Treptele Raiului (15)

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei trepte este aceea de a aminti cititorilor credinta romanilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt un “plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vantul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mandra glasuire a padurii de argint. // Acolo langa izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamaiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atat de mult încat L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare: ACASa, la cerurile vesniciei unde ne asteapta.

Ascensiunea cereasca nu poate fi decat una continua, fara întreruperi. Fiecare oprire echivaleaza cu o alunecare dificil de recuperat. Cu mare greutate se învinge atractia desfatarilor lumesti. Fara o calauza înteleptita de Duhul Sfant ratacirile sunt inevitabile si caderea greu de evitat. Pentru a-l ajuta pe om sa iasa din acest impas Tatal l-a chemat pe proorocul Moise caruia i-a înmanat pe Sinai tablele legii, cele zece porunci, dintre care primele trei au fost comentate în articolele trecute. Riscul de a neglija învataturile dumnezeiesti este real; nu sunt simple îndrumari de vietuire morala, ci o datorie a noastra fata de Creator ce asteapta de la noi, cunoscatorii acestor taine aproape uitate, sa Îi raspundem cu fapta la chemare.

Pazeste ziua Domnului

si s-o sfintesti

Dupa ce am zabovit la porunca a treia, cea împotriva blasfemiei, urcam la urmatoarea, a respectului cuvenit Domnului, a recunostintei fata de Creatorul, Binefacatorul, Sprijinitorul, Învatatorul si Mantuitorul sufletelor noastre. Zilele de lucru sunt asemenea zilelor în care Ziditorul celor vazute si nevazute a lucrat lumea, cerul si pamantul, sase la numar, urmate de odihna din a saptea zi, cand si noi, iata, suntem îndemnati sa ne odihnim, nu în lenevire si petreceri, ci în dialog interior cu cerurile, sfintii, îngerii, cu Maica Domnului si Sfanta Treime, prezente sfintitoare în spatiile sacre ale Bisericii si în sufletele credinciosilor. Ni se comunica peste milenii prin vocea profetului Moise: “Pazeste ziua odihnei, ca s’o sfintesti, asa cum ti-a poruncit tie Domnul, Dumneuzeul tau. Sase zile sa lucrezi; în ele fa-ti toate treburile, dar ziua a saptea este odihna Domnului, Dumnezeului tau; în ea sa nu faci nici o munca, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta…; iata ce ti-a poruncit tie Domnul Dumnezeul tau, sa pazesti ziua odihnei si s’o sfintesti” (Deuteronom 5, 12-15) Subliniem ca în Deuteronom poruncile sinaite din Iesire sunt repetate si întarite de profetul Moise, atat pentru poporul pe care îl calauzea spre tara fagaduintei, cat si pentru noi, urmasii nostrii si toate generatiile pana la sfarsitul veacurilor.

Aceasta a patra porunca a decalogului se constituie într-o treapta dubla pe scara raiului, pentru ca are o doua semnificatii, a odihnei meritate dupa sase zile lucratoare, dar mai ales a sfinteniei. Asadar odihna zilei a saptea nu este una a pasivitatii si letargiei somnolente, ci a unui repaus fizic ce face loc si timp pentru hrana sufletulu, izvorata din Tainele sfintitoare ale Bisericii.

Porunca începe si sfarseste cu îndemnul “Pazeste ziua odihnei si s’o sfintesti”. Omul nu are capacitatea de sfintire, dar Biserica Ortodoxa o are primita prin continuitatea bimilenara pornita de la Sfintii Apostoli ai Mantuitorului pana la ierahii actuali. Demersul sfinteniei personale, în conditiile vitrege ale decadentei morale a lumii, nu este unul simplu, dimpotriva, dar absolut necesar, pentru ca am fost preveniti: “nimic întinat nu va intra în Împaratia cerurilor”, iar metoda curatirii depline este aceea a desavarsirii spirituale, adica a sfinteniei ce nu se poate obtine imediat, ci se constituie într-un proces continuu de corectare individuala. Vor fi auzite voci argumentand despre dificultatea, imposibilitatea si chiar absurditatea unor astfel de tentative. Replica miilor de exemple vii ale atletilor care muncesc aprig, pana la epuizare, ani multi pentru a înmulti talantii si a desavarsi abilitatile sportive ca în cele din urma sa culeaga roadele cununilor olimpice si ai campionilor lumii. Sfintii sunt atletii lui Hristos care vor primi si ei cununile Împaratiei, ca rasplata vesnica pentru eforturile lor. Medaliile de aur, chiar si olimpice, nu ating în vreun fel vesnicia, ci sunt vremelnice, iar în anii din urma chiar patate de steroizi si alte stimulente chimice interzise, din care pricina unii “campioni” au restituit premiile si laurii, primind în schimb rusinea si oprobiul public. Asadar nimic întinat nu va urca nici pe podiumul olimpic.

