O făcătură, ”Acoperitul” Turcescu, între delir mistic și sindromul dublei personalități

 Media acestor zile tratează la modul cât se poate de serios o poveste total neserioasă. Cuprins de ”remușcări”, Robert Turcescu, cel cunoscut mai mult pentru obediența emisiunilor sale ”închinate” defunctei puteri, rupe tăcerea și se ”deconspiră”… a fost ofițer acoperit al Direcției de Informații Militare, structură componentă a Direcției de Informații a Armatei. El cere să fie judecat de Dumnezeu și de judecători. Nu știe că înainte de toate cei care trebuie să se sesizeze sunt procurorii. Pentru necunoscători sau pentru cei care ”aspiră” informațiile fără a le analiza câtuși de puțin, spovedania lui Turcescu, însoțită de cele câteva așa-zise dovezi, sunt senzaționale, extraordinare și ne arată (vezi, Doamne!) că în presă – și în media în general -, dar și în mediul politic mișună ”ofițerii acoperiți”.

Să o luăm metodic… Gradul care i s-a acordat (moca, dar retras ulterior) și care este înscris în livretul său militar nu demonstrează că ar fi ofițer acoperit. Nici cele câteva înscrisuri, dar fără numele său (fluturași), care chipurile ar arăta salariul primit de el, nu susțin cele afirmate de Turcescu. Livretul militar se acordă tuturor celor care sunt susceptibili de a fi mobilizați în anumite situații dispuse de CSAT. Aici este o altă problemă… Însă înainte de asta am să dau și două exemple pe care le cunosc foarte bine. Prin 1992 sau 1993, prof. univ. dr. Nicolae Simescu, din Mediaș, un foarte bun specialist în gaze naturale și gaze de șist, a fost avansat de Ion Iliescu, Președintele de atunci, de la gradul de sublocotenent la cel de locotenent colonel, ”sărind” câteva grade militare din ierarhia firească. Un alt caz, este cel al colonelului – în rezervă, azi – Francisc Tobă. Personaj controversat al evenimentelor din decembrie 1989, de la Sibiu, căpitan inginer pe atunci la Uzinele Mârșa, Francisc Tobă a trecut în rezervă în 1990 și a devenit om politic apropiat puterii cu trei trandafiri în glastră. În rezervă fiind, Tobă a mai obținut, tot printr-un decret semnat de Ion Iliescu, unul sau două grade militare (nu rețin exact), dar la un moment dat s-a ”răzgândit” și a cerut să fie reactivat ieșind la pensie colonel. Nici Simescu și nici Tobă n-au fost ”ofițeri acoperiți”, ci doar niște apropiați ai regimului de atunci, regim care a ținut să-i recompenseze cu niște grade militare deși nevoile de mobilizare nu cred că justificau acordarea gradelor respective. Turcescu ar fi trebuit să știe că ofițerii acoperiți nu au livret militar și nici nu sunt plătiți cu flurași de salariu care rămân la ei. Și între noi fie vorba, merită oare riscul de a fi ofițer acoperit pentru 2400 de lei când de la unul ca Vântu poți lua mult mai mult și, evident, în dolari sau euro?

Ofițerii acoperiți se află în niște evidențe speciale ale structurii de informații din care fac parte, iar despre existența lor știu un număr strict limitat de persoane, singurul care le cunoaște adevărata identitate – ei fiind legendați – este ofițerul de caz. Ofițerii acoperiți sunt selectați după anumite criterii sunt studiați ani de zile, sunt apoi testați, uneori chiar fără ca ei să știe, dând proba loialității, devotamentului, curajului, intelectului de excepție, capacității de reacție în situații limită. O dată trecute aceste verificări, li se aduce la cunoștință faptul că vor deveni ofițeri acoperiți. Apoi urmează pregătirea specifică pe domeniul de interes pentru care au fost selectați. Și la urmă, are loc legendarea, după care pleacă în ”junglă”, domeniul în care trebuie să se infiltreze și să obțină informațiile de care structura din care face parte are nevoie. Ofițerul acoperit este un om modest, tenace, bine pregătit, care-și practică meseria cu profesionalism și care nu trebuie să iasă în evidență prin nimic ce ar putea atrage atenția structurilor de protecție informativă. Ofițerul acoperit nu este labil psihic, or spovedania lui Turcescu tocmai asta a demonstrat. În rest… toate cele spuse de el sunt simple baliverne menite, fie să intoxice și să inducă o stare de nesiguranță, ezitare și scârbă în rândul publicului, fie denotă un grav dezechilibru psihic. Cu toate acestea ”cazul” Turcescu poate ridica câteva întrebări firești:

–         Cine și în ce scop a dispus acordarea de grade militare anumitor persoane care nu au pregătirea militară corespunzătoare?

–         Se justifică acordarea respectivelor grade din punct de vedere al nevoilor de mobilizare?

–         Ce servicii de informații au dreptul să folosească ”acoperiți” și care sunt domeniile în care aceștia NU pot fi folosiți? Există în acest sens o posibilitate de control legal a societății civile asupra posibilității de imixtiune sau abuz din partea unor oameni din serviciile de informații tentați să încalce legea?

–         Cum este posibil ca uneori informații secrete, strict confidențiale, să ”se scurgă” spre presă? În aceste condiții mai poate un ofițer acoperit să-și facă munca pentru care a fost pregătit, în siguranță deplină?

În rest… ce să spun? ”Cazul” Turcescu se va stinge de la sine. E doar încă o petardă menită să ne distragă atenția de la alte chestiuni presante. Ceea ce este cert este faptul că prin ceea ce a făcut, Turcescu s-a compromis total și iremediabil. Poate însă că și acest ”act” face parte dintr-o ”ieșire din scenă”… dar una cât se poate de penibilă.