Pași mari pentru oameni mici
Când un om mic face pași prea mari riscă să facă întindere, să rămână crăcănat pentru o vreme. Sau să stea perplex, neînțelegând cum de i-au reușit, și să-și consume toată energia în a-și admira reușita. Cred că e cazul lui Emil Boc – primarul Clujului, ce-și tratează orașul ce l-a ales ca pe-o amantă expirată și patetică, suplinit la primărie de indeciși și incompetenți, președintele de partid al cărei armă fatală e pantzerul de la Cotroceni. Cu toate că empiric ideea e verificată mai ușor pe oameni, cred că s-ar putea aplica și la partide, și în general la nivelul formațiunilor mici care preiau sarcini excedentare, al instituțiilor slabe ce își propun performanțe majore.
Guvernarea actuală se află în sus-numita situație. Partidele din alianță – PD, PNL, UDMR, PC – sunt în sine mici, expuse capriciului, cu interese și ambiții ținând loc de doctrine și principii politice. Liderii lor – Boc, Tăriceanu, Voiculescu, Bela – au fost figuri de mâna a doua în politica românească, înainte să conspire în vederea guvernării, alianța DA a fost dictată de conjunctură și se erodează dramatic de la o lună la alta. Din păcate, înainte să fi apucat a confirma că știe ce înseamnă guvernare, că poate să-și respecte programul electoral și că platforma politică adoptată în campanie e mai importantă decât afacerile, interesele ori orgoliile unor lideri.
Dacă Stolojan ia poziție împotriva lui Patriciu, asta se traduce că nu e pe aceeași lungime de undă cu premierul și că e fatalmente în bărcuța cârmuită capricios de președintele Băsescu. Dacă Tăriceanu vede în PPE un „amalgam” de partide cu doctrine și interese eterogene, Emil Boc simte că trebuie să-și gonfleze doctrina și să-i dea peste nas premierului, când PD-ul tocmai negociază aderarea la PPE. Acolo unde Patriciu vede avantaje în aplicarea clauzei de salvgardare, în neaderarea României la UE în 2007, Stolojan vede probleme, nereușite și eșecuri. Ceea ce ar trebui să ni se pară și nouă o poziție corectă, câtă vreme trendul a fost stabilit și nu se mai poate disputa acum oportunitatea integrării politice, juridic, economice și administrative în Uniune.
Că nu s-au construit decât vreo zece kilometri de autostradă în guvernarea actuală e, cu siguranță, și vina conducerii. Ea apasă, în primul rând, pe umerii premierului, cu toată moștenirea „dubioasă” pe care PSD-ul a lăsat-o în contractele cu firmele prestatoare. Și asta nu e carența cea mai mare. Numai idealiștii îi mai dau șanse lui Tăriceanu până la sfârșitul acestui an. Spectrul anticipatelor însă n-a dispărut. Iar lipsa de popularitate, ineficiența, incapacitatea adoptării unei strategii coerente și constructive de guvernare nu pot fi camuflate după scandalul Stenogramelor, oricare ar fi deznodământul acestuia. Geoană nu greșește prea mult când spune că, lipsită de inspirație în actul de guvernare, puterea actuală tot mai scoate câte o stenogramă pentru a masca ba o creștere a fiscalității, ba un verdict negativ al raportorilor europeni.
Nepregătită pentru câștigarea alegerilor și nici pentru guvernare, lipsită de oameni, programe și strategii, Alianța tocmai se apropie de momentul psihologic al decontului, când declarațiile de intenție și acuzele adversarilor nu mai sunt convingătoare. Și s-ar putea ca pasul nemeritat de mare pe care l-a făcut la alegeri, să determine reculul unor pași mărunți înapoi la guvernare. Fatali și pentru ei și pentru țară.
Vali Mureșan
