RISCUL VICTIMIZĂRII LUI NĂSTASE

Înainte de a fi prim-ministru, Adrian Năstase este jurist. În plus, are în guvern un criminolog, chiar pe titulara de la Ministerul Justiţiei, formată profesional, ce-i drept, în plină epocă stalinistă. De aceea, este imposibil să nu fi auzit de victimologie, adică de una dintre cele mai noi ramuri ale criminologiei, ce are ca obiect de studiu caracteristicile persoanei sau grupului care a suferit un prejudiciu sau i s-a adus o vătămare a intereselor ori a integrităţii corporale. La început, chiar şi specialiştilor li s-a părut obraznică teza că şi victima trebuie examinată ca subiect activ al infracţiunii, dar, până la urmă,

s-a acceptat posibilitatea existenţei unei vini a acesteia, cu atât mai mari cu cât comportamentul ei este mai provocator.

Cea mai importantă aplicaţie practică a victimologiei o întâlnim în domeniul evaluării credibilităţii persoanelor: criminologii au atras atenţia că, sub valul de afecţiune cu care înconjurăm victima, aceasta îşi face propriile jocuri interesate şi rareori este total inocentă.

Nimic din derularea evenimentelor anului trecut nu arăta pentru Adrian Năstase vreun semn că este o potenţială victimă. Ironicul arogant (totuşi, nu este pleonasm) nu trăda nici un indiciu al vulnerabilităţii sale. Un şir de succese, unele după merite proprii, altele culese şi asumate de pe urma predecesorilor risipitori sau a unor conjuncturi internaţionale favorabile, părea că nu se mai termină.

Pentru un vânător cu experienţă ca Ion Iliescu, comportamentul politic al premierului şi ţinuta sa de falnic răpitor inconştient au fost mai mult decât incitante, mai ales că se credea despre preşedinte că ar cam fi uitat gustul unui vânat de soi.

Totuşi, după Praga şi Copenhaga, după adevărate demonstraţii de autoritarism cu incomozii din propriul partid, după scoruri zdrobitoare în sondaje, după primiri la cele mai importante „curţi” europene şi lecţii de dresaj cu opoziţia, Adrian Năstase a ajuns aproape la podea în mai puţin de două luni. Nu cred că premierul este un politician prost, deşi ultimele sale apariţii televizate mai consistente au fost jalnice, de om politic permanent hăituit şi complet derutat.

Un cunoscut criminolog, împarte victimele în: complet inocente; având o vinovăţie minoră; la fel de vinovate precum agresorul; mai vinovate decât agresorul; cu responsabilitate totală; simulante. Ce aţi spune dacă, în cele din urmă conştient de antipatia pe care o provoacă aproape teluric electoratului – posesor al unui al şaselea simţ pentru detectarea artificialului, Adrian Năstase să încerce, adică să simuleze, rolul victimei? Un puseu de simpatie incontrolabilă, l-ar putea purta spre Cotroceni.

Oricum, celor care nu le vine să creadă, le reamintim că, în calitatea sa de jurist, dar şi ca bun gospodar şi politician având nu doar patru case ci şi un criminolog în cabinet, cu care poate avea discuţii serioase despre victimologie, chiar dacă Dâncu e prin preajmă, Năstase ştia că cea mai simplă soluţie pentru evitarea ajungerii în postura de victimă era neacceptarea implicării în conflicte deschise. Ocolirea locurilor pustii, întunecoase, nu este întotdeauna o măsură de protecţie suficientă.

Dacă evenimentele ne vor da dreptate, se va constata încă o dată, dar de data aceasta şi verificat ştiinţific, că simpatia este un tribut obligatoriu acordat inconştient victimei de spectatorul manipulat de propria telecomandă, care trece aproape singură pe telenovele.(De câte ori se îmbăta, un vecin din satul copilăriei mele era adus acasă de caii luii, care veneau cu căruţa, conduşi doar de instinct, de la zeci de kilometri. Stăteau la stop, circulau pe dreapta şi acordau regulamentar prioritate pe şosea. Nici un agent de circulaţie nu-i oprea. El se trezea exact în faţa casei şi începea imediat să facă pe grozavul. Atunci îşi bătea nevasta şi nouă, copiilor, ne împărţea bomboane. O dată, pentru ultima oară, caii au ajuns acasă fără stăpânul lor în căruţă. Martori serioşi au relatat că a vrut să-i abată pe o scurtătură ce i s-a năzărit prin aburii „monopolului”, a început să dea cu biciul în ei, s-a dezechilibrat, a căzut în cap şi a murit. Văduva a vândut caii în alt sat, unui pocăit care nu a băut niciodată şi nu făcea drumuri lungi. Deşi nu erau prea bătrâni, caii au murit amândoi după un an. De fapt, slăbiseră inexplicabil de mult şi gospodarul

i-a vândut italienilor,”să facă salam din ei”. Nouă, copiilor, ne-au lipsit cel mai mult bomboanele, care erau formidabile, cum nu am mai mâncat de atunci. Nu ştiu unde le găsea. Şi nu ştiu dacă trebuia să vă povestesc asta. Oricum, în zilele noastre este interzis să mai mergi cu căruţa pe drumurile europene.)

Măcar atât, îşi spune telespectatorul generos, dacă tot nu are de unde să-i dea victimei un ajutor. Compensaţie care nu-l costă nimic la început, dar este mană cerească pentru un politician deştept şi fatalmente antipatic.