Editoriale & Opinii

Monica Dohotariu vrea colaborari internationale în 2012

Desi a fost marcat de reduceri de personal, anul 2011 a fost unul cu numeroase manifestari reusite pentru Centrul pentru Cultura Traditionala si Educatie Artistica Mures, institutie aflata sub tutela Consiliului Judetean Mures. Detalii despre activitatea din acest an, precum si despre perspectivele din 2012 ne-au fost oferite de Monica Dohotariu, directoarea Centrului pentru Cultura Traditionala si Educatie Artistica Mures.

Reporter: Pentru început arezentati va rog structura institutiei pe care o conduceti.
Monica Dohotariu:
Institutia noastra, sub noua ei denumire Centrul pentru Cultura Traditionala si Educatie Artistica Mures, s-a înfiintat în august 2010, prin Hotarâre de Consiliu Judetean, prin reorganizarea si respectiv comasarea altor doua institutii, scoala Populara de Arta si Centrul de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale. Aceasta reorganizare a fost necesara datorita masurilor de reducere a personalului de la ambele institutii, reducere care a însemnat zece posturi, creându-se o economie în acest sens, dar si o institutie mai puternica si mai vizibila si mai agresiva – daca îmi permiteti acest termen – pe piata culturala. Ne dorim o institutie mai puternica, în special pe segmentul de accesare de fonduri.

Rep.: În ce masura ati reusit sa realizati obiectivele propuse în contractul de management?
M.D.:
Cu privire la contractul de management, as trece în revista actiunile pe care le-am propus a fi realizate. S-a dorit ca institutia sa devina mai puternica si mai vizibila în municipiul Târgu-Mures, în judet si chiar în tara si în strainatate. În acest sens, am încercat sa investim în publicitate, adica evenimentele artistice sa beneficieze de afise de calitate si chiar mashuri care se instaleaza pe cladiri, astfel încât actiunile noastre sa fie cât mai vizibile în comunitate. Precizez sprijinul important avut la realizarea afiselor din partea colegului meu, profesorul de fotografiei Cezar Buliga, care este si seful sectiei scolii Populare de Arte.

Rep.: Care sunt principalele actiuni organizate în acest an la nivelul institutiei pe care o conduceti?
M.D.:
Pe lânga ceea ce era inclus în programul anilor anteriori am realizat si actiuni noi, pastrând evenimentele de traditie, unele din ele ajungând la a 20-a sau a 30-a editie. Unul din evenimentele de traditie este Festivalul „Jocul din batrâni†care se desfasoara la Târgu-Mures, cu participarea celor mai reprezentative formatii din judet si nu numai, anul acesta fiind prezente si formatii din judetele limitrofe si chiar Caras Severin. În acest an am organizat si Festivalul scolilor de Arte, manifestare ajunsa la editia a zecea, unde au participat zece scoli Populare de Arta din România. Aceste doua festivaluri au fost cele mai importante actiuni organizate în anul 2011. tin sa multumesc pe aceasta cale sponsorilor care ne-au ajutat în realizarea evenimentelor, sponsorizarile constând în materiale. Am fost ajutati de Grafix Art Reghin, restaurantul La Liga Târgu-Mures si desigur de Consiliul Judetean Mures care a oferit cazare gratuita participantilor.

Rep.: Ati organizat si evenimente în premiera?
M.D.:
Da, iar dintre actiunile noi as mentiona organizarea în premiera a unei tabere nationala de creatie de arte plastice, aceasta semnificând pictura, grafica si fotografie, o premiera cred în tara, cu participarea elevilor scolii Populare de Arte si a profesorilor de la trei scoli din tara, din Târgu-Mures, Cluj si Dâmbovita. Tabara s-a tinut la Sighisoara, locatie aleasa cu scopul de a crea o traditie deoarece Sighisoara este o locatie fermecatoare, cu un mare potential turistic, iar participantii au plecat cu gândul de a reveni în 2012. Având în vedere succesul acestei editii, ne dorim ca în anul viitor evenimentul sa aiba o anvergura internationala, cu invitati din alte tari, tabara fiind o oportunitate excelenta de reclama pozitiva în special pentru judetul Mures, finalizându-se cu un calendar care contine imagini realizate acolo.

Rep.: Câti cursanti ati avut în 2011?
M.D.:
Numarul de cursanti a crescut, desi numarul posturilor a scazut, acesta fiind un aspect destul de dureros al reducerilor de personal care s-au realizat si care ne-a afectat destul de tare. Avem peste 300 de elevi, ceea ce înseamna o crestere de 10% comparativ cu anul trecut si solicitari sunt în continuare desi – paradoxal – suntem în austeritate si taxele nu au scazut ci, dimpotriva, au crescut cu indicele de inflatie, ramânând totusi la un nivel de suportabilitate. În medie taxa este de 500 de lei per an si se poate plati în doua rate.

