Noaptea cutitelor lungi

La jumatatea anului 1934, sub ordinele lui Ernst Röhm se aflau 400.000 de oameni înregimentati în batalioanele de asalt SA. Membrii SA erau scandalagii, badarani si începusera sa fie stânjenitori pentru Adolf Hitler care, ajuns cancelar al Reichului, era preocupat sa ofere opiniei publice internationale imaginea unei Germanii disciplinate.

Hitler era numai în teorie conducatorul SA-ului, seful suprem al SA-ului fiind de fapt Röhm, comandantul-sef care facuse din SA armata sa personala. O armata de temut, chiar mai puternica decât Reichswehrul. O alta rivalitate a capatat un caracter mai acut în 1934: cea dintre Himmler si Röhm. De vreme ce SS-ul nu era decât un detasament special al SA-ului, în teorie Himmler continua sa fie subalternul lui Röhm. În fapt, Röhm nu avea nici o putere asupra SS-ului. Totusi, Himmler ardea de dorinta de a se descotorosi definitiv de el.

Acest lucru avea sa fie posibil datorita Gestapoului, care se afla exclusiv în subordinea lui si în conducerea caruia Röhm nu avea nici un drept de amestec. La rândul sau, Göring astepta si el momentul sa-si doboare un mai vechi dusman. Urmarea a fost ca Röhm si statul-major al SA-ului erau tinuti sub o continua supraveghere. Pentru Himmler si Göring, Röhm era inamicul nr. 1.

Conflicte latente

Apropiatii lui Hitler încercau sa-l determine pe acesta sa reprime în fasa o revolta a SA-ului. În 1933, Hitler îi avertizase pe toti sefii SA-ului: “Sunt hotarât sa reprim cu brutalitate orice tentativa care ar urmari sa tulbure ordinea actuala (…) Oricine se va ridica împotriva autoritatii statornicite a statului va fi luat cu brutalitate de guler, fara sa se tina seama de pozitia lui.”

Cu toate acestea, Röhm nu a dat prea mare importanta a cestui avertisment si a continuat sa priveasca cu seninatate posibilitatea unui conflict cu Hitler. Daca masa nazistilor ar fi arbitrat conflictul, nu e sigur cine ar fi învins, dominatia lui Hitler nefiind înca pe deplin consolidata în partid.

Exista însa o forta de care Röhm nu a tinut seama. Aceasta era dubla armata comandata de Himmler. SS-ul alcatuia o garda pretoriana de temut. Desi din punct de vedere numeric era inferior SA-ului, SS-ul numara totusi 200.000 de oameni grupati în 85 de regimente de elita, infinit superioare din punct de vedere al pregatirii detasamentelor SA. si mai exista armata secreta a lui Himmler: Gestapoul.

Röhm era iritat de faptul ca nu obtinuse decât un post de ministru fara portofoliu în cabinet. La începutul anului 1934, atitudinea lui Röhm a devenit fatis ostila. Gestapoul, care-l supraveghea îndeaproape, constata ca multi opozanti din rândurile partidului nazist luau legatura cu el. SA-ul însusi se afla sub supraveghere. Aproape zilnic Hitler primea rapoarte menite sa-i atraga atentia ca Röhm îl critica.

Desfrâul lui Röhm devenise aproape public, în vreme ce oamenii lui de încredere comiteau cele mai grave abuzuri. Dar toate acestea nu erau suficiente pentru a-l determina pe Hitler sa actioneze. În iunie 1934, Gestapoul cerceta cu febrilitate documentele pe care le adunase de luni de zile cu privire la Röhm si la clica sa. Din fiecare document erau extrase câte un pasaj, o fraza, un cuvânt, câteva nume.

Se lucra cu migala, ca la un adevarat mozaic. Din elementele acestea disparate trebuia construit un tot unitar, un ansamblu care sa-l înspaimânte pe Hitler si sa declanseze în el hotarârea brutala mult asteptata. Numai dovada unei conspiratii, a unei iminente lovituri de stat care i-ar fi primejduit viata, l-ar fi putut scoate din nehotarâre pe Hitler.

Violentele de limbaj ale lui Röhm, excesele, izbucnirile si toate imprudentele sale fusesera înregistrate de miile de ochi ai Gestapoului, care vazusera în ele tot atâtea dovezi ale unui complot menit nu numai sa forteze mâna lui Hitler, dar chiar sa-l rastoarne, asasinându-l, la nevoie.

