Nume de cod: ”Donna Alba”, O viață între Securitate, poezie și… afaceri de succes (I)

A dat note informative la Securitate încă de la 24 ani. Le semna ”Donna Alba” și nu avea niciun fel de apăsări sau regrete. Ambițioasă, frumoasă și cu un talent poetic cunoscut și recunoscut, dorea să se bucure de consacrare literară. Micul oraș de pe Mureș nu putea însă să-i ofere recunoașterea la care aspira tânara și talentata absolventă a Liceului ”Alexandru Papiu Ilarian”. A plecat deci la București, pentru studii superioare, iar acolo a avut un nou debut literar. Acesta a fost nu numai un nou succes, dar și consacrarea sa ca poetă la scară națională. În orașul lui Bucur avea să cunoască lumea bună a literelor românești, fiind în același timp și o studentă foarte apreciată de Alexandru Piru, cunoscut critic și istoric literar, unul dintre foștii asistenți universitari ai lui George Călinescu. Succesul literar la care aspirase nu a însemnat însă și bunăstarea materială la care sperase, dar după 1990 avea să vină și aceasta. Romanele Sandrei Brown pe care le-a tipărit și distribuit în toată România prin propria sa editură – căci avea exclusivitate pentru Sandra Brown – avea să-i aducă și împlinirea materială la care aspirase atâția ani. ”Donna Alba”, la cei 52 de ani ai ei, putea fi mulțumită. Reușise! Cu multe relații în lumea literelor românești – și nu numai – și cu o impozantă și superbă vilă la Breaza și un apartament confortabil în București, se putea considera o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Trecutul rămăsese undeva în urmă, ascuns bine între filele unor dosare bine ferecate. Cel puțin așa credea ea.

 O carte uitată pe un raft și… o revelație târzie

O carte oarecum singulară ca tematică printre cărțile pentru copii și atlase școlare, rămasă stingheră pe un colț de raft într-o librărie din Sighetul Marmației, mi-a atras atenția. Am răsfoit-o lapidar. Cele 300 de pagini o recomandau ca pe o carte de week-end. Am dedus că-mi place stilul și am cumpărat-o. ”A patra ipoteză – Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj”, volum de Liviu Tofan, a apărut la Editura Polirom din București, în 2012. Scrisă într-un stil alert și foarte bine documentată, cartea oferă o perspectivă nouă asupra celebrului caz Haiducu, un ”defector” român din timpul Războiului Rece care se predase organelor de contraspionaj franceze înainte de a-și începe misiunea cu care fusese trimis în Franța, respectiv aceea de a-l asasina pe scriitorul dizident Paul Goma. Cartea se citește cu plăcere pentru că acțiunile cuprinse în volum sunt pline de suspans, personajele sunt bine conturate și nu lipsesc – ”sarea și piperul” oricărei cărți de acest gen -, nici câteva morți suspecte, dar și dispariții mai mult sau mai puțin misterioase. În acest mix de roman polițist cu evenimente cu caracter istoric și personaje şi considerații politice, apare și personajul cu numele de cod ”Donna Alba”. În cartea lui Liviu Tofan sunt reproduse două note informative ale ”Donnei Alba” mai mult decât interesante și care, prin conținutul lor, se leagă într-un anume fel de cazul Haiducu. Citind notele sale informative am avut o revelație. În fapt, era vorba despre poeta mureșeană Mara Nicoară. Cu câțiva ani în urmă, într-un anume context, îi luasem apărarea în scris acestei ”Donna Alba”, neştiind pe atunci cine se ascundea de fapt sub acest nume de cod.

 Dar să începem… cu începutul

Iată ce scria în august 2011, pe blogul său personal, poetul mureşean Dan Culcer care se stabilise în Franţa de aproape trei decenii. Dan Culcer: ”Cu doi ani în urmă (2009 – n.m.), în raport cu primirea deconspirării (…) – era vorba despre numele real al >, n.m. -, pornind de la un interviu al meu acordat poetei Letiția Ilea, în Tribuna din Cluj, istoricul Nicolae Balint, profesor în Tîrgu Mureș și harnic ziarist, mă îndemna să acționez bărbătește prin demascarea informatoarei. La vremea interviului pe care-l comentează Nicolae Balint, aveam certitudini, dar nu văzusem dosarul de reţea al Marei Nicoară, nu puteam furniza probe indiscutabile pentru justiție. Așa că ar acesta fi fost un risc inutil, iar demascarea dădea chix. Reproduc articolul lui Nicolae Balint, care are o retorică proprie și nu fără temei, deși imputările adresate mie cad în gol. Dacă luăm în considerare însă evoluția dosariadei și dezechilibrul organizat dintre demascarea securiștilor ordonatori și demascarea oportunistă a unor informatori reali sau imaginari, în cadrul unor lovituri de dosar, Balint avea dreptate să propună mefiența…”

