mircea Sandu i-a promovat totuși în eșalonul trei.

Înaintea tragerii la sorți a programului eșalonului trei, FRF anunța că cele șase serii vor avea câte 14 echipe. Două dintre acestea, FC Cisnădie și Gaz Metan II Mediaș, în urma retragerii unor echipe, au fost mutate în altă serie. Cele două locuri au fost acordate echipelor secunde ale celor de la CFR Cluj și FC Municipal Târgu-Mureș. Cum regulamentul prevede în primul rând reprimirea celor retrogradate, de drept locurile ar fi revenit celor de la CS Zlatna, împreună cu U Cluj II. În urma „insistențelor†celor de la Cluj și Mureș, în ziua următoare „s-a schimbat din nou modificareaâ€. S-a revenit asupra deciziei și seriile vor avea din nou 16 echipe. În care se află și cele două formații ardelene.

Este loc, nu este lot

Județul Mureș va avea trei echipe în Liga III, pe lângă FCM II, celelalte două fiind Unirea Ungheni și Avântul Reghin. Campionatul ar urma să debuteze pe 19 august. La Cluj va fi „festival†în prima etapă, în care se întâlnesc cele două rivale din orașul de pe Someș. Unirea primește acasă retrogradata revenită CS Zlatna, Avântul se deplasează la Dej, iar FCM la Satu Mare, unde Olimpia revine în forță. Așadar „municipalii†mici nu vor mai merge atât de des „la țarăâ€, ca până acum, și se vor deplasa mai departe în țară. Deplasările la Gornești, Rușii Munți sau Miheș vor fi înlocuite cu cele la Cluj, Zalău, Bistrița sau Brașov. Problema: cu cine ? Venită pe neașteptate, știrea găsește echipa fără…lot. Fostul antrenor, Nicolae Ghira a revenit la echipa de juniori, iar jucătorii de Liga I care erau folosiți în echipa secundă pentru a evolua la 10, 20, maxim 50 de kilometri, nu vor mai putea fi cooptați în lotul primei echipe după deplasări de sute de kilometri. Probabil se vor aduce întăriri și tinerii jucători ai clubului vor putea fi testați la o categorie superioară. Succes !

Show More

Related Articles

Back to top button
Close