Mioara Topor, ” Păpușarul e un actor complet”

Teatrul de păpuşi este o formă de artă foarte veche, datează de acum 3000 de ani și dezvoltat pe perioada secolului XX în diferite feluri. În artă, dacă pictorul şi-a ales culorile, iar muzicianul sunetele, actorul și-a ales păpușa pentru a transmite mesaje menite să ajungă în sufletul și subconștientul omului. Dobândite în cei 40 de ani de meserie, despre secretele și pasiunea de a mânui păpuși și marionete, ne povestește Mioara Topor, actor la Teatrul pentru copii şi tineret “Ariel” din Târgu-Mureş, cu sediul pe strada Poligrafiei nr.

Rep: De cât timp sunteți actriță de animație?

Mioara Topor: De 40 de ani fac această meserie. Chiar dacă mi se spunea că sunt talentată și mi-am dorit să devin actriță la teatrul național, am eșuat la admiterea la facultate. Din dorința de a rămâne în mediul actoriei, am dat concurs la teatrul de păpuși și, nimic nu e întâmplător, probabil am ajuns aici pentru că îmi plac copiii foarte mult.

Rep: Ce roluri principale ați avut?

Mioara Topor: Roluri principale nu am avut, nu am voce de fetițe sau pițigăieli, ci pentru roluri de compoziție, cele de vrăjitoare, mai mult negative. În Cartea Junglei am fost Șarpele Kaa, în Alice în Țara Minunilor joc Baroneasa, în Pinochio am fost vulpea, iar în Albă ca Zăpada sunt mama vitregă. Îmi plac rolurile de compoziție pentru că îmi oferă o paletă mai mare, pot să mă joc, să jonglez, să-mi schimb vocea, situațiile sunt altfel, mai de viclenie, așadar nu e un rol liniar. La rândul ei, și păpușa este un actor care sfidează trecerea ireversibilă a timpului, nu își schimbă aspectul fizic, nu îmbătrânește, este o formă plastică care trebuie să sugereze viața, nu să o imite.

Rep: Ce avantaje are un actor care învață tehnica mânuirii de păpuși și marionete?

Mioara Topor: Actorii păpușari au posibilitatea de a juca orice rol, indiferent de vârstă sau aspect fizic. Dacă alege această meserie, oricare actor, chiar și un student la început de drum, este câștigat de două ori, pentru că învață actorie, dar și să mânuiască un obiect. El devine un actor complet, complex, cu voce educată, care poate fi folosită pentru o serie de personaje, indiferent că e cocoș, găină, lup sau rață. Am avut un spectacol pus în scenă de regizorul Gigi Căciuleanu, el face teatru-coregrafic, dar la noi a pus ca un fel de spectacol de mânuire a obiectelor, fiecare scenetă avea un subiect, o temă și cuvinte destul de puține.  Păpușa oferă spectatorului mereu altă imagine și creează iluzia mobilității, iar spectatorul intră în acest joc și acceptă convenția reacționând la acțiunile ce au loc în timpul reprezentației scenice.

Rep: Există o evoluție în teatru?

Mioara Topor: Spectacolele care se fac acum sunt diferite de cele care se făceau pe vremuri ” în groapă”, după un paravan. Acum poți mânui la vedere sau la cameră neagră, adică noi suntem îmbrăcați în negru și se văd doar păpușile. Sunt spectacole puse pe scenă, adică actorul se vede, dar ușor camuflat, pentru a nu distrage atenția. Mânuirea se învață, există mișcări standard, dar acestea se pot dezvolta, fiecare după cum e dotat și după câtă îndemânare are. Iluzia se creează datorită actorului animator, care, de obicei, rămâne în umbră. Atunci când apare simultan cu păpușa, la vedere, poate fi considerat un simbol.

Rep: Aveți emoții în fața copiilor?

Mioara Topor: Mânuitorul transmite păpușii starea psihologică prin tehnica de animație și vorbește spectatorilor despre lumea lui interioară, iar reacția publicului este rezultatul muncii și talentului. Dacă ai păpușa în mână, te gândești ce i-ai spune și trebuie să-i transmiți acest lucru, să respiri prin intermediul păpușii, dar pentru asta trebuie să fii, mai întâi de toate, un creator cu o multitudine de calități și viziune plastică. Emoții sunt, câte puțin, de fiecare dată, copilul trebuie să primească corect mesajul, cel mai bun spectator e copilul, lui ori îi place, ori nu, el nu înghite.

Rep: În cât timp se naște un rol nou?

Mioara Topor: Un rol nou se naște într-o lună de zile, dar se maturizează în actor abia după ce începe să-l joace. Aproximativ după al zecelea spectacol, actorul începe să se simtă în elementul lui, să se destindă și să creeze. E foarte important să știi cum te pliezi cu partenerul, cum te mulezi cu el, există situații în care se mai uită câte o replică și depinde de harul fiecăruia cum știe să mascheze greșeala mai delicat, pentru a nu se vedea în public.

Rep: Ați avut piese cu feed-back nefavorabil?

Mioara Topor: Da, am avut și piese care nu atrăgeau publicul așa cum aș fi vrut, dar au fost cele puse în scenă în perioada epocii de aur. Nu s-au jucat mult, nu s-a insistat pe treaba asta.  Păpușarul este nevoit să creeze lumi și personaje noi cu diferite modalități de expresie, este nevoit să răspundă mereu provocărilor inovațiilor cu abilități noi, dobândite prin cunoașterea tuturor artelor ce pot participa la creare sincretismului contemporan.

Rep: Teatrul de animație pierde teren în fața internetului și televiziunii?

Mioara Topor: Nu. La Teatrul Ariel piesa durează 50 de minute, o perioadă ideală de timp pentru copii. Ceea ce găsesc aici, comparativ cu internetul și programele de desene animate de la televizor, este relația dintre obiectul animat și actorul animator, o relație strâns legată, ce nu se poate compara cu nimic. Actorul păpușar are imaginație vocală și își imaginează cum poate “vorbi” orice personaj din poveste, din piesă, evadarea în lumea basmelor este totdeauna așteptată cu nerăbdare de copii.

Amalia VASILESCU