
Schimbări în raportul de forțe la futsal
În noua ediție a Ligii I de futsal lupta pentru podium pare a se da între vechile rivale, City’us Târgu-Mureș și Autobergamo Deva, la care s-a alăturat o nou promovată, Informatica Timișoara, dar nici United Galați nu trebuie neglijată. Primele două sunt singurele care au câștigat titlurile în ultimi șapte ani, iar formația bănățeană, nou apărută în peisajul fotbalului în sală are în componență mai mulți jucători care au făcut parte din loturile celorlalte două, chiar cu titluri câștigate cu ambele. Așadar, vor fi numeroase dueluri între foști coechipieri, chiar între frați trecuți în tabere diferite, cum sunt frații Florin Robert și Marius Cristian Matei, sau Alpar și Ferenc Csoma, față în față în întâlnirea de săptămâna trecută, la Târgu-Mureș. Cele trei sunt singurele care au obținut numai victorii, câte 5 devenii și mureșenii, 4 timișorenii. Aceștia au stat deja, la fel și Autobergamo, campionatul cuprinzând în această ediție 13 echipe, dar Informatica și City’us au amânată întâlnirea directă din etapa a III-a, când mureșenii evoluau în UEFA Futsal Cup.
Se apropie marile derby-uri
În aceste calcule intra de obicei și FK Odorheiu Secuiesc, dar harghitenii, finaliștii ediției trecute au avut un start mult mai slab în această toamnă. Echipa antrenorului Kacso Endre întâlnește astăzi, vineri, 23 octombrie, de la ora 11.00, în deplasare, formația Galactic Focșani, în etapa a VII-a, după care vor urma întâlnirile cu cele două care au obținut punctaj maxim. La sfârșitul săptămânii viitoare mureșenii primesc vizita echipei din Deva, după care, în 12 noiembrie vor susține restanța de la Timișoara. Așa cum aminteam mai sus, nu trebuie neglijată nici echipa din Galați, care se află momentan pe locul 3 și a suferit o singură înfrângere, la limită, 5-6 pe terenul mureșenilor, după ce au revenit de la 1-4. Estimările în privința principalelor candidate sunt însă premature. Campionatul se află abia la jumătatea turului, iar turneul play-off poate aduce mari răsturnări.



