Uncategorized

Deturnat de la absolut

Cum stătea el cuminte, integrat în absolut, conversând pe chat cu avatarii mondeni ai panteonului hindus, maestrul Grig numai ce se vede deranjat de niște domni la uniformă, buni vorbitori de engleză, care, pe tonul cel mai politicos, îl invită să coboare puțin în relativ. Mai precis, să fie atât de amabil încât să-și rupă puțin timp din misiunea lui iluminatoare, să frustreze de erecta-i companie acea minunată pleiadă de shakti și să-i însoțească până la postul de poliție. Cum dracu de

l-or fi ginit, nici el, care e atât de familiar cu absolutul, nu știe. Poate că, totuși, ar fi fost mai prudent din partea lui să nu-și preumble avatarul cu nonșalanță mistică prin parcurile orășelului Malmo și mai ales să nu renunțe pentru nimic în lume la cosițele lui de mimoză trendily, cu care se împodobise anul trecut pe când se pregătea să treacă granița, încălcând consemnul. Ba poate ar fi fost inspirat chiar să se fardeze, epileze, să-și tragă jartiere, tocuri și fustițe scurte mulate, pentru ca incognito-ul să-l protejeze de orice bănuială. Oricum în absolut aceste diferențe de look nu contează. Dar deja e cam târziu.

Rămâne de văzut dacă justiția suedeză va răspunde cererii de extrădare. Din datele de până acum cazul Bivolaru nu poate fi judecat decât în România, iar dacă nu este extrădat s-ar putea să beneficieze de azil în Suedia, unde există oricum o importantă parcelă pe care se mișcă în voie eliberații în viață ai mișcării MISA. În cazul că va fi extrădat va urma iarăși un șir de procese, în care probele, capetele de acuzare și înscenările dau un talmeș-balmeș, din care lumea nu mai înțelege decât că Grig întreține sex cu minore, face trafic de carne foarte vie și disponibilă, produce filme XXX, are bani mulți fără să profeseze ceva etc. Nimic, însă, din misiunea lui salvatoare, nimic din statura lui de avatar al zeului hindus Shiwa, nimic din sarcina istorică de neînlocuit nu transpiră din spatele acestei imagini. Și e clar că adepții MISA cred și vor susține cu înverșunare că asistă la o înscenare și îl vor adora cu atât mai mult pe Grig, cu cât va fi mai „prigonit” și discreditat.

Situația lui Grig este una sofisticată, în ea se suprapun două planuri incompatibile. Adică, poliția vede mijloacele, el vede scopul. Poliția și procuratura vede tineri manipulați, minore deprinse cu liturghia lingamului, pornografie, filme „educative”, literatură tantra de vulgarizare a tehnicilor sexuale. El și discipolii lui văd mântuirea prin coit, iluminarea, trezirea energiei kundalini, eliberarea în viață și arderea karmei. Cum să faci să negocieze două lumi atât de diverse, cea a mijloacelor prohibite și ce a scopului religios ultim, pe care orice ființă umană are dreptul să și-l propună?

Mai există de-a lungul timpului școli și maeștri yoghini care au mers în răspăr cu toate convențiile social-morale, care-au toastat cu urină ori au întreprins coit democratic, adică în grup, tocmai pentru a transcende o parte domestică a iluziei cosmice. Însă nu au comercializat pornografie. Desigur că, pentru un iluminat, procesul, eventuala condamnare țin tot de iluzia cosmică, de o anume karma ce trebuie arsă. Coerent cu sine ar fi Grig dacă nu s-ar sustrage acestei proceduri? Mă întreb, însă, dacă tot e eliberat în viață, de ce și-a împodobit țeasta cu cosițe de mimoză trendy și a fugit din țară? De ce nu e imun la aceste iluzii karmice? S-ar putea ca unii dintre discipolii ce-l divinizează să-și pună astfel de întrebări, deși nu-i caracterizează, totuși, faptul de-a gândi. Ei preferă mult mai sigurul orgasm cosmic transfigurator extatic, care-i lecuiește rapid de toate grijile.

de Vali MURESAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close