Decapitarea SA-ului

Simtind primejdia, Röhm a dat un comunicat în 19 iunie 1934, prin care anunta ca întregul SA va intra în concediu pe o perioada de o luna de zile, începând cu data de 1 iulie. În timpul acestei vacante, purtarea uniformelor de catre membrii SA era interzisa. În felul acesta, Hitler putea avea garantia ca zvonurile care circulau în legatura cu o lovitura de stat erau neîntemeiate.

Ca sa întareasca aceasta garantie, Röhm s-a instalat la Bad-Wiesse, o mica statiune termala bavareza. Cu prilejul despartirii, Röhm intentiona sa-i adune în jurul aceleiasi mese, la Bad-Wiesse, pe toti conducatorii grupelor SA. Himmler si Heydrich l-au informat pe Hitler ca banchetul era doar un pretext pentru a-i aduna laolalta pe toti sefii SA-ului si ca o lovitura de stat e iminenta.

Gestapoul s-a pregatit sa treaca la actiune. Din data de 28 iunie, cadrele politiei au fost consemnate. În 29 iunie, Himmler l-a înstiintat pe Hitler ca formatiunile înarmate ale SA-ului urmau sa porneasca a doua zi la atac si sa ocupe cladirile guvernamentale. Mai mult, o echipa deja desemnata ar fi urmat, cica, sa-l asasineze pe Hitler. Potrivit lui Himmler, între Röhm si generalul de artilerie von Leeb, seful regiunii militare München, se încheiase un acord care prevedea ca armele care se gaseau în depozitele clandestine ale armatei sa fie predate SA-ului.

În cele din urma, Hitler s-a hotarât sa distruga SA-ul. Himmler si Göring trebuiau sa conduca represaliile în Berlin, în vreme ce Hitler si Goebbels în München. La ora 7 dimineata, în 30 iunie 1934, Hitler se afla la Bad-Wiesse, însotit de oameni din SS, membri ai Gestapoului si militari. Garda SA care se afla în fata hotelului “Hanslbauer”, unde erau cazati Röhm si însotitorii acestuia, s-a lasat arestata fara sa opuna rezistenta.

În hotel nimeni nu se trezise înca. Sala de mese era pregatita pentru banchet. Toate acestea ar fi trebuit sa-i apara lui Hitler ca niste anomalii pentru oameni care se pregateau de puci, dar Hitler era prea nervos pentru a mai fi atent la detalii.

Hitler s-a repezit în camera lui Röhm. Surprins în timp ce dormea, acesta a fost arestat înainte de a face vreo miscare, în vreme ce Hitler îl împrosca cu înjuraturi. Un detasament venit sa schimbe garda a fost si el dezarmat fara sa opuna rezistenta. Operatia principala, întrucât era vorba de arestarea statului-major al “complotului”, s-a realizat în câteva minute, fara cea mai mica dificultate. Doar doi membrii SA, gasiti în acelasi pat, au fost ucisi.

Catre ora 8, convoiul a pornit spre München, ducându-l pe Röhm si pe camarazii sai sumar îmbracati si cu catusele la mâini. Pe drum au întâlnit câtiva sefi ai SA-ului, care se îndreptau spre Bad-Wiesse. si acestia au fost arestati. În oras, SS si Gestapo începusera înca din zori sa aresteze diferite persoane care figurau pe listele întocmite de Gestapo cu saptamâni în urma. La comanda SA-ului a fost numit Victor Lutze.

Represiune salbatica

Peste 200 de “prizonieri de razboi” au fost transferati în închisoarea din Stadelheim. Multi nu aveau nici o legatura cu SA, dar erau considerati adversari politici. În seara aceleiasi zile, Hitler a bifat 110 nume de pe listele întocmite de Gestapo, cerând ca respectivii sa fie executati. Îngrozit de numarul mare al victimelor, Frank, ministrul de justitie al Bavariei, a intervenit pe lânga Hitler si a obtinut revizuirea listei. În cele din urma, au ramas doat 19 nume, printre care se afla si cel al lui c.

