Uncategorized

Stelele din inima lui Belodedici

La palmaresul lui, ar putea avea aere, departe de el însa o astfel de atitudine. Politicos, putin timid, desi si-a pus ghetele-n cui, Miodrag Belodedici pastreaza în ochi sclipirea aceea, neastâmparul care l-a propulsat pe postul de libero la Steaua Bucuresti si apoi pe culmile fotbalului.

Rep.: Cine l-a descoperit pe Miodrag Belodedici?

Miodrag Belodedici: Cine m-a descoperit? Pai, pot sa va spun ca m-au descoperit la 14 ani, într-un sat, lânga un oras care se chema Moldova Noua, un oras minier cum e si zona aceasta, Cavnic, Baia Mare, Baia Sprie. Dupa ce am terminat opt clase, m-am înscris mai departe în clasa a noua si m-am dus sa ma înscriu la fotbal. Mi-a placut fotbalul si m-am dus sa ma înscriu. Asa m-au descoperit. A fost un antrenor, care se numea Olimp Mateescu, cu dânsul am început sa ma antrenez la grupa de copii.

Rep.: Aveti în palmares o performanta destul de greu de egalat, doua cupe ale campionilor cu doua echipe diferite. Care a fost drumul spre aceasta performanta?

M.B.: Îmi amintesc foarte bine, mie mi s-a întâmplat un lucru…, ceva foarte deosebit, senzational, ceva care numai în vise credeam ca se va întâmpla, când eram mic. Ca orice copil, visam ca alerg, ca joc la echipa mea de club, sa marchez goluri. Ma uitam la marii jucatori ca la niste zei. Mie mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. M-am nascut într-un sat la granita cu sârbii. Pe timpul acela, la televizor erau patru programe sârbesti. Ne uitam si era o echipa care se numea Steaua Rosie. Am deschis ochii si am vazut-o pe Steaua Rosie. Urmarind-o, în timp ce cresteam, vedeam si programul românesc si am am auzit de Steaua Bucuresti si mi-a placut si Steaua Bucuresti, foarte mult. Aveam doua stele, doua stele la care visam sa joc. Si am reusit, am ajuns sa joc si la unii, si la altii, mai mult, am reusit sa câstig Cupa Campionilor europeni si cu unii, si cu altii. Am avut doua stele în suflet, doua stele pe umar, când am plecat din tara eram locotenent.

Interesul personal a tinut nationala acasa

Rep.: Cât de mult conteaza talentul în raport cu antrenamentele?

M.B.: Talentul… conteaza, dar si antrenamentul trebuie sa fie serios. Trebuie, evident si talent nativ. Nimeni nu poate sa explice talentul. Un baiat, daca-l vezi ca joaca bine fotbal, el nu o sa stie sa îti explice de ce joaca bine fotbal, iar cel care-l priveste, ce poate sa îti spuna decât ca e talentat. Daca vrei sa ajungi un jucator bun prin munca, atunci zi de zi trebuie sa lucrezi. E multa munca, sa vrei sa faci fotbal si pe lânga asta sa vrei sa te mai si distrezi si sa mai faci si altceva… poate sa mearga, dar nu ajungi unde trebuie sa ajungi. Ca sa ajungi unde trebuie, e nevoie de foarte multa munca si foarte multa suferinta. Numai noi stim, care am jucat fotbal si am simtit. Suferinta pentru ca începi un antrenament si tu trebuie sa ridici pulsul la 180 si sa trebuie sa tii pulsul o ora la 180. A doua zi, iar, te relaxezi si iar. În fiecare zi la fel. Câteodata e foarte greu, mai vii obosit, mai vii îngândurat, n-ai chef de antrenament si antrenorul îti da de lucru si tu trebuie sa asculti, zi de zi. De asta avem toti inimi mari, mai mari decât un om normal si e foarte greu, fara suferinta nu cred ca se poate face fotbal de performanta.

Adriana SZABO

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close