Uncategorized

Placutele bilingve la control!

Borbély László, candidatul UDMR pentru Camera Deputatilor in Colegiul Uninominal nr. 1 si György Frunda candidatul UDMR pentru Senat in Colegiul Uninominal nr. 1 au vizitat, joi, cateva institutii publice din Targu-Mures, pentru a vedea daca acestea au afisate tablitele cu denumiri bilingve. Unele institutii aveau aceste placute, altele nu.

Lege neaplicata

In vizitele facute la institutiile publice din Targu-Mures, cei doi candidati au observat ca, desi exista o lege care reglementeaza folosirea limbii materne in administratie, aceasta nu se prea respecta. „Daca nici macar Prefectura, institutia care raspunde de aplicarea legilor si vegheaza asupra legalitatii în teritoriu nu respecta prevederea legii administratiei publice locale în legatura cu afisarea placutelor bilingve, atunci la ce sa ne asteptam de la celelalte institutii pu­blice”, se intreba Borbély László. Potrivit candidatului nu doar inscriptiile ar trebui sa fie bilingve ci si angajatii acestora sa fie cunoascatori de limba maghiara. „In acele localitati unde traieste o anumita minoritate si are ponderea de peste 20% institutiile pu­blice au obligatia sa asigure folosirea limbii materne, nu numai inscriptia in limba respectiva ci si angajarea unor oameni care stiu limba respectiva”, a declarat Borbely.

De asemenea in hotararile sedintelor Consiliului Local, unde sunt mai mult de o treime dintre consilieri ce apartin unei minoritati nationale, sa se utilizeze limba materna a acestora. Dupa parerea lui György Frunda folosirea limbii materne în administratie ar trebui sa fie o cutuma, un fapt de bun simt. Asa cum unitatile comerciale folosesc afisarea bilingva, tot asa si institutiile publice ar trebui sa afiseze informatiile de interes public si în limba maghiara. Candidatul a precizat ca va depune o sesizare la Prefectura in vederea respectarii acestei legi.

Rezultatul controlului

Candidatul Frunda György a precizat ca aceasta campanie pentru folosirea limbii materne se vrea un semnal de alarma asupra respectarii legii. „Noi am atras atentia oral in repetare randuri asupra acestui fapt dar trebuie sa dam un semnal clar pentru respectarea legalitatii si aplicarea unei masuri care asigura o cunoastere mai buna intre cele doua comunitati”, a declarat Frunda. Acesta a acuzat reprezentantiI institutiilor ca nu au asigurat denumirile bilingve din anumite interese politice. „Cred ca este vorba despre o anumita retinere si un interes politic, sunt multi oameni care au o anumita putere la nivel local sau judetean, si care cred ca daca nu folosesc limba maghiara sau nu ofera aceste drepturi egale, obtin voturi, ori acest lucru este fals”, a declarat Frunda, care a facut un apel catre consilierii UDMR pentru a folosi limba maghiara in sedintele de Consiliu Local si Judetean, „obligatia traducerii fiind in sarcina primarului, asa cum prevede legea”.

Din cele 24 de institutii publice monit­orizate de cei doi politicieni, în doar opt a fost respectata legea. Conducatorii interpelati au recunoscut obligatia legislativa ce le revine si au promis ca în curând vor afisa denumirea institutiei si în limba maghiara.

Claudia SAS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close