Acestuia i s-a sugerat sa se sinucida, dar fostul sef al SA-ului s-a prefacut ca nu întelege aluzia. Timp de zece minute, lui Röhm i s-a lasat un pistol în celula, dar acesta nu s-a atins de el. Ca urmare, Röhm a fost împuscat de doi membri SS, unul dintre acestia fiind Eicke, comandantul lagarului de la Dachau. A urmat executia celorlalti condamnati. Acestia au fost scosi în curtea închisorii si împuscati de un pluton SS comandat de Sepp Dietrich.

Represiunile de la Berlin au fost mult mai salbatice. Himmler, Heydrich si Göring aveau fiecare o lista. Unii dintre cei vânati de SS si Gestapo au fost ucisi pe loc, altora li s-a luat un simulacru de interogatoriu înainte de a fi dusi în fata plutonului de executie. Plutonul tragea de la cinci metri distanta de condamnati, iar zidul la care au fost pusi a ramas patat cu sânge luni de zile. S-a profitat de acest prilej ca sa fie lichidati toti cei care stânjeneau, cei care, asa cum avea sa afirme un lider nazist, în timpul procesului de la Nürnberg, “nu erau prea îndragiti”.

Multi au fost împuscati din greseala: de pilda criticul muzical Schmidt, împuscat în locul unui medic cu acelasi nume sau conducatorul organizatiei Hitlerjugend din Saxonia, Lämmermann, al carui nume se strecurase în chip inexplicabil pe lista oamenilor care trebuiau ucisi. Vaduvele lor au primit cenusa decedatilor prin posta, însotita de o scrisoare de scuze. Executiile s-au oprit pe 1 iulie, la orele prânzului. În total, au fost executate câteva sute de persoane, probabil chiar 1.000, dintre care doar 200 din SA.

Portretul sefului SA-ului

Pe vremea aceea era un barbat sanguin si masiv. Grasimea îi acoperea un redutabil edificiu muscular. Nu era obez ca Göring, dar calaria pe care o practica cu asiduitate nu putea combate efectele banchetelor la care se îndopa ore în sir. Pe trupul acesta cam prea gros, dar puternic, se sprijinea cel mai autentic cap de bruta care se putea imagina.

Obrazul apopleptic, aproape rotund, cu barbia dubla si falci zdravene, era strabatut de o retea de vinisoare violacee. Sub fruntea larga si joasa, sclipeau doi ochi mici si foarte vii, înfundati în orbite si înecati în masa de grasime a fetei. Obrazul acesta era brazdat de o cicatrice profunda, care accentua si mai mult aerul lui de brutalitate înnascuta.

Buza de sus, foarte lunga, era ascunsa de o mustata triunghiulara, scurta si aspra, care-i acoperea toata gura, subtire si mare. Avea parul tuns scurt si întotdeauna bine pieptanat. Doua urechi mari si ascutite, cu vârfurile îndoite brusc în afara îi dadeau oarecare asemanare cu un faun.

Întregul sau anturaj, pâna si soferul si ordonanta, era compus din homosexuali. seful SA-ului se înconjura de “efebi” pe care-i alegea pentru frumusetea lor fizica si pe care-i pervertea cu placere daca nu erau cumva dinainte pervertiti.

Legalizarea asasinatelor

Pe 2 iulie, toate documentele privitoare la actiunile din ultimele doua zile au fost arse. Versiunea oficiala a evenimentelor a fost prezentata de Göring, fiindca mai multe ziare din provincie începusera sa scoata numere speciale, iar presa internationala punea întrebari stânjenitoare. Göring a vorbit despre o încercare de puci si despre o tradare a reactiunii.

Pe 3 iulie, s-a tinut un consiliu de ministri. Asasinatele trebuiau cumva legalizate. Nici unul dintre cei prezenti nu a avut curajul sa protesteze. Ministrii i-au adus multumiri lui Hitler ca a salvat Germania de haosul rebel si au adoptat în unanimitate o lege al carei unic articol stipula: “Masurile luate la 30 iunie, 1 si 2 iulie 1934 pentru a contracara tentativele de tradare si de înalta tradare sunt considerate ca masuri urgente de aparare nationala.”

Batrânul maresal Hindenbrug l-a felicitat pe Hitler printr-o telegrama. Hitler s-a multumit sa afirme ca “potrivit unei legi de fier”, se instituise “judele suprem al poporului german.”

Ioan BOTIS