Duminica sfinteniei crestine

Chiar numele o identifica a fi Ziua Domnului, în limbile latine – Domini, în vreme ce limbile anglo-saxone pastreaza numel sarbatoarei precrestine – Sunday (ziua soarelui). Fiind beneficiarii fericiti ai sarbatoarei Domnului, avem de îndeplinit cu bucurie lucrarile zilei a saptea, anume sa “dam Lui Dumnezeu” ce I se cuvine, dupa ce am “dat Cezarului” cele ale sale. Dar întampinam mari piedici din cauza relelor obiceiuri duminicale stabilite de societatea de consum modelata de capitlismul profitului fara scrupule, spre care se avanta romanimea debusolata de astazi. Duminica a devenit pentru unii ziua în care se încheie treburile mai vechi, pentru altii ziua de odihna în fata ecranelor murdare, sau a meciurilor masluite. Putini sunt cei care au depasit stadiile profane ale zilei a saptea si au descoperit realitatile bogatiilor sufletesti daruite de Creator celor care Îl urmeaza cu daruire deplina si neconditionata pe Calea deschisa spre înalturile existentei umane. Însa, orice ascensiune presupune o buna pregatire si un efort sustinut, efort ce scade pe masura ce primeste rasplata minunatiilor ce se descopera sufletului în zborul catre înaltimi. Aceste uimitoare trairi ne-au fost lasate ca mostenire de Iisus Hristos prin Biserica întemeiata prin jertfa Crucii Sale si a sangelui dumnezeiesc ce umple în fiecare Duminica Sfantul Potir, izvorul unic si nesecat prin care putem împlini porunca “Pazeste Duminica si s’o sfintesti!”.

Homo noeticus nume

nou al vechiului pacat

Mintea omeneasca înzestrata de Creator cu puterile ratiunii, inteligentei, memoriei, asimilarii, analizei, imaginatiei si înca alte daruri, a primit si însusirea de a numi cele aflate, de a inventa conceptii filosofice, mecanisme, domenii stricte de cercetare, cu un limbaj specific tot mai specializat pe care putini îl înteleg. Însa multi hristosi mincinosi nascocesc sintagme noi pentru ereziile vechi. Aflam cu mahni re ca a început a se raspandi, odata cu trecerea în mileniul trei, ideea unei asa zise înnoiri umane, închipuita de vreo minte scornitoare ce afirma ca dupa etapa homo sapiens – omul inteligent, au urmat omul religios – al credintei precrestine, perioade depasite, dupa care urmeaza a se impune acum homo noeticus. Cine este el? E omul închipuit a fi un “geniu evoluat” dincolo de religie, dincolo de credinta în vreun dumnezeu. Acest “om nou” (va amintiti si de cel scornit de comunism?) este închis în sinele egocentric, forma actuala de uzurpare luciferica, reluata cu ignoranta îndrazneala de sarmanii rataciti ce si-au stabilit precara lor existenta în postcrestinism, termen valabil pentru cei rupti de Hristos, dar profund fals pentru noi, cei care ne identificam cu…

Omul liturgic

“Credinta fara fapte moarta este” afirma cu tarie Sfanta Scriptura. Gandul ca suntem crestini ortodocsi este bun dar trebuie sustinut cu fapta pentru a-si împlini menirea mantuitoare. Dintre cele peste 18 milioane de crestini ortodocsi romani declarati, doar o mica parte au o viata cu adevarat crestineasca, cu o prezenta constanta si vie la sfintele slujbe, spovediti des aceluiasi duhovnic, împartasiti cu vrednicie, rugatori pentru pacea lumii, pentru aproapele, pentru dusmani si plini de adanca recunostinta si iubire pentru Bunul Dumnezeu.

Ei sunt oamenii liturgici. Sa ne ne unim cu ei în Biserica luptatoare care sfinteste Ziua Domnului!

Alexandru Mihail Nita