Administratie

Reghinul, în căutarea soluţiilor pentru realimentarea cu apă

F 1Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Reghin s-a reunit marţi, 4 noiembrie a.c., într-o şedinţă de urgenţă la sediul Primăriei Municipiului Reghin, pe ordinea de zi fiind stabilirea planul de măsuri pentru sprijinirea populaţiei în aprovizionarea cu apă potabilă şi menajeră ca urmare a problemelor cauzate la conducta principală de apă precum şi găsirea de soluţii pentru remedierea rapidă a situaţiei. La şedinţă au participat primarul Municipiului Reghin Maria Precup, prefectul Judeţului Mureş Vasile Oprea alături de comandantul ISU Mureş col. Dorin Oltean, viceprimarul Daniel Gliga, comandantul subunităţii de pompieri Reghin Ioan Chibulcutean, Oltean Vasile, comandantul poliţiei Reghin, Vasile Marian şeful Poliţiei Locale, maiorul Dan Crişan, comandantul Detaşamentului de Jandarmi Reghin şi reprezentanţii companiei Aquaserv.

Sistarea apei, reluată miercuri dimineaţă

După ce în cursul zilei de luni problema a fost rezolvată parţial, problemele cu alimentarea cu apă au reapărut la nivelul oraşului, începând de miercuri, 5 noiembrie, o mare parte din locuitorii oraşului fiind din nou nevoiţi să se aprovizioneze cu apă cărată în oraş de cisterne. „Din păcate există un by-pass construit de fostul operator prin cele patru etape de modernizare de care nici dânşi nu ştiu, nefiind schiţată în niciun desen tehnic acea conductă. Nu am putut opri în totalitate apa, am reuşit cofrarea acelui defect şi manşonarea lui. Miercuri dimineaţă am blindat această conductă pentru a interveni la reparaţia ei, reparaţie care va dura între 3 – 5 zile în funcţie de complexitatea solului, de cât de îmbibat cu apă este acesta. Circulaţia apei se reia pe o conductă mai mică, dar care nu asigură presiunea pentru tot oraşul Reghin. Sperăm ca populaţia să aibă răbdarea şi înţelegerea necesară pentru această situaţie unică care a apărut la noi” a declarat Ionuţ Dumitrache, managerul Aquaserv Reghin.

Primele măsuri

Printre măsurile luate se numără stabilirea la sediul Primăriei Municipiului Reghin a unui centru permanent de comunicare cu populaţia. De asemenea a fost suplimentat numărul de bazine cu apă potabilă care sunt amplasate în cartierele din oraşe. În acest sens a fost suplimentat transportul apei cu cisternă de transport pentru apă potabilă de la operatorul de apă din judeţul Sibiu. De asemenea populaţia a fost informată că apa furnizată prin reţeaua de distribuţie nu este potabilă în momentul de faţă datorită lucrărilor efectuate. De asemenea s-a luat măsura intensificării comunicării publice cu cetăţenii din Reghin, astfel un reprezentant al Aquaserv va comunica din 2 în 2 ore situaţia lucrărilor precum şi itinerariile cisternei cu apă potabilă prin Municipiul Reghin. Instituţia Prefectului Judeţul Mureş a solicitat şi DSV şi DSP Mureş să urmărească îndeaproape situaţia din Reghin..

“Timpi morţi în care nu s-a făcut nimic”

Maria Precup, primarul municipiului Reghin, prezentă la şedinţa s-a declarat îngrijorată de situaţia creată, cerând luarea de măsuri urgente a celor în cauză, astfel ca locuitorii oraşului să nu fie nevoiţi să rămână 5 zile fără apă. “Cea mai mare dezamăgire a mea a fost că s-au înregistrat timpi morţi, în care nu s-a făcut nimic. Sâmbătă, duminică am stat fără apă şi am aşteptat să vină duminică noaptea să turnăm acel beton să facem acel cofraj. Asta mă deranjează cel mai tare şi îmi pare rău că nu am convocat acest comandament sâmbătă dimineaţa dacă ştiam ce perioadă lungă va fi în care populaţia Reghinului nu a avut apă. Faptul că se repetă problema şi s-a extins acest defect şi pe un alt tronson ne îngrijorează, de acea domnilor directori de la Aquaserv nu ezitaţi să cereţi ajutor. Să vină 10 firme dacă e cazul şi să reducem timpul în care oraşul rămâne fără apă. E atât de agitată şi de disperată lumea că nici nu mai vrea să audă nimic, doar vrea apă. În perioada în care cisternele nu sunt folosite pentru bazinele din cartiere unde nu ajunge presiunea să mergem pe străzile cu portavoce să oprim maşina şi să vină cetăţeanul să-şi ia apă, pentru că sunt persoane în vârstă, cu handicap care nu-şi permit să meargă la un loc unde există apă . Sunt puţine fântâni în Reghin deoarece nu ne-am mai confruntat cu asemneea situaţii , şi este foarte trist că nu am fost consecvenţi în măsurile pe care le-am luat”, a precizat Maria Precup.

Locuri de alimentare cu apă în oraş

Potrivit reprezentanţilor Aquaserv Reghin până la reluarea alimentării cu apă în regim normal, instituţiile importante din oraş, (spitalul, unităţile de învăţământ ), sunt alimentate cu ajutorul autocisternelor, iar locuitorii municipiului Reghin au posibilitatea să se aprovizioneze cu apă potabilă din recipientele special amplasate de către Compania Aquaserv Reghin, la următoarele adrese: Cart. Unirii – bl. 15, Cart. Rodnei – bl. 2, Cart. M. Viteazu – lângă centrala termică. Piaţa Mare – la poartă, Spitalul Municipal Reghin – în curte, B-dul Unirii – sediul Poliţiei, Intersecţia străzilor Lupului cu Plugarilor, strada Mihai Eminescu – bazin de apă, Intersecţia străzilor Cerbului cu Pădurii, Intersecţia străzilor Stejarului cu Pictor Grigorescu şi G. Coşbuc. Realimentarea recipienţilor se va face din 4 în 4 ore, la nevoie mai des în zonele mai agglomerate, potrivit reperezentanţilor Aquaserv Reghin.

Speranţe pentru ziua de vineri

Conform ultimelor estimări făcute de reprezantanţii Aquasaerv în cursul zilei de joi urmau a fi finalizate lucrările de înlocuire cu o conductă nouă a tronsonului avariat din conducta magistrală DN 600. Alimentarea cu apă a municipiului Reghin fiind reluată în acest prin intermediul conductei secundare DN 400, excepţie face doar zona înaltă (cart. Rodnei), unde apa nu a ajuns încă din cauza debitului insuficient de apă şi a consumului extrem de mare din celelalte zone ale oraşului. De asemenea, în cursul zilei de vineri se vor efectua manevrele de recuplare a conductei magistrale DN 600 la sistemul de alimentare cu apă al municipiului Reghin, precum şi operaţiunile de spălare şi dezinfectare în întregime a sistemului de distribuţie din oraş, urmând ca populaţia municipiului şi a comunelor limitrofe să fie informată cu privire la momentul reluării alimentării cu apă potabilă în regim normal.

 

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close