Alegerile, o eternă vânzoleală!

Încă de la primele alegeri din mai 1990 (îmi aduc aminte că l-am votat pe Ion Rațiu atunci), societatea românească adultă a început să se frământe teribil. Se dezbătea politică la toate colțurile, crâșmele, pe toate ulițele țării, înainte, în pauza și după meciurile de fotbal, pe la chefurile studențești și uneori chiar la cursuri. Ne-au plăcut promisiunile electorale încă de pe atunci, chiar dacă mulți știam că nu se vor putea îndeplini nicidecum.Asta a arătat și arată în continuare cât de visători suntem, cât de naivi și de nepăsători în cele din urmă. Aproape cu toții am căzut ”în plasa democrației ” și cineva a profitat de asta, dovadă fiind situația în care am ajuns : incertitudine, emigrări masive, scăderea naturală a populației, datornici (și statul și cetățenii lui), lipsă de predictibilitate (la nivel de individ și de societate). Am câștigat, cu greu totuși, posibilitatea de a vota, de a călători, de a înjura, de a lua credite, de a pleca din țară și altele.

De fiecare dată când sunt alegeri chiar credem sincer, în naivitatea noastră, în alesul nostru, în ce spune el, în ce ne promite, și-l votăm. După aceea nu ne mai pasă ce a promis și ce am votat noi. Nici nu mai ținem minte, revenim la ternele noastre probleme cu creditele, cu asigurarea nevoilor (minimale) ale familiei , ne uităm la talk-show-urile politice și după un timp reluăm procedura cu alte vise și naivități.Vedem și zilele astea vânzoleala specifică sezonului electoral cu tot tacâmul: dezvăluiri, diversiuni, minciuni, incitări, acuzații, frânturi de programe, dar și alea foarte generale, gen ”mândru că sunt român”, ”lucruri bine făcute”, ”să fie bine”, ”justiție”, etc. Putem constata în acest context electoral, cu relativă ușurință, o falie mare în societatea românească, care, din păcate, se poate fi încadrată din punct de vedere cultural și teritorial. Pe de-o parte, majoritatea ardelenilor au exprimat opțiunea pentru dreapta (eu cred că mai degrabă pentru Iohannis), rezultând de aici că acești electori au o anumită viziune, au așteptări și obiective pe care le văd potențial realizabile pe varianta dreapta/Iohannis. Întrezărim în substrat și principalele trasături care-i diferențiază pe ardeleni de ceilalți români : înclinație mai mare spre ordine, spre disciplină, predictibilitate, coerență administrativă, corectitudine comportamentală la nivel de individ și de colectivitate, dar și o anumită doză de nepăsare.

Pe de altă parte, românii de peste Carpați sunt mai supuși, paradoxal, stăpânirii, sunt mai aplecați spre târguială, se complac într-un relativism social și psiho-comportamental de tip oriental, unde ”da-ul” se transformă cu o noșalanță dezarmantă în ”nu”, unde totul se negociază și se preschimbă. Peste toate astea se suprapune și percepția acestora față de ardeleni, pe care-i consideră un fel de outsideri, niște ciudați, un amestec interesant între ”bozgori” și români, oricum aproape ca pe niște neromâni.Ca atare, să nu ne mire deloc rezultatul votului din turul I al scrutinului prezidențial, așa a fost dintotdeauna. De asemenea, această ”dezbinare ideologică” nu înseamnă nicidecum că sunt două Românii, ci mai degrabă aceste diferențe de percepție și expresie ar trebui să constituie liantul și farmecul nostru (ceea ce și este de fapt), iar analiștii și politicienii nu ar trebui să se joace prea mult cu o terminologie alunecoasă și lesne de agregat în curente de opinie proactive. Vremurile nu sunt deloc potrivite pentru așa ceva, chiar dacă miza este fotoliul de președinte al României, deși încrâncenarea pe care o vedem pe scena politică ne duce cu gândul că nu le pasă prea mult de ce pericole pot să izbucnească, unele dintre ele pândesc deja înăuntrul și înafara țării.

Oricum, acest scrutin este poate cel mai elocvent pentru a releva cu mai multă acuratețe ce vor românii. Avem printre finaliști un sas (neamț) care exprimă, între altele, cel mai bine năzuințele noastre de a deveni, într-un final, mai europeni, mai occidentali. Cu greu putem crede, dar nu e imposibil, că sasul ar avea legături oculte cu puteri (statale sau nu) cu interese antieuropene sau neeuropene (pe unele le știe toată lumea), împreună sau cu care să lucreze pentru distrugerea națiunii române. Faptul că nu e român neaoș nu este un argument nici cât negru sub unghie că n-ar dori să acționeze pentru propășirea nației. Doar proștii și habotnicii pot crede asta!