Asfalt scandal
La mijlocul anului 2004, Consiliul Local, Primãria Târgu Mureș și investitorul german Peteranderl Walter au pus bazele asocierii Aspharom-Asfamur. Pentru a pune bazele asocierii, Peterlander și soția acestuia, Delia-Mioara, înființeazã societatea Aspharom, cãreia CL este de acord sã-i închirieze un teren de aproximativ un hectar și jumãtate pe strada Barajului pentru a crea posibilitatea ca austriacul sã-și înregistreze firma și sã aducã utilajele. La rândul sãu, CL înființeazã societatea Asfamur SA pentru a putea colabora cu Aspharom prin asociere. Varianta asocierii era la momentul respectiv opțiunea cea mai puțin angajantã, luatã și sub presiunea investitorilor care dãdeau semne cã ar dori sã se retragã. Sub aceastã formã asocierea urma sã funcționeze opt luni dupã care, în cazul în care colaborarea decurgea bine, urma sã se treacã la formarea unei societãți mixte. Doar cã asocierea nu a funcționat de la bun început. Utilajele aduse de investitor
s-au dovedit a fi niște rebuturi, iar consilierii, nici pânã în ziua de azi, nu au o evidențã contabilã care sã reflecte activitatea asocierii. Administratorul Bende nu o datã s-a plâns de relația precarã cu administratorul Aspharom, Delia- Mioara, soția investitorului german. De asemenea, profitul înregistrat de la înființarea asocierii a fost de doar 1,3 miliarde de lei, o sumã derizorie din care în bugetul local au intrat doar 585 milioane de lei.
Amenințarea Asfamur
Ședința Adunãrii Generale a Acționarilor a fost amânatã anul acesta de mai multe ori, tãrãgãnându-se luarea unei decizii. Practic, trebuie luate în discuție trei variante: anularea asocierii, continuarea colaborãrii între cele douã societãți, însã într-o nouã formã (societate mixtã) sau separarea Asfamur care apoi sã se impunã pe piațã prin comercializarea de mixturã asfalticã și care, teoretic, ar aduce beneficii orașului. La ultima ședințã a CL consilierii au amânat încã o datã discuțiile în ceea ce privește viitorul asocierii. Totuși, varianta care pare sã fie agreatã de consilieri este separarea Asfamur. De fapt, luna trecutã aleșii locali au cerut elaborarea unui plan de afaceri pentru a analiza viabilitatea acestei variante. Doar cã planul întocmit de firma SC Vianova Proiect SRL este, dupã cum au afirmat și consilierii, lacunar, cu date eronate și neconcludente. O ipotezã tot mai des vehiculatã este cã înființarea Asfamur ca și o societate independentã nu este agreatã de edilul Florea, dar nici de firmele cu profil de producție de mixturã asfalticã deoarece intrarea pe piațã a Asfamur ar dãuna unor aranjamente de pe piața mureșeanã. O societate ce aparține CL prin participarea la licitații ar avea unele avantaje în defavoarea unor firme care au repartizoare de mixturã asfalticã, cum ar fi, spre exemplu, SC Citadin Prest SA sau SC Astor Com SRL. Și lista ar putea continua.
Demisie de bunã voie și totuși silitã
La ultima ședințã de Consiliu Local administratorul Asphamur, Alexandru Bende, și-a anunțat demisia. Conform unor surse neoficiale, administratorul și-a dat demisia din cauza unor divergențe de opinie cu directoarea Aspharom, dar și a intereselor care nu-i sunt strãine edilului. Cum Alexandru Bende avea drept doar de a doua semnãturã (fiind de fapt un mijloc de control al CL pentru contabilitatea asocierii) de multe ori administratorul era pus în fața faptului împlinit întrucât gestiunea activitãții asocierii era de fapt în mâinile administratorului Aspharom. Sãptãmâna aceasta consilierii vor trebui sã ia o decizie în privința asocierii. “Planul de afaceri” prezentat aleșilor nu oferã însã date reale și concludente, fapt ce va îngreuna decizia AGA, care cu siguranțã cã va agita jocurile de pe piața târgumureșeanã. Vom reveni.
Cristina CORNEA



