Mihai Traistariu, iubit de maltezi
Dupa Grecia, care l-a adoptat practic pe Mihai Traistariu , in urma succesului sau la Eurovision, se pare ca Malta devine a doua casa pentru tanarul artist. Maltezii l-au invitat din nou in concert, pe data de 3 mai, fiind, iata, a 8-a oara cand Mihai e chemat sa concerteze in insula.
Spectacolul va fi in aer liber in capitala Maltei – Valetta pe data de 3 mai si va fi transmis in direct pe televiziunea WE ( Where’s everybody ), cea mai populara televiziune din Malta .
Organizatorii insa, il vor pe Mihai si in doua emisiuni de televiziune , la acelasi post. Astfel, artistul va fi vineri, 2 mai, in direct la emisiunea XARABANK, emisiunea cu cea mai mare audienta din Malta, fiind transmisa live de pe litoral tot de postul WE.
Pe 3 mai va fi marele concert si el transmis in direct, unde vor concerta cei mai in voga artisti maltezi, iar Mihai Traistariu va incheia concertul, fiind invitat special.
Pe 4 mai, Mihai va fi invitatul emisiunii ” Hadd Ghalik ” , intre orele 11 dimineata si 2 dupa-amiaza. Pentru toate aceste evenimente Mihai va primi 5.000 de euro, o suma pe care un artist roman cu greu poate sa o obtina in Romania.
Mihai Traistariu a primit pana acum de la maltezi premii pentru cea mai buna voce masculina ori pentru hitul anului 2006 ( ” Tornero ” ) . Tot maltezii i-au daruit o stea pe Bulevardul celebritatilor din Malta (BAY-STREET ). Si tot maltezii il trateaza regeste cand este invitat la ei, punandu-i la dispozitie o limuzina, cazandu-l la hoteluri de 5 stele si avand in permanenta un ghid care sa-l indrume peste tot. Si, cum Malta e o tara foarte calduroasa, temperatura in luna mai atingand deja 35-40 de grade Celsius, nu ramane decat sa-i uram lui Mihai, vacanta placuta , mai ales ca Malta e chiar tara preferata a lui si a iubitei sale , Ioana pe care o va lua din nou cu el . Singurul lucru care le va scurta vacanta va fi faptul ca pe data de 4 mai, seara , Mihai trebuie sa fie in Romania, unde va sustine 2 spectacole electorale : unul in Valea Calugareasca si altul la Rafov, ambele langa Ploiesti.
Si, cum avionul soseste la ora 18.00 in Otopeni, pana la Ploiesti nu sunt decat 40 de minute, asa incat Mihai isi va onora fara probleme cele doua concerte programate sa inceapa la orele 19.00 , respectiv , 20.00.
Mihai si-a depasit propriul
record de 48 de concerte intr-o luna
Pentru cantareti campaniile electorale sunt o mana cereasca, financiar vorbind. O data la 4 ani, alesii nostri fac orice ca sa-si pastreze pozitiile pe podiumul politic, iar noii veniti incearca din rasputeri sa le ia locul ” dinozaurilor ” din politica.
Si cum fac ei asta? Organizand concerte, de cele mai multe ori din bugetul propriu, cu scopul de a aduna cat mai multa lume in piete si a le vorbi astfel cetatenilor cu drept de vot.
Astfel se naste o prietenie grozava in aceasta perioada intre artisti si politicieni.
Mihai Traistariu s-a trezit astfel ca in luna mai, in plina campanie electorala, are de sustinut cel putin 48 de spectacole ( uneori cate 2-3 pe zi ) in diverse orase, comune si sate.
Daca ne gandim ca toate aceste concerte au fost contractate pana in acest moment fara a se lua in calcul faptul ca saptamanal artistul mai primeste 5-6 oferte noi, tot pentru luna mai, deducem ca luna electorala va fi pentru Mihai Traistariu, poate cea mai zbuciumata luna din cariera sa, artistul depasindu-si propriul record si-anume 44 de concerte in luna decembrie 2007.
Singura problema a lui Mihai in acest moment a devenit faptul ca trebuie sa refuze o multime de concerte pentru aceasta perioada … pe motiv ca ziua e deja ocupata. (S.G.)



