Matei Canceu se opune majorării impozitelor
Reporter: Cum e cu acestă majorare a taxelor și impozitelor locale începând cu 1 ianuarie 2013?
Matei Canceu: Am înțeles că se majorează cu 16 la sută, dar după câte am înțeles că noi, Consiliile Locale, putem hotărî un minim și un maxim cât să modificăm aceste taxe și impozite locale. Depinde de noi. De când sunt primar eu nu am majorat aceste taxe, au rămas la plafonul minim. Și așa lumea e amărâtă și necăjită și nu am crescut nici la pământuri, nici la imobile. Pot să merg mai sus cu aceste taxe și impozite dar cum zice românul, nu “îmi fac eu casă din acestă majorareâ€.
Rep.: Este necesară o astfel de măsură?
M.C.: Sigur că trebuie colectați bani la bugetul statului, că nu sunt bani, dar asta nu înseamnă să punem biruri pe spatele oamenilor. Nu au unde să-și valorifice marfa, îi mai bate Dumnezeu și cu o secetă, și atunci nu are rost să ne mai urcăm cu aceste taxe. Cât facem atâta facem și ne mulțumim și cu mai puțin.
Rep.: E o măsură de criză?
M.C.: Nu știu dacă e sau nu o măsură de criză sau nu, dar din asta nu rezolvăm noi banii țării, altele sunt preoblemele. Evaziunea fiscală, acolo unde se spală bani, acolo trebuie văzută care e situația, nu să mărești taxele și impozitele locale. Îi mai pui încă 20 de lei la hectarul de pământ și îl omori pe țăran. Problema e la miliardarii țării, acolo se spală banii și ar trebui o lege împotriva acestor lucruri.
Rep.: Credeți că după aceste alegeri se va schimba ceva?
M.C.: Cei care au fost acum aleși ar trebui să gândească un pic mai bine pentru țara asta, să nu o lase să se ducă de râpă, stau pe scaune acolo în Parlament și mai uită de noi. Eu am dorit să mai ajung încă o dată primar să ajung să termin investițiile, până acum am stat pe tușă și nu am primit niciun leu. Am făcut proiecte care stau de ani de zile fără să primească vreun leu. Acum sper ca cei aleși să se mai gândească și la noi, măcar un pic să ne mai ajute. Rezultatul alegerilor din 9 decembrie a fost unul zdrobitor în ceea ce privește USL. Am fost fidel partidului și trebuia să se întâmple acest rezultat o dată și o dată pentru că lumea nu mai poate. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim mulțumiți și să nu mai facem nimic. Vom discuta între noi, primarii, cu domnii parlamentari, să avem întâlniri cu ei, să le spunem: fraților, v-am trimis acolo și acum luptați pentru județ, pentru comunitățile care v-au ales și pentru noi. Noi v-am dat votul care va dus în Parlament. Să facă tot ce se poate posibil ca România să fie una pe placul tuturor. Nu o să facă ei minuni acum, știu că sacul e gol, dar trebuie găsite soluții ca oamenii să nu rămân fară salarii, pensii, locuri de muncă. Ei au teme de gândire că doar de aceea i-am ales să sjungă în Parlament. Ei sunt mai căpoși ca noi, altfel mergean noi în locul lor. Noi, față de domnii Chirteș și Frătean ne-am făcut datoria, le-am scos peste 50 de procente și pot să fie mulțumiți. Mai urmează și sprijinul din partea lor, după ce vor intra serios în munca de parlamentar. Așteptări de la ei avem foarte mari.