 Jos masca!

Pe Dan Culcer l-am cunoscut într-un mod impersonal, pe internet, și chiar am realizat cu domnia sa, pe această cale, un interviu în două părți. Ceva mai târziu, mai precis în urmă cu vreo trei ani, l-am cunoscut și personal, la arhivele mureșene. Am schimbat câteva cuvinte, dar nu mi-a făcut impresia că mi-ar fi purtat pică pentru ceea ce scrisesem atunci (prin 2007) în apărarea ”Donnei Alba”. De altfel, pe același blog al domniei sale – pe care eu l-am descoperit abia în urmă cu câteva zile – mai era postat un text, înaintea celui la care am făcut referire anterior, dar tot din august 2011. În acest text, Dan Culcer scrie, cu subiect și predicat, cine a dat note informative despre el. ”Poeta Mara, alias Mara Nicoară, scria Culcer, dovedește nu doar un precoce talent poetic, o precoce și explozivă sexualitate, ci și o certă înclinație pentru turnătorie. CNSAS mi-a trimis la finele lui 2008 o atestare privind identitatea informatoarei cu nume conspirativ Dona Alba, stabilită în persoana numitei Nicoară Maria, născută la 3 decembrie 1948, în Cozma, județul Mureș, fiica lui Vasile și Eugenia…” Culcer merge mai departe și scrie: ”Am cunoscut-o în cadrul cenaclului > al Casei de cultură a sindicatelor din Tîrgu Mureș (…) Era încă elevă de liceu. Primele note informative datează din 1972 şi se află în dosarul meu de urmărire informativă (DUI) din arhivele Securităţii…”

 ”Dulcele stil iezuit”…

”Obișnuit > cu cuvintele, scriam eu, poate că Dan Culcer, în acest caz se joacă prea ușor cu ele, chiar nepermis de ușor. Să nu uităm că în mediul literar și nu numai – dar aici poate că mai mult decât în alte domenii – existau și există invidii, interese, orgolii, mai mult sau mai puțin satisfăcute. Or în aceste cazuri trebuie să fim mai rezervați. În ceea ce o privește pe misterioasa Donna Alba, poeta-informatoare, Dan Culcer vine cu indicii cheie…” Și le enumeram pe cele care le-am considerat eu a fi mai importante și mai sugestive și care m-au condus, fără putință de tăgadă, spre Mara Nicoara, pentru care Dan Culcer folosise doar inițialele, M.N. Tot eu, puneam retoric întrebarea: ”Totul se potrivește. Dar ce garanție avem că informațiile oferite de Dan Culcer sunt adevărate și nu sunt doar simple răutăți menite să discrediteze sau chiar să distrugă un om? Ceea ce este foarte ușor astăzi când trăim nebunia colectivă a ”. Apoi, la final, concluzionam : ”Un bărbat adevărat merge până la capăt, domnule Culcer, și nu procedează în dulcele stil iezuit. Adică altcineva să arunce piatra…” Dacă au mai existat îndoieli, Dan Culcer, care a și obținut o adeverință de la CNSAS în acest sens, le-a spulberat fără nicio putință de tăgadă. Dincolo de personajele implicate în cazul Culcer, ceea ce rezultă e faptul (trist) că mediul intelectual-creativ era strict controlat prin informatori. Însă ceea ce a făcut în acest sens Mara Nicoară, la Mureș, a continuat să facă și la București, mai ales că acum se mișca într-un cerc mult mai larg și mai pretențios, cu figuri (literare) mult mai cunoscute și de care Securitatea – așa cum vom vedea – era foarte, foarte interesată.

(Urmare în numărul viitor)