Editorial

Scrisoarea unui dac

Exista o limita în tot si în toate. Proverbialul pahar ajunge, la un moment dat, sa fie plin si sa dea pe-afara, dar, asa cum scriam în alte editoriale, ceea ce ne diferentiaza de animale este capacitatea de autocontrol. Sunt persoane care, atunci când ating limita rabdarii, reactioneaza violent, striga, trântesc, înjura si câte si mai câte. Eu îmi iau palaria si plec.
În 1990 speranta a încoltit în inimile tuturor, indiferent de vârsta. Se credea atunci ca, o data înlaturat dictatorul, vor umbla câinii cu covrigii democratiei în coada. Nu întelegea nimeni care sunt costurile democratiei. Nu se preocupa nimeni sa educe o populatie ramasa mental în Evul Mediu, legat de drepturile si obligatiile pe care le are. Politicienii care s-au perindat la conducerea statului nu au cautat decât sa-si rezolve propriile interese, iar noi, masa manipulabila mai degraba decât popor, am stat si am bârfit pe la colturi în loc sa ne autoeducam. Vina o purtam si noi si ei. Nu stim sa spunem clar ce vrem, nu stim ce drepturi avem. Platim întretinerea afisata la avizier, dar habar nu avem de unde si cum apar exact acele sume. Un om ajuns în pragul pensiei, contribuabil devotat care nu a stat 40 de ani în spital o zi, scoate acum bani seriosi din buzunar sa-si trateze o minora problema de sanatate. Politicienii actuali zâmbesc frumos în timp ce debiteaza prostii la tembelizor. Criza e la nivel mondial pentru ca nu mai exista oameni de stat, spun unii analisti. Criza universala a prostitutiei intelectuale pe care o acceptam cu totii pentru a avea ce pune pe masa mâine. Un mâine sumbru si fara perspective. Din pacate, un singur om nu poate face mare lucru, iar eu las lupta cu morile de vânt pe mâna lui Don Quijote. Din fericire, dreptul de a-mi lua palaria si a pleca nu mi-l poate lua nimeni. Daca as mai avea speranta ca românii se vor destepta anul viitor si, fie vor merge cu totii la vot, fie nu va merge nimeni pentru a schimba ceva, poate as mai ramâne, poate as continua. tinând cont ca la un flash-mob împotriva urii si violentei au fost 30 de oameni într-un oras cu peste 100.000 de locuitori cum as putea sa sper într-o mare miscare populara nationala? Prefer sa ma retrag undeva la tara, sa muncesc pamântul si sa stau departe de mocirla asta cotidiana. Pâna la urma mai bine cureti grajdul de balegar, produs natural, decât sa te sufoci de mizeria societatii actuale. Daca vreti sa considerati asta lasitate puteti sa o faceti. Aveti dreptul la opinie exact ca si mine. Eu va respect dreptul vostru, oare voi îl respectati pe al meu? Nu am crezut niciodata ca a pleca din tara este o solutie, nu mi-am dorit niciodata si nici nu mi-am scuipat vreodata tara. Avem o tara superba, din pacate e populata. Aleg, deci, sa plec definitiv si irevocabil. Mi-am pus palaria de paie si va salut: buna ziua, la revedere, multumesc, cu placere.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close