Potcovăria lui Zoltan

Peste 500 de cai din județul Mureș au ceva în comun. Toți trec, de câteva ori pe an, pe la Cuci, unde funcționează o potcovărie vestită. Aici lucrează Laszlo Zoltan, pe care mulți îl consideră cel mai mare meseriaș din zonă. Și oamenii știu ce vorbesc.

Voicu este unul din cei peste 500 de cai care trec anual pe la potcovăria din Cuci. Stăpânul îl aduce aici de patru ori pe an: “Voicu este cel care mă ajută la toate treburile gospodărești, de 10 ani, și pe soare și pe zăpadă. Pentru că trebuie să am grijă de copitele lui, îl aduc la Laszlo Zoltan, cel mai bun potcovar și fierar care există în partea asta de județ”, ne-a povestit stăpânul calului, Gheorghe Costea din Petrilaca.

Reclama nu e gratuită

Ne convingem de asta imediat cum ajungem lângă poarta casei potcovarului-fierar. Aici așteptau să fie potcoviți doi cai, un sătean dorea să-și ascută cuțitele plugului, iar un gard din fier forjat lung de 12 metri, proptit de peretele casei, aștepta și el atenția fierarului. “Nu știu de ce m-am apucat de potcovărit. În urmă cu opt ani m-am lăsat de șoferit pentru că am fost șofer de tir. Am încercat să învăț meseria asta. Primarul de atunci a spus că pot să practic meseria și fără autorizație, până văd dacă fac față. După un an aveam autorizație și de atunci, în fiecare zi, de dimineața de la ora șase până seara la 10, asta fac. Pentru o singură potcoavă dau 300 de lovituri de ciocan,” s-a destăinuit Laszlo Zoltan.

Cai buni există doar în filme

Intrați în potcovărie am avut ocazia să asistăm la un întreg ritual al focului. Gazul arde în vatra plină cu piatră de var peste care se pune fierul ce va deveni potcoavă, pe măsura mărimii și greutății fiecărui cal. Se înroșește, se bate, se bagă iar în foc, iar se bate pe ilău, și tot așa până căuaciul, adică potcovarul, hotărăște că potcoava e numai bună. Între timp, temperatura din atelier depășește 60 de grade celsius. Dar el nu are timp să observe, pentru că are de curățat copita calului, cu atenție maximă, pentru a nu-l răni, deoarece o rană la picior poate fi fatală unui cal. În final, după lupta dintre om și mândrul animal, ambii sunt epuizați. “M-aș lăsa de potcovit, dar mi-e milă de oameni. Cum se naște un potcovar, cum mă las de potcovit. Se zice că în sat rentabili sunt primarul, doctorul și potcovarul. Pentru că lucrează zi lumină. Pe lângă asta, caii sunt buni doar în filme. Fiecare are obiceiurile lui proaste. Mușcă, dau cu copita, au fost cazuri prin alte părți când stăpânul a fost călcat în picioare de animal și omorât. Unii cai nu stau la potcovit pe picioarele din spate și este o aventură să te apropii de ei. Uneori se ajunge la imobilizarea totală și la sedarea calului. Eu personal am fost rănit, nu o dată. Potcoave, scoabe, rândunica pentru unghii, cinci milioane gazul pe lună, vă zic, le-aș lăsa în urmă și mâine. M-aș axa pe garduri și porți din fier forjat și aș scoate sute de milioane de lei pe lună, nu 400.000 de lei pe un cal”, a spus foarte hotărât Zoltan. Dar noi nu credeam nici un cuvânt, pentru că în timp ce ne povestea, compasiunea și dragostea din vocea lui spuneau mai multe decât cuvintele. Pe el îl doare nepăsarea acelora care au cai și nu-i potcovesc pe motiv că nu sunt cai rentabili. Mângâie ca un părinte genunchiul bolnav al unui alt cal care-și așteaptă liniștit rândul la potcovit și aflăm că dacă stăpânul nu l-ar fi neglijat, piciorul i-ar fi fost sănătos.

Măsura dragostei lui pentru cai

Toți caii trec pe la el: din Petrilaca 135 de cai, din Cuci 36, Dătășeni 27, Bogata și Chimitelnic peste 100. Iar din Bogata și din Zau, din cauza distanței mari, caii sunt aduși în mașini speciale. Dar cel mai tare ne-a convins munca lui. Voicu nu a tresărit nici măcar o dată în timp ce Zoltan îi curăța copita cu unealta specială numită rândunică, nici măcar atunci cînd potcoava roșie de foc a fost așezată pe copita lui pentru a se păsui. Parcă i-a tremurat puțin pielea pe spate când cele opt cuie i-au străpuns unghia. Dar numai atât. Fasonatul copitei și lăcuitul cu o substanță specială care împiedică ruginirea cuielor, dar și o posibilă infecție, este sfârșitul “tratamentului și manichiurii” la potcovar. După ce-și încearcă “noii pantofi Gucci”, Voicu iese țanțoș din curte. Zoltan, cu ochii după cal, afirmă: “Nu suntem toți la fel. Unii au cai, deși nu ar merita. Voicu este un frumos exemplar fericit, iubit și îngrijit. Am avut și eu doi cai de 900 kg fiecare, uriași blînzi și frumoși. Dar i-am vândut ca să-mi încep afacerea asta. Îi mai visez și acum, uneori. Pe unul dintre ei l-am văzut înhămat la o trăsură cu care se plimbă turiștii prin Sovata. Deși arăta bine, nu pot să nu mă întreb mereu e bine îngrijit. Cine are cai ar trebui să nu se mai despartă de ei. Pot să-ți fie alături și 30 de ani. Îți poți împărți viața cu ei”.

Povestea lui Zoltan s-ar putea lungi la nesfârșit, fără riscul de a plictisi, pentru că omul vorbește simplu, din inimă, așa cum își face meseria. Timpul petrecut în potcovăria lui nu e niciodată timp pierdut.

Eugenia KISS