Rep.: Cum ati colaborat cu Consiliul Judetean Mures?
M.D.:
Am gasit întotdeauna deschidere din partea lor. Chiar de anul trecut când am primit bugetul s-a tinut cont de aceste actiuni în plus, de tabara de la Sovata si de o alta tabara de dansuri populare care a fost, de asemenea, o actiune noua, reusita. Anul acesta tabara a fost una experimentala, organizata mai mult pentru instructori, cum ar veni o formare de formatori. Locatia a fost comuna Alunis, o zona de interferenta culturala care s-a potrivit bine cu ceea ce ne-am dorit sa facem. Revenind însa la întrebarea dumneavoaastra, colaborarea cu Consiliul Judetean a fost una buna.

Rep.: Ce va propuneti sa realizati în 2012?
M.D.:
Pentru anul viitor ne propunem si actiuni noi, în special pe domeniul literaturii, festivaluri – concurs de poezie, de cântece populare si eventual de romante, atât în limba româna cît si în maghiara. Sunt lucruri care risca sa se piarda, în special la folclorul maghiar unde se observa un interes mai scazut în ceea ce priveste cursurile scolii. În acest sens, am dus o campanie în scoli si chiar în biserici, cu afise, pentru a atrage cursanti pentru pastrarea traditiilor maghiare. Tocmai de aceea intentionam sa organizam si concursuri, pentru a fi o forma de stimulare pentru participanti. Totodata, îmi doresc sa demaram colaborari internationale. Anul acesta a venit o oferta de la Bruxelles, proiect aflat în faza de evaluare, în care am propus o colaborare cu comunitati din Valonia. Colaborarile ar însemna participarea partenerilor din strainatate la evenimentele organizate de noi, astfel încât taberele de creatie si pictura, precum si festivalurile ar capata o anvergura internationala si desigur si participarea noastra la manifestari din strainatate. Dorim cât mai multe colaborari internationale, sa intram în parteneriate si sa accesam fonduri nerambursabile.

Troitele din Mures inventariate în vederea conservarii

Seful Centrului de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale, Vajda Andras, s-a declarat multumit de activitatile bifate în anul 2011, dezvaluind ca unul din proiectele de viitor ale sectiei pe care o coordoneaza este realizarea unui inventar al troitelor din judetul Mures.

Reporter: Care este filozofia dupa care va desfasurati activitatea?
Vajda Andras:
Noi avem un desfasurator care de ani buni are cam aceeasi structura, cu o medie de 12 festivaluri într-un an. La prima vedere pare putin, dar acestea necesita un efort destul de mare pentru a fi realizate. De asemenea, în 2011 am încecrat sa deschidem orizonturi catre un tip de cercetare a starii actuale a culturii traditionale, respectiv spre a constientiza si educa populatia în ideea de a pastra aceasta cultura si arta traditionala. Am mers pe ideea ca cei care vin si solicita ajutorul nostru, noi încercam sa îi ajutam. De fapt noi suntem deschisi la orice proiect care este interesant si care merita efortul nostru, indiferent din ce parte a judetului vine.

Rep.: Care au fost principalele actiuni din 2011?
V.A.:
Încep cu tabara de dansuri populare care a mers pe ideea ca întâi instructorii trebuie sa fie instruiti si sa aiba un schimb de experienta, iar ideea este sa mergem pe diferite zone folclorice. Anul acesta s-a predat dansul de pe Valea Superioara a Muresului, iar în 2012 ne dorim ca tema sa fie Câmpia Transilvaniei, adica dansuri române si maghiare de pe câmpie. De asemenea, un alt eveniment important a avut loc la Hodosa. Am primit de la primaria de acolo o solicitare pentru a-i ajuta în a face un inventar al patrimoniului zidit, al caselor vechi din comuna respectiva, proiect finantat din fonduri europene, în cadrul caruia am oferit consiliere metodologica, am explicat cum se face o fisa de evaluare a unei case, ce elemente trebuie fotografiate la casele vechi. Proiectul s-a finalizat cu peste o mie de fotografii si cu un album care contine o selectie a celor mai frumoase case. În fine, am primit o solicitare de la Universitatea Sapientia pentru a participa în calitate de co-organizator la un seminar – sura, organizat într-o sura veche, traditionala, cu studenti din tara si strainatate, tematica din 2011 fiind lemnul.

Rep.: Ce alte provocari aveti pe agenda de lucru?
V.A.:
Cu pasi mici, dar cu un devotament mare încercam sa facem pasi pentru realizarea unui inventar al troitelor, în prima faza de pe Valea Superioara a Muresului, iar apoi de pe teritoriul judetului. Ideea este ca oriunde ma deplasez, si în general ma deplasez destul de des, vad foarte multe troite vechi într-o stare destul de precara si ne dorim ca dupa ce avem un inventar cât de cât pus la punct, sa gasim solutii de sensibilizare atât a localnicilor cât si la nivelul autoritatilor pentru a face demersuri pentru conservarea acestor troite.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close