Uncategorized

PSD a infiltrat BBC

Concedierea lui Traian Ungureanu de către BBC nu e decât un act economico-politic. Dincolo de toate lamentările apărute în presă care au devenit la un moment dat stânjenitoare, realitatea e una necruţătoare. Conducerea BBC a făcut probabil un troc cu PSD. Profesionistul Traian Ungureanu a fost sacrificat pe altarul interesului de partid. În semn de solidaritate cu el alţi 5 din cei 12 jurnalişti ai BBC de la Bucureşti şi-au anunţat demisiile.
A mai căzut un bastion. Poate nimeni nu se aştepta ca postul de radio ce reprezenta etalonul informării corecte şi analizei pertinente să se lase “infiltrat” de către putere. O putere căreia puţine instituţii media i-au scăpat. Scandalul declanşat în jurul demiterii lui Traian Ungureanu e sfârşitul unui proces ce a început cu mai bine de doi ani în urmă.
Influenţă şi supunere
În luna ianuarie a acestui an Radio Uniplus, cumpărat cu ceva timp înainte de omul de afaceri Cristian Burci, a devenit Radio Star. Uniplus era singurul post naţional de radio care transmitea în totalitate buletinele de ştiri şi emisiunile BBC. În grila noului post nu mai era loc decât de câteva dintre buletinele postului cu sediul central la Londra. Nu putem face abstracţie de faptul că Burci este proprietarul Prima TV, un fief recunoscut al   PSD. Din această primăvară presiunea a crescut. Din ce în ce mai mulţi retransmiţători (posturi de radio locale din toată ţara ce emit pe FM) ai BBC au anunţat că nu mai pot continua colaborarea. Un exemplu este cel al FUN Radio care emite în Bucureşti şi care a anunţat că păstrează doar două emisiuni ale BBC. Exemple mai există. Această evoluţie nu poate fi separată de faptul că influenţa PSD în mass-media locală din România a crescut neîncetat. De altfel, există destul de puţine posturi de radio, studiouri TV sau ziare care să nu se afle sub controlul unor oameni de afaceri apropiaţi puterii. Pentru BBC mai puţin retransmiţători înseamnă mai puţină publicitate. Deci mai puţini bani şi mai puţină rentabilitate.

Cârtiţele

Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici să spunem că am fi înţeles. Dar tot în cursul acestui an politica de personal a postului a luat o turnură neaşteptat de dubioasă. Au fost angajate cel puţin trei persoane care nu se potriveau cu cerinţele BBC. Surse din interiorul postului care doresc să îşi păstreze anonimatul consideră că cei trei jurnalişti sunt apropiaţi de diverse forţe politice. Mai mult, aceştia au “luat faţa” unor vechi angajaţi ai postului în ceea ce priveşte accederea la diferite facilităţi cum ar fi stagiile de pregătire la Londra.
Ungureanu, singura legătură cu trecutul
Un lucru puţin cunoscut de către cei care urmăresc ceea ce se   întâmplă la BBC este că Traian Ungureanu ar fi rămas unicul angajat ce lucrează în radio de dinainte de 1989. Asta pentru că în perioada imediat următoare atât Christian Mititelu, directorul postului cât şi Benedict Adamescu şi Dorian Galor, cei mai vechi angajaţi ai BBC limba română vor ieşi la pensie. Traian Ungureanu, cel mai tânăr dintre jurnaliştii rămaşi la acest post de radio de a fost scos din joc. Înainte de a se ajunge la această soluţie extremă Ungureanu a fost prezent de trei ori în faţa Consiliului de disciplină al BBC cu toate că activitatea lui nu îi îndreptăţea pe superiorii lui să recurgă la acest gest. Dar probabil astea erau ordinele…
Casetă:
“Am demisionat în semn de solidaritate cu Traian Ungureanu care a fost supus unor presiuni extraordinare. BBC în limba română fără Traian Ungureanu nu mai e un proiect pe care să-l am la suflet. Am venit la BBC pentru Christian Mititelu şi Traian Ungureanu dar celui din urmă i s-a făcut o mare nedreptate. (Gelu Trandafir – fost redactor BBC. Alături de el au mai plecat de la BBC cei doi editori Adelina Rădulescu şi Ovidiu Şimonca şi redactorii Marilena Stancu şi Ciprian Bălţoiu)

“Dacă nici Traian nu e bun, atunci cine mai e?”
Într-o lume din ce în ce mai înregimentată codurilor ipocrite   de comunicare, din ce în ce mai nivelată de un duh al masificării la ordin, stilul lui Traian Ungureanu – direct, spontan, lipsit de inhibiţii, curajos – cred că stârnea o dezaprobare iritată şi jenată. Traian Ungureanu făcea figură incomodă deoarece contrazicea consensul căldicel în jurul agendei politic corecte. Într-un sens, Traian era menit, prin calităţile sale, să calce pe bec. Despre Traian Ungureanu mi s-a spus ca este un om dificil. Şi complicat. Pot înţelege că oamenii complicaţi sunt dificili, dar nu înţeleg de ce un om pe care îl face complicat o combinaţie unică de sensibilitate, inteligenţă, integritate şi talent ar trebui să fie penalizat pentru ce nu este şi nu preţuit pentru ceea ce este. În termeni de luptă, nu e rezonabil să renunţi la talentele soldaţilor pe care îi ai la gândul calităţilor care le lipsesc. Punerea pe liber a lui Traian Ungureanu pe motiv că se colaboreaza greu cu el mi se pare, în economia succesului de piaţă, iraţională.
H.-R. Patapievici (articol preluat din “Litere, arte, idei”, suplimentul al ziarului “Cotidianul”)
Casetă
“Dacă e aşa cum se spune e extrem de grav, dar acest lucru nu mă mai uimeşte. O o dovadă că PSD a acaparat mass-media şi a acaparat toate canalele de cumunicare pentru a-şi construi imaginea. Chestiile acestea sunt specifice democraţiilor din estul Europei. Ca ziarist eu nu mă simt ameninţat, decât poate din prisma accesului la informaţie.” (Dragoş Bardoşi – corespondent pe Mureş al cotidianului Evenimentul Zilei)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close